Titlu: Timpul iubirilor perfecte
Autor: Tiago Rebelo
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Cristina Drăghici
Numar pagini: 484
ISBN: 978-973-724-422-2

„Patrie”, „loialitate”, „onoare”, „curaj’ erau pentru el valori eterne pe care un om de caracter nu o să le poată dispreţui niciodată, indiferent de ce s-ar întâmpla pe lume. Credea că modernitatea nu e o scuză pentru a-ţi compromite principiile, care sunt sacre pentru oamenii buni. Ca atare, i se părea că preceptele care erau valabile pentru un soldat portughez aflat în Africa în secoul XIX vor mai fi valabile şi de-a lungul secolelor.

Timpul iubirilor perfecte este o carte frustrantă. Începând cu titlul care promite cel puţin o poveste de iubire care să te ţină cu sufletul la gură deoarece se anunţă „perfectă” şi pe care nu o oferă, romanul este oarecum dezamăgitor. Iubirile perfecte se lasă aşteptate pentru că personajele sunt prea ocupate să facă altceva. Ca de exemplu, să cucerească teritorii sălbatice în Africa. Sau să provoace încurcături din capriciu, imaturitate sau încăpăţânare, încurcături care sunt plătite cu vieţi omeneşti.

Exagerez puţin, însă am să vă explic de ce. Dacă aceasta ar fi fost pur şi simplu o poveste inventată despre teritorii ireale şi întâmplări care n-au avut niciodată loc, aş fi putut să savurez pur şi simplu povestea. Şi asta pentru simplul motiv că nu m-aş fi revoltat citind despre lucruri care sunt sigură că s-au întâmplat, chiar dacă nu exact aşa cum sunt descrise. Romanul de faţă este bazat pe memoriile locotenentului Carlos Montahna, publicate cu titlul „Odiseea unui pionier colonial în interiorul Angolei”. Chiar dacă autorul subliniază faptul că, deşi bazată pe fapte reale, istoria prezentată este una fictivă, reale fiind doar faptele de război descrise conform memoriilor locotenentului, tocmai faptele de război m-au revoltat cel mai tare. Nu este ca şi cum aş fi aflat acum ceva ce nu ştiam deja, toată lumea cunoaşte atrocităţile care s-au petrecut în coloniile africane în numele creştinării şi civilizării unor ţări care nu au cerut asta, dar care erau, din păcate, de o importanţă economică majoră şi nu puteau fi, deci, ignorate. De fiecare dată când era descris cu o oarecare mândrie felul în care armatele portugheze, deşi având un număr mic de soldaţi, reuşeau să învingă triburile de războinici, îmi venea să închid cartea şi să nu mă mai ating de ea. De ce ar fi cineva mândru că a reuşit să supună un popor care nu beneficiază de aceeaşi tehnologie armată şi cu o disciplină în luptă ca şi inexistentă? Nişte oameni care luptă dintr-o mândrie pe care europenii nu aveau cum s-o priceapă la vremea respectivă, mândrie căreia i se alătura şi disperarea de a-şi apăra libertatea, teritoriile, modul de viaţă şi cultura.

Romanul abundă în astfel de povestiri. Este greu să ignori asta ca să te concentrezi pe cealaltă parte a istorisirii, aşa-zisa poveste de dragoste. Dar chiar şi aici am avut motive să îmi vină să închid cartea. Mi-a plăcut mult cum a început povestea, cum a fost prezentată Leonor, ca tânără aristocrată mândră, dar cu idei moderne asupra rolului femeii în societate, curioasă, inteligentă, îndrăzneaţă şi foarte hotărâtă. Se anunţau nişte evenimente interesante în care dragostea, curajul şi dedicarea aveau să ofere momente de satisfacţie cititorului. Greşit. N-a existat nici un astfel de moment. Benvinda, servitoarea neagră a Leonorei, la fel de tânără ca şi aceasta din urmă, dă dovadă de mai multă înţelepciune, tărie de caracter şi voinţă. Iar ei îi este dedicată doar o mică parte a cărţii şi am rămas chiar cu impresia că această femeie admirabilă a fost introdusă în roman doar cu scopul de a crea o încurcătură ce avea să dea naştere altor încurcături. După părerea mea, ar fi putut avea un rol mai important în roman.

Leonor, în schimb, se dovedeşte a fi imatură, răsfăţată şi capricioasă, incredibil de naivă, încăpăţânată uneori fără rost, slabă şi inconstantă. Iar toate acestea vor face ca povestea de iubire cu incredibilul locotenent Montahna să nu se desfăşoare aşa cum ar trebui. Nu are rost să încep să vorbesc despre el pentru că ar însemna să umplu pagini. Mai bine vă las să citiţi romanul care este, în principal, despre el ca om şi ca soldat. Şi, da, trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit puţin de el. Nu aveam cum să n-o fac văzându-i curajul, tăria de caracter şi stăpânirea de sine, perseverenţa, onoarea şi mândria puţin arogantă, inteligenţa şi simţul dreptăţii, calităţi pentru care este mereu pedepsit de către superiori.

Lăsând la o parte toate criticile pe care le-am adus acestei cărţi, simplul fapt că nu am reuşit să fac o recenzie neutră, demonstrează că romanul a fost, în cele din urmă, destul de reuşit. Cu toate minusurile lui, m-a făcut totuşi să simt. Iar orice carte care te poate face să simţi orice, furie, dezamăgire, revoltă, emoţie, nerăbdare, merită citită.

• Plusuri

  Personajele bine conturate

• Minusuri

  Tehnica scriitoricească insuficient mascată de poveste, spoilerele care anunţă ce urmează să se întâmple

• Recomandari

  Celor pasionaţi de poveştile din colonii