bookblog.ro

Dialog interreligios

Scris de • 19 March 2015 • in categoria

Titlu: Despre cer și pământ
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 160
ISBN: 978-606-588-641-4

„În dialogul cu aproapele său, cuvintele sunt simple vehicule comunicante al căror sens, în anumite aspecte, nu este întotdeauna același nici chiar pentru membrii unei societăți care vorbesc aceeași limbă. Există nuanțe proprii pe care fiecare le conferă multor cuvinte ce constituie tezaurul idiomatic. Dialogul îi obligă pe actorii săi să se descopere reciproc. [...] A dialoga, în sensul cel mai profund, înseamnă a-ți apropia sufletul de al celuilalt pentru a-i descoperi și ilumina interiorul. În clipa când ajungi la o astfel de dimensiune a dialogului, îți dai seama de similitudinile pe care le împărtășești cu celălalt [introducere de Abraham Skorka].
Când [Abraham Skorka] mi-a propus să publicăm câteva din dialogurile noastre, în mod spontan am răspuns . Meditând apoi în singurătate la motivațiile acelui răspuns așa de rapid, mi-am zis că s-a datorat experienței noastre de a dialoga destul de mult timp, experiență bogată care a închegat o prietenie și care va fi mărturia drumului nostru împreună, păstrându-și fiecare propria identitate religioasă. Cu Skorka nu am fost niciodată obligat să discut despre identitatea mea catolică, așa cum nici el nu a făcut-o cu identitatea sa iudaică, iar asta nu numai pentru că ne respectăm, ci pentru că așa concepem dialogul nostru interreligios. [introducere de Jorge Bergoglio]”

Jorge Bergoglio era, la vremea la care a fost scrisă cartea, în 2010, cardinalul bisericii iezuite San Roberto Bellarmino. În 2013 a fost ales Papă după demisia Papei Benedict al XVI-lea, luându-și numele de Papa Francis. Ca majoritatea papilor din secolul al XX-lea (și nu numai), Jorge Bergoglio a fost, încă de pe vremea când era doar cardinal, o personalitate extrem de activă și s-a implicat foarte mult în viața enoriașilor din eparhia lui.

Abraham Skorka este rabinul comunității evreiești Benei Tikva din Buenos Aires. Cariera lui este ceva mai puțin spectaculoasă, dar este foarte adevărat că acest lucru se datorează faptului că a fost tributară cutumelor bisericii iudaice, care diferă mult de cele ale bisericii catolice. A publicat trei cărți înainte de aceasta, toate despre credința iudaică, deși ultima are un titlu ceva mai general: Hacia un mañana sin fe?. Ideea este dezbătută și în Despre cer și pământ, iar perspectiva rabinului este extrem de tranșantă. Existența unui viitor fără credință îl preocupă, se pare, destul de mult.

Ce este interesant este faptul că atât Jorge Bergoglio cât și Abraham Skorka sunt de formație chimiști, Papa fiind absolvent al colegiului Vilfrid Barón din Ramos Mejía, unde a obținut o diplomă ce i-a permis să practice mai târziu meseria de tehnician chimist. Abraham Skorka și-a obținut doctoratul în chimie la Universitatea din Buenos Aires în 1979. Despre pregătirea pe care rabinii și preoții catolici o au pe lângă cea primită în seminar, Abraham Skorka spune: „În iudaism, pregătirea unui rabin nu este ușoară, deoarece izvoarele din care studiem sunt în ebraică, în arameică. Cursurile se țin în ebraică. […] Important pentru noi este ca toți cei ce intră la Seminar să aibă un titlu universitar anterior sau să urmeze o carieră universitară”. Explicația acestei rigori poate fi de-a dreptul șocantă pentru un român, având în vedere obtuzitatea religiei ortodoxe – religie care a reprezentat multă vreme pentru mine etalonul pentru studierea (sau măcar explorarea) celorlalte religii – și anume: „Cerem un titlu tocmai pentru ca slujitorii religiei să aibă sensul realității”. Prin asta, religia iudaică dă dovadă de o maturitate la care alte religii abia dacă pot să spere. Jorge Bergoglio prezintă o situație destul de interesantă a bisericii sale, în replică: „Ca să fii seminarist catolic nu e necesar un titlu universitar.” Cu toate acestea, majoritatea seminariștilor din ultimii ani au făcut cel puțin doi sau chiar trei ani într-o universitate înainte de a alege Seminarul, explică sanctitatea sa mai departe. Iar acest lucru este benefic tocmai din perspectiva prezentată de rabinul Abraham Skorka: „…la Universitatea din Buenos Aires cunoști viața reală, diferite puncte de vedere asupra acesteia, diversele abordări științifice, cosmopolitanismul…”

Dialogul dintre cei doi lideri spirituali atinge teme din cele mai importante pentru societatea în care trăim, printre care fundamentalismul religios, eutanasia, divorțul, avortul, căsătoria între persoanele de același sex, politica, puterea, globalizarea, Holocaustul, comunismul, conflictele religioase, dialogul dintre religii, dar și viitorul religiilor. Cu alte cuvinte, este mai degrabă vorba de un dialog cu un ușor caracter religios pe teme sociale decât un dialog pe teme religioase. Lipsește tema care mă așteptam să fie predilectă: criza spirituală prin care trece lumea de astăzi. Capitolul care ar trebui să se ocupe în parte de acest lucru, Despre atei, are trei pagini și îi lipsește în totalitate profunzimea. Un altul, care ar fi fost numit, probabil, Despre biserică în calitatea ei de instituție, lipsește cu desăvârșire.

Este de înțeles însă, pentru că în ciuda implicării liderilor religioși în viața obștească, percepția lor se rezumă la o privire aruncată lumii din turnul de fildeș în care îi izolează prestigiul unui astfel de rol. Oricât și-ar dori să înțeleagă anumite tendințe sociale – vezi homosexualitatea, divorțul, ateismul, auto-recluziunea – ei nu fac decât să le condamne, și în unele cazuri să le tolereze. Atât și nimic mai mult. Același lucru l-am descoperit și în acest dialog. Există o oarecare superficialitate a celor doi în ce privește percepția pe care o au asupra lumii în care trăiește omul de rând, omul care are timp de viața lui spirituală doar câteva ore pe săptămână – și mă refer la timpul fizic care îi rămâne după ce își desfășoară toate acele activități mundane care îl ancorează în societate și îl transformă și îl mențin în membru valid al acesteia.

Am mai surprins un aspect destul de interesant. Profunzimea în gândirea de ordin social o are rabinul Abraham Skorka. El pare mult mai implicat într-o viață socială, mundană, și mult mai interesat de aspectele ei practice decât cardinalul Jorge Bergoglio. De asemenea, toleranța de care dă el dovadă este ceva mai rațională decât cea pe care o afișează cardinalul. Probabil că este vorba de vechimea nu atât a religiei (sau a bisericii) în sine, cât a implicării în viață, fără intenția clară de a modifica radical societatea pentru a se potrivi cu dogme artificiale. Ca exemplu, mi se pare edificatoare părerea personală a cardinalului Jorge Bergoglio vis-a-vis de sinucidere și sinucigași („Eu nu îi resping. Îi las la mila Domnului”) în antiteză cu cea a rabinului Abraham Skorka, care de fapt este o rafinare a interpretării talmudice („În iudaism există două poziții cu privire la sinucigaș. Prima spune că sinucigașul trebuie îngropat într-un loc special și că nu se rostesc anumite rugăciuni în memoria lui. Dar cealaltă spune că aceia care se sinucid s-ar putea ca, în ultima secundă, când poate s-au aruncat deja de pe pod, să se căiască pentru fapta lor.”). Pedeapsa eternă pe care trebuie să o primească are la bază faptul că acțiunea în sine este una contagioasă. Un sinucigaș oferă un exemplu.

În dialogul cu privire la homosexualitate și căsătoria între persoanale de același sex, descoperim un Skorka mult mai pragmatic, mult mai realist chiar decât în dialogul despre sinucigași: „În zilele noastre există multe perechi de același sex care conviețuiesc și merită soluții legale în probleme cum ar fi pensia, moștenirea, etc. – care se pot încadra într-o figură juridică nouă – dar a pune semnul de egalitate între o pereche homosexuală și una heterosexuală este cu totul altceva.” Este evidentă respingerea anomaliei din punct de vedere religios, dar experiența spune că respingerea din punct de vedere juridic și social va transforma homosexualitatea într-o rană socială. Dar cardinalul Jorge Bergoglio vede homosexualitatea și căsătoria între personale de același sex drept un „regres antropologic”. Asta din cauză că acceptarea unei forme juridice care să legalizeze uniunea dintre două persoane de același sex ar însemna „minarea unei instituții milenare care s-a plămădit în acord cu natura și cu antropologia”. Evident, nu putem să distrugem o instituție atât de profund integrată în gândirea, în simțul și în educația oricărui om, cu asta nu pot să nu fiu de acord. Însă dincolo de acest aspect, încadrarea juridică a unei comuniuni homosexuale pe picior de egalitate cu una heterosexuală este necesară pentru evitarea – poate în câteva generații, e drept – a tendinței de discriminare a acestei categorii sociale.

Ar mai fi multe de spus despre acest dialog inedit. Imaginea unei femei arhetipale asupra căreia biserica transferă vina slăbiciunii umane, a unui Holocaust împotriva căruia papalitatea se exprimă tardiv la mulți ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a unei societăți în care exprimarea părerilor (mai ales dacă sunt dure) asupra habotniciei religioase este considerată hărțuială și, în fine, a unei lumi în care spiritualitatea va evolua, dar nu la nivel valoric – care este necesar să rămână neschimbate – ci doar la nivel de expresie, este creată printr-o permanentă opoziție de opinii. În glasul rabinului angajat în dialog se poate distinge înțelepciunea milenară, interesul față de omul social care evoluează în funcție de factorii mundani mai mult decât de cei spirituali, pe când vocea cardinalului este tributară unei permanente justificări a acțiunilor din ultimele două milenii – de fapt de la momentul la care creștinismul a luat ființă – care au separat permanent – și cel mai probabil definitiv – lumea în buni și răi, în ai voștri și ai noștri, în normali și anormali. În discursul celui ce va fi ales Papă în 2013 nu se prea găsește un alt tip de toleranță decât cel necesar pentru ca Biserica catolică să-și poată continua existența.

Chiar și așa, acest discurs este mult, mult evoluat față de cel de care s-au dovedit capabili reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. Avem foarte multe de învățat, iar unul dintre punctele din care s-ar putea începe îl reprezintă chiar acest dialog interreligios.

  • Plusuri

    În primul rând, ideea este extraordinară. Probabil că cele mai grave dintre conflictele permanente care macină lumea în care trăim au la bază diferende pe teme religioase. Un dialog interreligios ar putea vindeca multe din rănile purulente ale societății noastre. În al doilea rând, calitatea dialogului este superioară bâlbelor care construiesc de obicei discursul unui monolog religios arogant, tributar în mod exclusiv justificării superiorității unei anumite religii comparativ cu altele. În al treilea rând, faptul că vocile prinse în dialog nu sunt ale unor diletanți, ci ale unor lideri religioși reali, ajunși în vârful lanțului ierarhic pentru meritele de care au dat dovadă pe parcursul carierelor lor, face din acest dialog unul care merită să fie citit.

  • Minusuri

    Stilul cardinalului Jorge Bergoglio este destul de emfatic. În plus îi lipsește demnitatea, sau dacă nu-i lipsește, cel puțin în comparație cu cea a rabinului Abraham Skorka, este inferioară. Capitolele – și de fapt cartea întreagă – sunt prea scurte. Mult prea scurte având în vedere temele discutate. Dacă pe fiecare temă în parte se pot găsi pe piața literară tomuri întregi de monologuri sau studii religioase, un DIALOG este ceva extrem de rar. O părere iudaică expusă în antiteză cu una catolică, dar căreia i se dă imediat replică… în asta constă de fapt calitatea cărții de față. Iar minusculitatea tratării subiectelor în acest fel este un punct negativ.

  • Recomandari

    Cred că aș recomanda această carte în primul rând liderilor Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ei nu există dialog nici măcar între preoți și enoriași, ce să mai pomenim de unul interreligios, cel puțin nu unul public. Cred că acești lideri ar avea foarte multe de învățat de pe urma acestei idei. Și cred că ar fi necesar să învețe. Apoi, aș recomanda cartea celor care sunt de acord cu ideile pe care le-am prezentat. Celor care văd în religie o formă de educație, o combinație de tradiții, credințe și aspecte sociale, care necesită un dialog atât pentru îmbunătățire, cât și pentru aprofundare. Și în ultimul rând le recomand cartea celor care își doresc să asiste la un dialog inteligent cu privire la multe aspecte care fac parte din viața noastră.

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    O carte interesantă și foarte bine prezentată. Merită să o citești !

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro