bookblog.ro

Drumul spre casă: Freedom

Scris de • 23 April 2019 • in categoria

Titlu: Drumul spre casă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
ISBN: 978 606 33-2660-8
Cumpara cartea

„Poți să înveți să zbori, dacă asta înseamnă să mai trăiești o zi.”

Cărțile bune sunt cele care lasă un gust amar, care sunt însoțite de noduri în gât și de o nostalgie aparte. Unele sunt scrise ca strigăt de durere, altele ca o încercare de a face auzită o întreagă generație sau o istorie. Este cazul romanului „Drumul spre casă”, apărut la editura Litera, în colecția Clasici contemporani și semnat de talentata Yaa Gyasi. Romanciera ne aduce în față toate aromele unei Africi necolonizate încă pe deplin, dar care traversează din plin sclavagismul, orânduirile tribale și superstițiile. Scris într-o notă fierbinte, romanul are tendința unei ascensiuni de la origini până în prezent, dezvăluind destine care se împletesc, de parcă dinamismul acestora ar da tonul întregii acțiuni. Avem în față un veritabil cor de oameni, proveniți de pe continentul originilor, care se luptă pentru dreptul de a trăi, iubi sau alege. Da, oricât de banal nu ar suna, aceștia nu au mereu libertatea mișcărilor și nu mă refer doar la nevoia crescândă de libertate fizică, ci mai ales de una psihologică, spirituală.

Personajele lui Yaa Gyasi sunt excentrice, sunt flămânde de spațiu și timp, sunt atât de recognoscibile încât le memorezi de la prima întâlnire. Sunt un soi de plasmă fierbinte, în care plutește senzația de tăcere camuflată, de emoții subminate. Sunt oameni care fie par a fi încarcerați în propriile obligații, de ordin religios sau patern, fie sunt la modul direct prizonieri în mine sau pe plantații. Durerile lor sunt atât de puternice, încât cititorul este antrenat într-o serie de mișcări tactile, senzoriale foarte ascuțite. Or, acest roman nu se poate citi doar de dragul unei bife. În paginile sale se pot găsi pasaje demne de înțelegerea unor valori general umane: iertare, dragoste, luptă. Felul cu care autoarea își expune volatilul sentimentelor, maniera în care își îmbracă personajele în straie de umanism, toate acestea adaugă un șarm aparte, transformând lectura într-o aducere aminte, într-un ritual cu totul special, și anume cel al rememorării. Interesante sunt prototipurile pe care le alege autoarea, mai ales pentru că ele reprezintă în detaliu fresca unor timpuri cu totul deosebite. Avem așa zisele fiice de conducători, obligate să renunțe la dragoste de dragul tribului, avem fii impuși să își înăbușe firescul în defavoarea binelui comun, avem femei condamnate la o existență fadă, împărțită între copii și obligații, și avem bărbați care luptă să ajungă acolo unde libertatea contează, acolo unde nu e loc de trădare și egoism.

Deși debutantă în ale scrisului, autoarea Yaa Gyasi a reușit să mențină echilibrul fragil între sumedenia de personaje cu care lucrează. Să nu uităm, că o astfel de saga implică multă documentare, pregătire minuțioasă și, evident, respect. Perceperea corectă a dimensiunii în care scrie poate demonstra fiabilitatea autorului, posibilitatea unei adaptări la orice tip de subiect. Ador, în acest sens, autorii care ies din zona de confort, chiar și când aleg un subiect mai sensibil. Deși ar putea părea cumva clișeic faptul că o afroamericană scrie un roman despre sclavie, aceasta o face cu detașare, cu un spirit de observație laconic și corect, așa cum i se potrivește unui narator care nu scrie de dragul scrisului, ci creează o istorie. Romanul „Drumul spre casă” este puternic, de impact și memorabil. Toate aceste apelative sunt meritate, deoarece vin la pachet cu acel simțământ de satisfacție pe care l-am încercat în calitatea mea de cititor.

Unele pasaje au fost atât de vii, încât nevolnic am pus mâna pe creion și am subliniat:

„ –Iubește-o, îi ordona Cobbe, ca și cum a iubi era un act la fel de simplu ca a ridica mâncarea din farfuria de fier și a o duce la gură.”

În astfel de momente înțeleg că acest fel de a scrie presupune o doză sănătoasă de maturitate scriitoricească fără de care romanul ar fi fost unul de duzină. Yaa Gyasi evită asta cu succes, udând din belșug pământul povestirii cu astfel de descrieri:

Bărbatul purta o haină care avea nasturi lucioși de aur pe mijloc; aproape plesnea peste burdihanul umflat. Avea fața roșie, ca și cum gâtul îi era o buturugă în flăcări. Era gras peste tot și avea broboane mari de sudoare pe frunte și deasupra buzei de sus. Effia începu să se gândească la el ca la un nor de ploaie: palid, ud și fără formă”. Sau: ”Era înalt, cu pielea ca sâmburele de avocado și mâini mari, cu degete lungi și subțiri, pe care le agita ca pe niște fulgere când vorbea.”

Maniera cu care epitetele se împletesc, metaforele conviețuiesc fără pic de exagerare au transformat romanul lui Yaa Gyasi într-o carte pe care o poți recomanda cu inima împăcată. Chiar dacă e dur, e impregnat de durere, e tăios, romanul „Drumul spre casă” este o istorie despre forță, despre împăcare cu sinele și despre luptă, în orice formă a sa.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro