bookblog.ro

Eden

Scris de • 21 April 2010 • in categoria

Titlu: Eden
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1991
Numar pagini: 298
ISBN: 0-15-627806-5

În oglinda mea interioară îmi place să mă văd ca o persoană deschisă la minte şi lipsită de prejudecăţi. Sau cel puţin aşa credeam. Edenul lui Stanislaw Lem mi-a demonstrat că nu este chiar atât de simplu.

Între oameni e destul de uşor să te incluzi într-o categorie. Măcar prin excludere, şi tot reuşeşti să te clasezi, pe tine şi lumea din jur. Şi acest lucru crează scheme în gândire, modalităţi de raportare ce fabrică prototipuri în procesele logice, direcţii parcurse în mod automat. Cum realitatea pământeană în general întăreşte concluziile formate, o nouă lume nu va fi acceptată decât în măsura în care intră pe acelaşi calapod.

Nu, aş fi susţinut acum câteva zile, eu nu sunt rigidă în gândire. Noul nu mă înspăimântă. Înţelegând prin nou ceva puţin diferit faţă de ceea ce cunoşteam deja. Dar având de-a face cu necunoscutul am căzut practic în aceeaşi capcană umană.

Că să îmi apăr în mod ipocrit părerea despre sine aş putea să dau vina pe construcţia desăvârşită a romanului. Pe polaritatea edificată pagină după pagină de către autor între astronomii pământeni şi civilizaţia Edenului. Dar nu o voi face.

Până la jumătatea volumului m-am plâns că nu înţeleg. Am intrat în povestire o dată cu membrii echipajului aterizat, sau mai bine zis căzut pe tărâmul necunoscut.  Mi-am însuşit punctul lor de vedere. În definitiv erau: un inginer, un chimist, un fizician, un cibernetician, un doctor şi-un coordonator al întregului proiect. Aşadar un grup bine alcătuit, care înfruntase o călătorie spaţială. Iar scriitorul m-a lăsat în ignoranţa mea. Sau mai bine zis asta a urmărit: să mi-o demonstreze.

Aş putea să vă povestesc despre condamnarea manipulării informaţionale, despre societatea totalitaristă pe care pare să o prezinte Lem în civilizaţia Edenului. Dar aceste lucruri n-au fost relevante pentru mine. Sigur, modelul comunist nu este departe, e chiar destul de uşor de întrezărit în urzeala descrierilor anumitor situaţii. Însă câştigul meu la sfârşitul ultimei pagine nu a constat în îmbogăţirea memoriei cu alte imagini de dictatură. Ci în conştientizarea limitelor proprii. Pentru că "Noi, oamenii, obişnuim să asociem şi să raţionăm în categorii pământene şi, că atare, putem comite erori grave, acceptând aparenţele străine drept adevăr, adică încadrând anumite fapte în schemele aduse de pe Pamant".

Mergeţi înapoi pe firul raţionamentului şi ajungeţi la realitatea cea de toate zilele. Nimeni nu e cu adevărat deschis. Acceptăm doar ceea ce se încadrează în experienţa noastră. Restul încercăm să-l strâmbăm, îndoim, într-un proces de "procustică" (sintagmă extrem de pertinentă construită de calculator într-o încercare disperată de a traduce tusea dubletului care exprimă prin sunete doar stările emoţionale) de cele mai multe ori inconştientă.

N-am fost în stare să dau nume peisajelor halucinante descrise de Lem. Pentru că eram prea prinsă de latura logică. Mă străduiam să înţeleg. Când de fapt trebuia doar să accept cele povestite. Căutam substraturi filosofice ori simboluri arhetipale când eram în plin absurd sau în mijlocul poeziei. Şi-n loc să mă bucur de frumuseţile care mi se zugrăveau în faţa ochilor minţii nu încetam să merg pe strada îngustă a raţionamentului, pierzând astfel partea cea mai interesantă. Sau insistând să o caut în continuare, asemeni pământenilor: "Ce strălucire pură! se minună Coordonatorul. Dar... ştii, din calculul probabilităţii rezultă că există altele şi mai frumoase."

de Hanelore Alexa

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro