bookblog.ro

Despre cruzimea primilor ani

Scris de • 28 December 2011 • in categoria

Copilarie J.M. Coetzee

Titlu: Copilărie. Scene de viaţă provincială
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 204
ISBN: 978-973-689-435-0

Primul dintre cele trei volume de memorii ficţionalizate publicate până în prezent de J. M. Coetzee te va confrunta cu gândurile unui copil tulburător.

„Se trage dintr-o familie ciudată şi scandaloasă, în care nu numai că nu sunt bătuţi copiii, ci oamenilor mai în vârstă li se spune pe numele mic, şi nimeni nu merge la biserică, iar încălţările sunt purtate în fiecare zi.”

Ce te poate împinge să scrii despre tine ca despre un altul? Adăugând subtitlul „Memorii” unui volum narat la persoana a treia, ce fel de nelămuriri anticipezi că le vei trezi cititorilor şi cum ai de gând să le înlături? M-am pomenit încercând să mi-l explic pe J. M. Coetzee, autor pe care îl citeam pentru prima oară, prin opţiunile formale pe care le-a făcut în Copilărie. Scene de viaţă provincială, cel mai frecvent definit drept un volum de memorii ficţionalizate.

Pe la zece ani, micul John, primul născut al unei familii sud-africane din clasa de mijloc a anilor '50, devine conştient de ferocitatea egoismului său. Mama nu are voie să aibă propriile dorinţe, toate gândurile ei se îndreaptă firesc în direcţia problemelor lui, iar fratele mai mic trebuie, pe cât posibil, ignorat de întreaga familie. Privind fotografiile din tinereţe ale părinţilor, John îşi dă seama că aceştia vor fi avut un fel de viaţă înainte ca el să existe, dar, din moment ce el este prezent şi are nevoie de ei, i se pare natural ca independenţa lor să fi încetat.

Mutarea familiei din capitala Cape Town în provincie înseamnă înscrierea la o şcoală unde fiecare profesor deţine propria vargă, iar pedepsele corporale sunt ceva atât de frecvent, încât noii colegi ţin, fiecare, socoteala loviturilor încasate ca şi când ar rezolva un exerciţiu de aritmetică. Cu toate astea, John „n-a fost niciodată bătut şi acest lucru îl face să se ruşineze profund. Nu poate vorbi despre vergi ca oamenii ăştia, fără stinghereală şi cu aerul că ştiu ei ce ştiu”. Din acest motiv, copilul este şi trebuie să rămână primul din clasă; de răspunsurile corecte la fiecare materie depinde mai mult decât integritatea fizică: el a luat hotărârea de a se sinucide imediat după eventuala flagelare.

Episoade precum cel în care John îi retează fratelui mai mic un deget sunt alternate cu observaţii despre condiţia de afrikaner într-o ţară care bâjbâie înspre eliberarea de sub dominaţia britanică. Deşi învaţă mereu în engleză, limbă vorbită aproape perfect şi de părinţii săi, John se află permanent în pericolul de a fi mutat într-o clasă de afrikaneri, din cauza numelui său de familie; deşi fascinat de înfăţişarea fizică a englezilor, el alege să ţină în secret cu ruşii, despre care nu ştie deocamdată nimic. Laşitatea de la şcoală este răzbunată prin tirania faţă de mamă, discrepanţa între fragilitatea lui fizică şi rezistenţa copiilor indigeni e uitată în confruntarea cu fratele mai mic, copie palidă a lui John însuşi.

Pe lângă mama prea îngăduitoare şi tatăl care va deveni alcoolic, copilul se confruntă cu o galerie de mătuşi, unchi şi poveşti despre strămoşi comuni. Nimic nu îl interesează mai mult decât diferitele firicele istorice legate de propria familie, în care intuieşte uneori răspunsuri privitoare la propriul viitor. Ferma bunicului, singurul loc în care John se simte acasă, a fost moştenită de fratele tatălui său şi deci i-a devenit inaccesibilă în afara vizitei anuale; aproape întregul tiraj al romanului unui străunchi este abandonat într-o cămară, din lipsa cititorilor. Imperativul lui John devine salvarea amintirilor - atât a celor frumoase, cât şi a celor chinuitoare: „Cum va ţine el în capul lui toate cărţile, toţi oamenii, toate poveştile? Şi, dacă el nu-şi va aminti de ele, cine altcineva îşi va aminti?”.

Nimic din cadrul volumului nu evidenţiază faptul că citeşti memoriile unui scriitor şi, pe alocuri, te vei bucura de convenţia literară care îţi îngăduie să crezi că lucrurile nu s-au întâmplat tocmai aşa, că este vorba despre ajustări şi exagerări menite să-ţi menţină interesul.

  • Plusuri

    Metoda mai puţin întâlnită a confesiunii la persoana a treia, concentrarea de personaje şi situaţii expuse foarte succinct.

  • Recomandari

    Celor ce-şi doresc să afle câteva informaţii subiective despre Africa de Sud; celor care citesc cu plăcere memorii; celor cărora „Împăratul muştelor” le-a amintit în vreun fel de propria copilărie.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • clarisse frederic vitoux

Copyright ©2011 Bookblog.ro