bookblog.ro

Despre așteptare. Cum ne-am învățat să punem pauză între noi și fericire

Scris de • 20 January 2020 • in categoria

Titlu: Așteptarea Penelopei
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Numar pagini: 192
ISBN: 97-897-346-7925-6
Cumpara cartea

Așteptarea îndelungată trezește frica necunoașterii și gândul că cineva se dă drept cine nu e. Acesta este rostul semnelor și al secretelor neîmpărtășite decât celui care le va păstra până când așteptarea se termină și nu mai ai nevoie de semne de recunoaștere sau până când nu mai ai pe cine aștepta.

A aștepta. A avea răbdare. Iată una dintre micile daruri pe care Dumnezeu/Providența ni le-a oferit în schimbul caracterului nostru muritor și efemer. A aștepta înseamnă a clădi în propria-ți ființă o mică cetate în care să te ascunzi fără de frică, dar să deschizi o ușă în fața celor care au venit să te cucerească. A aștepta semnifică a ierta, sau mai bine spus a te ierta, or noi trăim într-o lume în care iertarea semnifică slăbiciune.

Acest apologetic sistem al așteptării face obiectul descrierii și narațiunilor ample. Este studiat pe larg în cele mai importante lucrări filosofice și a fost de la sine înțeles acceptat de întreaga societate, ca pe ceva pro bono. Cu toate acestea, rămâne a fi unul dintre subiectele cele mai durute, deoarece așteptarea vine, de cele mai dese ori, la pachet cu un final și o decepție.

Cine sunt cei care așteaptă? Ce profil psihologic au și ce îi determină să fie anume așa? De ce un om sănătos, cu așteptări reale și cu caracter, ar accepta așteptarea ca pe ceva de la sine înțeles? Oare această jertfă vine doar din străfundurile dorințelor noastre de a fi iubiți? La aceste întrebări a încercat să dea un răspuns Aurora Liiceanu, una dintre autoarele pe care le-am citit intens în 2019 și care a devenit renumită grație studiilor sale comparative.

Și de această dată avem de a face cu o comparație aruncată în timp și spațiu, între câteva cupluri intrate în istorie, în care unul așteaptă, iar altul continuă mișcarea. Volumul Așteptarea Penelopei debutează, în mod evident, cu Odiseu și Penelopa, unul dintre cuplurile prolifice ale mitologiei grecești, care a intrat în istorie grație acelei lungi despărțiri generate de Războiul Troian. Întrebarea pertinentă, în acest sens, este: cine e Penelopa? În viziunea mea, ea reprezintă figura dominantă a castității și a fidelității. Este arhetipul femeii universale, lăsată la vatra căminului, care își așteaptă cu devotament consortul. Odiseu este, pe de altă parte, figura eminamente masculină, un erou forțat să devină erou, dar care își poartă spiritul în continua așteptare a revenirii la origini, acasă. De ce Aurora Liiceanu începe narațiunea sa cu acest cuplu? Este precum regula de la simplu la compus. Se ia un exemplu intuitiv și i se adaugă tot soiul de complicații.

Dacă Odiseu și Penelopa sunt modelul clasic al așteptării, la polul opus stau Ernest Hemingway și Hadley, prima soție a acestuia. Figura lui Hadley este cea specifică soției care se trezește inclusă într-un triunghi amoros de anvergură. Împovărată de genialitatea unui soț, marginalizată de amorul său subit față de Pauline Pfeiffer, o tânără bogată din înalta societate, Hadley se pomenește în așteptarea unui pact. Aceasta așteaptă să fie salvată și re-iubită, dar... în dragoste, ca și în război, nu sunt valabile jumătățile de măsură. Ce ne învață această istorie? Indubitabil, așteptarea este un băț cu două capete, iar adeseori unul lovește crunt și iminent. Totodată, fenomenul așteptării are repercusiuni ample, care pot marca existența cuplului (se spune că Hemingway a regretat amarnic separarea de acea primă soție a sa).

Desigur, așteptarea nu are doar dimensiunea clasică, legată de iubire, cu care deja ne-am obișnuit, dar poartă și amprenta propriilor idealuri. Să luăm exemplul lui Donald Lawrence Keene, culturolog și specialist în japanologie ( n. r. disciplină care se ocupă cu studiul culturii și civilizației japoneze). Timp de câteva decenii, acesta a fost fascinat de evoluția culturală a țării Soarelui răsare, dar a ajuns să devină cetățean al acesteia tocmai în 2011. Deci, așteptarea unei altfel de vieți, iată încă una dintre formele acesteia.

Concluzia acestei lecturi este că așteptarea, în deplinătatea sa, reprezintă o escapadă cu diferite forme, structuri și texturi, iar alegerea unui astfel de scenariu al vieții ține exclusiv de așteptările fiecărui om în parte, or nimeni nu poate forța lucrurile în direcția dorită, nici benevol, nici prin șantaj emoțional.

Meritul Aurorei Liiceanu este că pune pe tapet valoarea așteptării, evoluția acesteia, dar mai ales... efectele ei asupra firii umane, impactul aproape ireversibil pe care îl are. În plus, analizele ei sunt ușor de parcurs și îți lasă un gust plăcut după savurare, lucru rar întâlnit în non-ficțiunea contemporană.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Cristina A spune:

      Am citit-o cu mare placere. Cel mai mult mi-a placut interpretarea iubirilor lui Hemingway.

      raspunde

    Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro