bookblog.ro

Durabila iubire

Scris de • 19 October 2006 • in categoria

Durabila iubire Ian McEwan

Titlu: Durabila iubire
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2005
Numar pagini: 246

(ediţia în limba engleză)

Umorul negru şi suspansul pe care-l provoacă Ian McEwan i-au făcut pe mulţi critici să-l slăvească pe acest scriitor britanic, abonat de ani de zile la premiul Booker.

Dar Durabila iubire nu este altceva decât un roman poliţist, ceva mai bine închegat pentru că prezintă şi cel puţin trei tipologii (personajele principale), relaţii complexe umane şi un stil narativ cel puţin neobişnuit.

Povestea gravitează în jurul unui cuplu în a doua tinereţe (Joe şi Clarissa), îndrăgostiţi, care, prin natura împrejurărilor, iau parte la un accident care le schimbă vieţile; astfel intră în decor Parry, un tânăr singuratic, care are convingerea ca nu întâmplarea, ci divinitatea i l-a scos în cale pe Joe şi că el are misiunea sfântă de a-l aduce pe acesta ultim pe drumul cel drept, prin iubire. Erotomania sau sindromul de Clérambault, căci despre aceasta este vorba, este "o convingere iluzorie că pacientul se află în comunicare amoroasă cu o altă persoană, aceasta, de un rang mult mai înalt, fiind aceea care s-a îndrăgostit prima şi care a făcut avansuri". Astfel, Parry îl hărţuieşte pe Joe (prin scrisori, telefoane), convins că acesta a declanşat povestea de iubire şi că el, Parry, nu s-a arătat demn de ea la început. Relaţia dintre Joe şi Clarissa se degradează treptat, bărbatul devenind aproape obsedat de interesul morbid pe care un alt bărbat i-l poartă. Cuplul pe care-l formau, puternic şi bine sudat, se năruie sub privirile lui neputincioase, prea avid în a-i avertiza pe toţi în legătură cu boala lui Parry şi susţinând cu tărie pericolul în care se află.

Stilistic, avem parte de stop-cadre a la Tarantino, pentru a ni se înfăţişa protagoniştii, interesante fiind şi trecerile de la persoana I la persoana a III-a ca pentru a conferi autenticitate şi obiectivitate naraţiunii. Uneori, avem impresia că naratorul iese din propriul trup pentru a se urmări vorbind şi acţionând. Totul este calculat, rece, în afară poate de trăirile Clarissei pe care autorul le sondează cu fineţe, prezentând cititorilor o femeie cu adevărat frumoasă, pasională şi pasionată.

De efect este şi atmosfera apăsătoare care răzbate din text şi sfârşitul documentaristic. Totuşi, romanul mi s-a părut prea puţin "viu", nu m-a emoţionat deloc, singurul personaj care pare că trăieşte veritabil fiind Clarissa, restul actorilor fiind doar nişte marionete, maşinării teleghidate, care se lovesc cu brutalitate unele de altele.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. klaritris spune:

      de fapt, personajul feminin e Clarissa, iar nu Melissa.

      raspunde

    2. Jen spune:

      Multumesc pentru sesizare, am modificat.

      raspunde

    3. billy spune:

      Cand am reusit sa termin “Durabila..” am ramas cu o singura intrebare:si ce-i cu asta?
      Scheletul unui caz patologic este imbracat cu putina carne literara.Putina, pentru ca autorul stapaneste bine vreo doua-trei smecherii stilistice (vezi recenzia) pe care le foloseste pana la saturatie.
      Revin la intrebare:si ce-i cu asta?

      raspunde

    4. pepi333 spune:

      Tocmai am terminat si eu cartea.
      Cred ca tot ce vrea sa prezinte este cum un caz patologic, poate influenta viata multor altor oameni, nefiind de vina bolnavul in cauza. Exista situatii, precum cea descrisa, in care viata unui cuplu este zdruncinanata de neincrederea dintre ei mai tare decat o fiinta din exterior. :P

      raspunde

    5. stingo spune:

      Dincolo de intriga poliţistă, de ce nu remarcă nimeni cât de bine este scrisă cartea? Şi nu mă refer doar la punctele de vedere ale personajelor-reflector (parcă aşa li se zicea la şcoală), cât la descrierile acelea până la firul ierbii (cu o astfel de splendidă descriere începe cartea)?

      De ce ne lovim de subiect mereu şi uităm că recenzăm o carte, şi nu un film?

      raspunde

    6. stefania spune:

      e o carte scrisa destul de obositor

      raspunde

    7. Romeo spune:

      Sa vedeti ce mi s-a intamplat. Citisem mai nu stiu cand “Durabila iubire”. Si azi m-am apucat sa citesc “Nebunii in Brooklyn”, de Paul Auster. Si citesc eu, si citesc… si fara sa vreau imi amintesc cu enervare de “Durabila iubire”. Si asta nu fiindca ar fi vreo legatura literara intre cele doua carti, ci fiindca am recunoscut stilul poticnit de traducere, abundand in “sa imi”, in loc de “sa-mi”, “sa ii” in loc de “sa-i” etc., stangacii de traducere care fac lectura un cosmar. Si cand ma uit la traducatoare, ce sa vezi? Aceeasi doamna, Cornelia Bucur, la amandoua cartile.
      E pentru prima data cand recunosc stilul unui traducator. Si vad ca dumneaei traduce la edituri importante, in care eu am incredere in general. Ma rog, inca o traducatoare trecuta pe lista neagra, ale carei carti nu le voi mai cumpara de acum inainte. Pacat.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Pe cand eram o opera de arta

    Copyright ©2011 Bookblog.ro