bookblog.ro

„Descoperisem că în scris fericirea nu servește la nimic – fără suferință nu există poveste.”

Scris de • 3 August 2013 • in categoria

Titlu: Caietul Mayei
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 336
ISBN: 978-973-689-607-1

Isabel Allende renunță la stilul care a consacrat-o și cu care ne-a obișnuit, adoptând o scriitură viscerală prin care ne prezintă povestea unei adolescente, o tânără confuză și revoltată, victimă a circumstanțelor și a propriei nesăbuințe. Împărțită în 4 capitole/ 4 anotimpuri ale celui de-al 20-lea an din viața Mayei, narațiunea alterneaza între nebuniile din Berkeley (locul unde a crescut), străzile lăturalnice împânzite de drogații din Las Vegas, centrul de reabilitare din Oregon și tărâmul misterios reprezentat de insula Chiloe.

Cumpără titlul în engleză

Caietul Mayei este un fel de terapie, o metodă de introspecție la care aceasta apelează pentru a înțelege mai bine toate experiențele prin care a trecut și a se împăca în cele din urmă cu trecutul zbuciumat ce i-a marcat existența. Situat la confluența lumii noi și a celei vechi, dintre America de Sud și cea de Nord, rural și urban, tinerețe și bătrânețe sau realism și fantezie, Caietul Mayei este în același timp și o oportunitate de care Isabel Allende profită pentru a prezenta efectele dictaturii lui Pinoquet sau a cerceta istoria și cultura chiliană. Și, de ce nu, poate pentru a aduce un tribut celor doi copii (vitregi) care au luptat cu dependența de droguri, unul dintre ei pierzându-și viața.

Deși începutul este captivant, cu o oarecare doză de realism magic, cu o premisă promițătoare, descrieri care îndeamnă la visare și cochetând cu o cultură mai puțin cunoscută, dar plină de mistere, pentru un cititor exigent romanul pare a se fisura în cele din urmă. Imaginați-vă o fătucă de 19 ani marcată într-o asemenea măsură de moartea bunicului încât devine o junkistă urmărită de Interpol, FBI, și de o bandă de criminali din Las Vegas. Este violată, dar asta nu-i afectează cu absolut nimic viața sexuală, nici vorbă de traumele specifice unei asemenea experiențe. Alcoolică și dependentă de droguri, nu se dă în lături nici de la prostituție sau alte delicte pentru a obține banii necesari satisfacerii viciului său. Apoi călătorește la capătul lumii ca să-și regăsească sufletul și... da, evident că se schimbă peste noapte.

Acest roman este ocazia potrivită pentru a readuce în discuție un subiect controversat al literaturii: „să scrii ce știi sau ce îți place”. Cred că ar trebui discutat și despre responsabilitatea autorului. Deși Povestea Mayei a fost creată ca un semnal de alarmă pentru adolescenții de pretutindeni, poate că e un semnal de alarmă ratat. Tinerii sunt vulnerabili, scriitorii – mai ales cei de talia Isabelei Allende – au o putere de influență enormă, fiind greu de distins granița din real și ficțiune în cărțile lor, ceea ce poate determina ca cititorul să ia drept bune lucrurile așa cum le prezintă ei. Cum ar putea conștientiza adevărata față și efectele unei astfel de vieți îngropate în vicii, din moment ce Isabel Allende ignoră tocmai acele aspecte cutremurătoare care stârnesc repulsia și îndeamnă la precauție. Faptul că aceasta nu își judecă personajul, deci automat nu-i judecă pe cei prinși în mrejele unei astfel de vieți toxice, este demn de apreciere. Poate că eu am trecut deja în categoria celor „bătrâni”, cu idei învechite, conservatoare și de aceea consider că atitudinea tolerantă față de personajul său nu e tocmai nimerită, prea aruncă nuanțe de umor, ironie și magie peste tot ce malefic, distorsionând realitatea și împiedicând tinerii să perceapă adevărata amploare a pericolului ce-i paște la fiecare alegere nechibzuită.

Harold Bloom o compară pe Isabel Allende cu Gabriel García Marquez, în timp ce Roberto Bolaño spune despre scriitura acesteia că este anemică sau că „it ranges from the kitsch to the pathetic”. Evident, ambele puncte de vedere sunt extreme. Nu contest valoarea celorlalte cărți ale scriitoarei, însă în ceea ce privește Caietul Mayei concluziile mele nu sunt departe de părerea lui Bolaño. Poate această trece la realism, mergând spre thriller, pur și simplu nu i se potrivește. Și pentru că o critică negativă nu e relevantă atunci când nu se oferă exemple cu ajutorul cărora cititorul să-și poată forma singur o opinie, iată câteva citate extrase în încercarea de a-mi justifica părerea:
„Dacă ești în stare să iubești mult, vei și suferi mult”.
„Un trup de bărbat poate fi obiect de studiu ani în șir, înveți punctele sensibile și cum să le stimulezi, fiecare loc trebuie atins altfel, unele nici nu trebuie atinse, ajunge să sufli peste ele; fiecare vertebră are povestea ei“.
„Nini spunea că partea cea mai sexy la o femeie sunt șoldurile, pentru că indică posibilitățile ei de reproducere, iar la bărbați sunt brațele, pentru că denotă capacitatea pentru muncă“.

Dar...

Frumusețea unui roman e în ochii cititorului. Nimeni nu poate distinge percepția de realitate, aceasta fiind un mecanism imperfect și instabil care generează o imagine distorsionată de neatenție, dezinformare sau nevoi personale. Cuvintele sunt un recipient folosit pentru a fixa, păstra și promova forma/sensul elementelor ce compun viața. Deși orice poveste este construită din cuvinte, caracterul lor fix nu se transferă asupra acesteia. O carte nu se rezumă la a fi ce pare sau ce vrea autorul să fie, sensul și valoarea ei variază în funcție de bagajul literar sau emoțional al cititorului. Ea nu este o radiografie statică, ci mai degrabă un obiect cameleonic, o specie aflată într-o perpetuă transformare alimentată de nevoia sa primară de a supraviețui sau aceea de a capta atenția.

Tocmai de aceea, pentru cei care o îndrăgesc pe Isabel Allende, pe lângă părerea personală enunțată anterior, vreau să propun și alte variante mai îngăduitoare prin care o puteți apăra de recenzenții răutăcioși sau pretențioși ca mine. Cea mai probabilă și la îndemână explicație când un autor popular, premiat și apreciat precum Allende publică o carte în care nu-i recunoști deloc stilul, este presiunea editorilor. N-ar trebuie să excludem nici vârsta înaintată a scriitoarei - știm foarte bine cât de adâncă e prăpastia dintre generații, iar a da voce la 70 de ani unei tinere de 20 este din start o încercare riscantă.

Și încă un dar...

Aș zice că la fiecare roman există 3 puncte de vedere: al lui „eu”, al lui „tu” și al autorului. Pe primul l-am explicat deja, iar pe al doilea am încercat să-l ghicesc dar aștept și părerile voastre. Cel mai greu de aflat este cel al autorului și pentru a-l întrezări măcar e nevoie să cunoști foarte bine și biografia sa. Nici eu n-aș fi avut habar care e, dacă nu aș fi reținut întâmplător un pasaj dintr-un interviu și făcând apoi paralela cu o afirmație de-a personajului. Isabel Allende recunoaște că mereu scria minciuni în jurnalul său („I was self-centered, creating a reality that suited me, having that feeling that you can change the world with excesses of imagination.”), iar Maya, personajul cărții sale spune: „Mi-e greu să scriu despre viața mea pentru că nu știu cât îmi amintesc și cât e rodul imaginației adevărul strict poate fi prea searbăd, drept care, pe nesimțite, îl modific sau îl exagerez.” Concluzia la care ne duce această paralelă ar putea să o scutească pe Allende de orice critică vizând crearea unui personaj prea puțin credibil.

Să nu mă înțelegeți greșit, cu bune și rele, chiar dacă nu consider Caietul Mayei o lectură de calitate, nu pot nega faptul că este o poveste captivantă, cu umor din plin și personaje pestrițe, în care cu siguranță unii se vor regăsi, empatizând cu Maya și transformările prin care aceasta trece. Citind romanul scris de Isabel Allende ți se face dor de bunicii care erau mereu mai îngăduitori decât părinții, de satul unde ai copilărit și care era un fel de sanctuar plin de mistere și magie, dar mai ales de o vreme în care orice necaz putea să dispară în brațele protectoare ale familiei. Cine știe, poate povestea Mayei vă va determina să începeți a ține un jurnal care să vă fie refugiu, instrument de autocunoaștere și ale cărui pagini să devină un fel de fotografii ale emoțiilor pe care le experimentați zi de zi.

  • Plusuri

    Umorul, ironia, scriitura lejeră, descrierile pitorești, pasajele despre istoria și cultura chiliană

  • Minusuri

    Clișee, stereotipuri, limbaj forțat, un personaj prea puțin credibil

  • Recomandari

    Celor care sunt fani ai Isabelei Allende sau cărora le plac lecturi adresate categoriei YA (Young Adult).

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro