bookblog.ro

Discursuri politice ale lui Mario Vargas Llosa

Scris de • 24 February 2014 • in categoria

Titlu: Arme și utopii. Viziuni despre America Latină
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 404
ISBN: 978-973-504-146-5
Cumpara cartea

„De când am părăsit Peru, în 12 Iunie 1990, la două zile după ce pierdusem alegerile în favoarea celui ce acum trădează democrația care l-a adus la putere, mi-am promis să nu mă mai pronunț asupra politicii peruane și să nu mă mai las vreodată dus de o iluzie ca aceea care m-a făcut să candidez. Acum încalc prima parte a promisiunii din motive ce țin de principiile mele, pentru a-mi dovedi statornicia în a condamna ceea ce mi se pare o crimă împotriva unuia dintre puținele lucruri bune care mai rămăseseră în țara mea – libertatea – și pentru a-mi exprima tristețea și rușinea de a ști – dacă dovezile nu sunt mincinoase – că autorul crimelor are atât de mulți complici.”

Pentru Mario Vargas Llosa, America Latină – nu doar Peru, țara în care s-a născut, sau Bolivia, țara în care și-a trăit primii ani de viață, ci toată America Latină – este La tierra dolorosa, pământul care îl doare, pe care îl iubește necondiționat, dar care este permanent trădat de interesele personale ale celor ce ajung la putere fie legitim, fie prin lovituri de stat, și care instaurează dictaturi, militare sau civile, ce distrug orice iluzie de democrație în această parte a lumii, de parcă sud-americanii ar fi condamnați prin cine știe ce decret fatidic la o soartă nefericită. Totuși, credința lui Llosa în viitorul Americii Latine nu moare, ci dimpotrivă, devine tot mai puternică după fiecare lovitură pe care o primește.

Cartea, exceptând ultimul capitol, adună eseuri pe teme politice, scrise de Mario Vargas Llosa în perioada 1966 – 2006. Ele nu sunt dispuse în carte în ordine cronologică, de aceea recomand să fie citită data de la sfârșitul fiecărui articol la început, ca să se evite anumite confuzii. Este foarte interesant de remarcat felul în care atât părerile și înclinațiile politice ale autorului, cât și stilul scriitoricesc evoluează în acești 40 de ani. Astfel, de la simpatizant al socialismului, el virează ușor spre liberalism, până spre neoliberalism în anii din urmă. Probabil că cel mai bun exemplu care să susțină această evoluție este seria de articole care au ca subiect Cuba și pe carismaticul ei conducător, El comandante Fidel Castro.

Articolul din februarie 1967, intitulat De seara până în zori cu Fidel Castro prezintă un Castro interesat cu adevărat de o democrație egalitară în Cuba, atent la sugestiile venite din exterior, dezinvolt dar nu arogant, și ale cărui bune intenții sunt ușor de desprins din discursul lui coerent și pertinent. Scrisoarea trimisă de autor, împreună cu alte treizeci de personalități (printre care Simon de Beauvoir, Italo Calvino, Susan Sontag sau Jean Paul Sartre) Comandantului Fidel Castro, Prim ministru al guvernului revoluționar cubanez pe 20 mai 1971, prezintă o figură diametral opusă față de ceea ce putea fi întrezărit cu doar patru ani înainte: este, de această dată, vorba de un dictator arogant și răzbunător, care nu suportă ideea ca un scriitor (Heberto Padilla) să-l critice și care, pentru a răzbuna această îndrăzneală, recurge la metoda stalinistă prin care îl forțează – cine știe prin ce mijloace șantajiste sau torționare – pe Padilla să-și facă o severă autocritică, prin publicarea unui lamentabil text, care nu putea fi obținut decât „prin metode care neagă legalitatea și dreptatea revoluționare”. În toate articolele scrise din acest moment, Mario Vargas Llosa denunță regimul castrist, metodele comandantului de a-și menține puterea în stat, precum și politica pe care acesta o duce în Cuba.

Ciudat este, pe de altă parte, anacronismul următorului articol din carte, tot o scrisoare, scrisă la 5 aprilie 1971 și adresată de această dată tovarășei directoare Haydee Santamaria de la Casa de las Americas, prin care autorul își anunță demisia din comitetul de conducere al instituției, ca reacție de protest la interdicția de intrare în Cuba a „scriitorilor latinoamericani care trăiesc în Europa […] pe o perioadă nedefinită”, pe care Fidel Castro a instituit-o DUPĂ publicarea scrisorii menționate anterior și datată, după cum spuneam, 20 mai 1971.

Interesul lui Llosa asupra continentului sud-american îl face să scrie despre situațiile tensionate din Haiti (în articolul Haiti – moartea), Nicaragua (Nicaragua la răscruce) sau Columbia (Gata cu FARC), despre problemele pe care le generează naționalismul în America Latină, unde hispanicii – deci „albii” – sunt discriminați în favoarea „indienilor”, adică a urmașilor locuitorilor prehispanici ai continentului (Hispanicizii), despre dictatura perfectă din Mexic (Dictatura perfectă), despre singura țară din America Latină care a reușit să aleagă în mod corect drumul democrației, Chile, precum și despre multe alte probleme care macină de altfel întreaga lume, cum ar fi terorismul, corupția sau intervențiile statelor puternice în politica celor slabe. Un alt subiect îl reprezintă combaterea unor păreri nu doar greșite, dar și dăunătoare ale unor scriitori – Gunter Grass sau Mario Benedetti – pentru care tortura nu este condamnabilă dacă servește intereselor comunismului, sau care consideră că meseria de scriitor poate fi pusă în slujba unui dictator fără ca acest lucru să fie moralmente greșit. Și dacă tot am pomenit de scriitori: ultimul capitol al cărții este compus dintr-o serie de articole sau prelegeri pe care Llosa le-a scris sau le-a prezentat la diferite evenimente publice și în care elogiază creația unor pictori (Fernando Zsyzslo, Fernando Botero sau Frida Kahlo) sau anumite opere literare, devenite între timp nu doar celebre, ci adevărate puncte de reper ale artei literare latino-americane și nu numai (Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez sau Obscena pasăre a nopții de Jode Donoso).

Dubla formație a lui Vargas Llosa, de politician și de romancier, face ca expresia frustrărilor sale generate de soarta continentului sud-american, de care este legat prin naștere și destin, să fie extrem de sonoră, accesibilă oricui are curiozitatea și răbdarea de a o studia și puterea de renunțare la concepțiile proprii pentru a o înțelege. Luciditatea cu care privește problemele politice care apar permanent în lumea pe care o observă și o comentează este dublată de o claritate în exprimare care îl face pe cititor să înțeleagă chiar și aspectele ascunse ale situațiilor. jurnalismul nu este suficient pentru a putea fi analizată problema reală din această parte a lumii. Obiectivitatea este, într-adevăr, calitatea intrinsecă a jurnalismului, însă oricât de ciudat ar părea, tocmai această calitate îl face ineficient. Llosa adaugă și un dram de patriotism obiectivismului, după care presară totul cu puțină viziune – izvorâtă din imaginație, care este subiectivă, dar de care nu are de ce să se teamă, doar este romancier, nu? – și în acest fel reușește să prezinte problemele Americii Latine într-un mod aparte, care depășește simpla prezentare a combinației cauză-efect.

  • Plusuri

    Arme și utopii. Viziuni despre America Latină este un compendiu de eseuri pe teme politice care, pentru că au fost scrise de Mario Vargas Llosa – romancier laureat cu prestigiosul Premiu Nobel pentru literatură, dar și politician versat, candidat în 1990 la președinția Republicii Peru din partea coaliției FREDEMO – și pentru că acoperă perioada ultimilor patruzeci de ani, sunt nu doar de actualitate, ci și extrem de accesibile. Politica prezentată de Llosa nu este alambicată, nici perversă. Este foarte directă, descâlcită și pe înțelesul tuturor. Sinceritatea și realismul cu care își prezintă părerile, îl fac pe autor să depășească mult-prea-răspândita corectitudine politică și să trateze subiectele cu o corectitudine umană, care chiar dacă este subiectivă, suferă de un subiectivism uman, nu individual sau rasial sau național sau de orice alt fel.

  • Recomandari

    Cred că Arme și utopii. Viziuni despre America Latină poate fi citită de oricine vrea să afle câte ceva despre istoria și atmosfera politică a Americii Latine, despre Mario Vargas Llosa ca om politic, nu doar ca romancier, sau despre felul în care o opinie politică evoluează în timp, precum și ce anume declanșează această evoluție.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro