bookblog.ro

Despre familie și alte… animale

Scris de • 4 February 2016 • in categoria

Titlu: Ne-am ieșit cu toții complet din minți
Autor:
Rating:
Anul aparitiei: 2015
Traducere:
Numar pagini: 352
ISBN: 978-606-741-533-9
Cumpara cartea

Nu știu ce s-a întâmplat cu această carte destul de atipică, aproape la 180 de grade față de ce citesc eu de obicei, și cum de a reușit să mă cucerească de la primele capitole. Nu are o descriere WOW, care să atragă instant, coperta e drăguță, dar în niciun caz nu a fost dragoste la prima vedere, în general încerc să mă feresc de cărțile aflate pe listele pentru nu-știu-ce-premiu-important, iar formatul de buzunar mi se pare pură operă diavolească.

Cumpără titlul în engleză

Rosemary a fost un copil tare vorbăreț, iar părinții au rugat-o ca, de fiecare dată când spune o poveste, să înceapă cu mijlocul. Avea un frate mai mare și o soră de aceeași vârstă, dar amândoi au dispărut din viața ei, lăsând-o să se descurce de una singură cu problemele familiale și sociale. Acum, Rosemary își rememorează viața, urmând cu sfințenie regula părinților săi...

Aceea de a spune o poveste începând cu partea de mijloc. Astfel, încă de la început am observat că am de-a face cu o poveste atipică și am fost cum nu se poate mai curios să aflu atât ce avea să se întâmple în carte, cât și cum se va descurca autoarea cu alternarea mai multor perioade de timp (o să le numesc Trecut 1 și Trecut 2). A fost ciudat, n-o să mint, și de foarte multe ori am „reușit” să uit evenimente sau nume de personaje din Trecutul 1 exclusiv din cauză că am petrecut prea mult timp în Trecutul 2, și viceversa. Totuși, farmecul cărții a fost dat de această nesiguranță (la care mai e adăugat un element despre care voi vorbi imediat), de sentimentul frustrant de necunoaștere continuă, care pe mine m-a ajutat să o înțeleg mai bine pe Rosemary, pentru că, până la urmă, nici gândurile sale nu sunt cele mai limpezi.

ne-am

Dacă tot am pomenit despre ea, cred că ar fi bine să spun câteva lucruri mai amănunțite despre Rosemary. Ca personaj e destul de greu de îndrăgit, fiind o persoană închisă în sine, retrasă și, poate cel mai important aspect al firii sale dezordonate, nu este deloc, dar deloc, de încredere. Am mai întâlnit un astfel de personaj în lecturile mele recente, și anume Rachel din Fata din tren a Paulei Hawkins, dar Rosemary este de o mie de ori mai unreliable. Dacă în cazul lui Rachel am avut de-a face cu amintiri tulburate de... pasiunea ei pentru alcool, Rosemary răsucește și împletește și distorsionează adevărul cu bună știință. Și o face atât de bine încât nici măcar nu-ți dai seama că toate acele pagini în care ai plâns și ai râs alături de ea au fost, nici mai mult, nici mai puțin, decât o mare minciună. De multe ori am fost suprins când, după o scenă cu un impact cât se poate de puternic, Rosemary se trezea să spună ceva de genul „dar asta nu e adevărat”. Mă scotea din minți, dar am apreciat cum nu se poate mai mult abilitatea autoarei de a masca neadevărurile cu atâta ușurință, astfel încât nicio clipă nu am bănuit că tot ceea ce Rosemary povestea nu era, de fapt, adevărat.

Ne-am ieșit cu toții complet din minți este o poveste emoționantă (în ciuda titlului mai degrabă... jucăuș) despre o familie disfuncțională și schimbările/greutățile pe care fiecare membru trebuie să le suporte atunci când intervine câte ceva care zdruncină temelia fragilă pe care sunt construite relațiile dintre ei. Părinții lui Rosemary par mai degrabă niște antagoniști, niște savanți nebuni care nu se dau în lături de la nimic pentru a-și atinge potențialul, chiar dacă asta înseamnă să-i rănească pe cei dragi. Nu mi-au plăcut mai deloc cei doi, iar faptul că nici Rosemary nu a încercat să le găsească scuze pentru comportamentul nepotrivit de care au dat dovadă în trecut m-a ajutat să o apreciez mai mult pe ea. Fratele ei, Lowell, este o prezență... nesigură în viața protagonistei și tot el este cel care suferă din cauza minciunilor pe care Rosemary și le spune atât sieși, cât și nouă. Nu pot spune că este un personaj interesant sau că am rămas indiferent față de el când tot ce am crezut că știu despre Lowell s-a dovedit a fi o invenție. Despre sora lui Rosemary, Fern, nu vă spun prea multe (a se citi „nimic”), pentru că ea este în centrul unei întorsături de situație de-a dreptul genială și deloc previzibilă. Așa că sfatul meu este să stați departe de alte recenzii, în care situația lui Fern este dezvăluită, pentru că nu ați vrea să vă fie stricată această surpriză de proporții.

Animalele joacă un rol foarte important în vieții lui Rosemary, fiind totodată unul dintre elementele cheie ale romanului și punctul sensibil, care cu siguranță va fi pe placul iubitorilor de necuvântătoare. Cu un mesaj puternic despre drepturile animalelor și respectarea acestora, Ne-am ieșit cu toții complet din minți este o carte pe care orice prieten al patrupedelor o va adora cu siguranță, fie că este vorba despre câini, pisici, ponei sau orice altă orătanie ;)

  • Plusuri

    Semnalul de alarmă tras de autoare privind drepturile animalelor, relația înduioșătoare dintre Rosemary și Fern, acel twist neașteptat despre care vă povesteam, stilul impecabil în care a fost scrisă cartea... și lista poate continua;

  • Recomandari

    Iubitorilor de animale, în primul rând, dar și celor interesați să citească o poveste minunată despre o familie disfuncțională și extrem de ciudată.

Autor: |

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Bookish spune:

    Pe mine identitatea surorii m-a dezamăgit rău de tot. Povestea în sine e frumoasă, dar scriitura mi s-a părut cumva seacă şi nu a reuşit să mă impresioneze, deşi sunt o iubitoare de animale.

    raspunde

    • razvantimar spune:

      Îmi pare rău să aud asta :( Mie identitatea lui Fern mi s-a părut o dezvăluire genială, chiar nu m-am așteptat la așa ceva, și parcă a adus o notă unică și savuroasă cărții.

      raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro