bookblog.ro

Elogiu lentorii

Scris de • 28 January 2009 • in categoria

1Autor: Carl Honoré
Rating: 5 stele -Carl Honore - Elogiu lentorii  rating - recenzii carti
Editura: Publica

Carl Honore - Elogiu lentorii - recenzie carti

(ediţia în limba engleză)

Nu suntem la fel. Totuşi, cam de un secol încercăm să fim identici pe un plan important: cel al vitezei. Cu cît mai rapid, cu atît mai bine. Cu cît mai rapid, cu atît mai asemănător. Întîi, pentru că atunci cînd trecem în goană prin lume, vedem lucrurile nediferenţiat; apoi, pentru că gonind printre termene-limită, blocaje în trafic, cereri de a intensifica ritmul, punem undeva la capătul de jos al listei pe cineva important: pe noi înşine. Identitatea, stima, nevoile personale sunt antrenate în maşinăria lui "mai repede înseamnă mai bine", unde mai bine ia valori de la profitabil la eficient.

Problema pe care o pune o carte precum cea a lui Carl Honoré este dacă merită să pierdem lucruri esenţiale de dragul vitezei, prin urmare, o problemă existenţială a secolului XXI: avem cea mai consistentă ofertă de informaţie, tehnica performantă, trăim profitabil şi eficient, dar oare chiar trăim? Sunt oameni care, timp de ani întregi, nu au avut timp să se vadă pe ei înşişi, cu ceea ce îi face diferiţi de ceilalţi, în termenii clasici, să îşi dea seama ce îi face persoane. Nu seamănă asta cu o alienare auto-provocată?

Probabil că, din perspectiva stereotipului local conform căruia românii se prefac că muncesc, o carte ca Elogiu lentorii este doar un moft. Insă este suficient să privim vreme de cîteva ore cum arată un oraş mare din România: aglomerat, murdar, grăbit, zgomotos, forfotind de oameni încruntaţi, cenuşii, care mai curînd s-ar lupta acerb decît să facă un pas înapoi în faţa altuia sau să îl lase pe acesta din urmă să treacă înaintea lor. Nu-i de ignorat nici graba de a deveni mari a copiilor, de la consumul de ţigări, alcool şi sex, pînă la interesul extrem pentru tehnică, de la fast-food la limbajul prescurtat, codificat. Să nu uităm nici graba de a îmbătrîni, datorată extenuării şi calităţii tot mai slabe a vieţii.

Este necesară o menţiune: obsesia vitezei nu se referă numai la maşinării mai rapide sau la un stil de viaţă agitat, ci şi la valorizarea exagerată a unei caracteristici umane: Noi suntem căutători de senzaţii (sensation seekers), avem nevoie de excitanţi din mediu, de provocare, de ceva nou la intervale variabile. Viteza este o soluţie pentru această nevoie: schimbarea rapidă a excitanţilor stîrneşte interes, produce plăcere, satisface nevoia de provocare. Ar fi simplu şi frumos, dacă oamenii nu ar fi fiinţe complexe şi...epuizabile.

Elogiu lentorii este o carte care încearcă să facă dreptate celor pentru care "repede şi bine" nu a funcţionat niciodată. Studiile arată că de multe ori, gîndirea înceată dă rezultate mai eficiente decît cea grăbită. Nu trebuie să uităm că a gîndi repede implică şi o doză de superficialitate la cei mai mulţi oameni, avînd în vedere că aceia care au performanţe excepţionale în timp scurt reprezintă o minoritate. În plus, psihologii cognitivişti au arătat, încă din anii 70, că procesările cognitive inconştiente au un rol important pentru deciziile pe care le luăm. Mai clar spus, lăsînd minţii o perioadă de ignorare a problemei presante, aceasta o poate rezolva într-un mod mai creativ, mai eficient. Dificultatea constă în faptul că oamenii nu mai au timp să lase o pauză propriei minţi decît dacă se decid să facă o schimbare în conduita lor.

Carl Honoré atrage atenţia că a adopta un stil de viaţă Slow înseamnă şi sacrificii. Nu te poţi opri în mijlocul unei mulţimi agitate fără să renunţi la ceva. Cum ar fi, la rezultate pe termen scurt sau la prestigiul de cel mai rapid, cel mai ocupat, cel mai important sau la bani. Ce cîştigi fiind lent? De la o sănătate mai bună la decizii mai înţelepte. Oamenii intervievaţi de autor susţin că afacerile li s-au îmbunătăţit, au mai mult timp pentru familie şi pentru ei înşişi, acordă mai multă atenţie lucrurilor din jur, sunt mai calmi şi mai optimişti. Poate sună a vorbe goale, dar merită puţină reflecţie: cînd a fost ultima oară cînd aţi gătit de plăcere? De cîte ori a cumpăra un obiect vă linişteşte mai mult decît a revedea pe cineva drag? De cîte ori aţi privit pe furiş la ceas în timpul unei întîlniri cu prietenii?

Sunt lucruri mărunte, nimicuri comparativ cu task-urile, deadline-urile, ultimul model de iPhone, traficul la ore de vîrf, posibilitatea de a studia intensiv în trei ani lucruri care necesită cinci pentru a fi aprofundate. Totuşi, acele lucruri mărunte înseamnă mai mult.

Nici Elogiu lentorii, nici mişcarea Slow nu au pretenţia să detroneze cultul vitezei şi să îl înlocuiască prin dominaţia lentorii. Cartea atrage atenţia în special asupra tendinţei de a generaliza: nu putem fi toţi rapizi, nu putem fi toţi înceţi. Nu suntem la fel.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Gia spune:

    trebuie neaparat sa folosesc frana de motor si sa merg macar in a 4-a, daca nu a 3-a :)

    mereu am avut o obsesie asa, a oportunitatilor care apar si pe care nu trebuie sa le pierd fiindca nu se vor mai intoarce. si, in plus, a fricii ca… daca se intampla ceva cu mine si nu voi mai putea face lucrurile pe care acum pot? fiindca sunt tanara si sanatoasa…

    daca scap de fricile astea doua, o sa devin calma si inteleapta :)

    multumesc, ma duc sa cumpar cartea :)

    ps: tot in ideile de mai sus mi-am luat un tricou cu o broscuta ca pe coperta cu mesajul “turtle me on!” insa nu prea a avut efect. poate cartea asta chiar o sa ma “turtle on” :)

    raspunde

  2. Ovidiu Miron spune:

    Mihaela, voi printa minunata recenzie pe care cu o fenomenala inspiratie ai oferit-o in aceasta zi ploioasa si o voi pune pe usa de la intrare. Sa o citesc si eu. Sa o citeasca si vecinii :) . Pun si link :P .

    Cred ca de fapt de cele mai multe ori avem timp. E o chestiune de prioritati si de un prost obicei. Intram in panica prea repede(chiar si cei mai calmi dintre noi), ne ingrijoram prea mult si prea des si ne vaitam in loc sa facem intr-adevar ceva.

    Era un spot tare despre India in care oamenii spuneau “do something”.

    Alexandru Ioan Cuza facea in 1859 4 zile cu trasura de la Iasi la Bucuresti. Si totusi a facut atat de multe lucruri incat a ramas pentru totdeauna in memoria semenilor si in istoria mereu vie a tarii noastre.

    Noi ajungem in 4 ore cu avionul pana in Arabia Saudita si totusi suntem panicati de faptul ca nu o vom putea scoate la capat cu toate sarcinile.

    E o problema care tine de mentalul colectiv.

    raspunde

  3. Silviu Man spune:

    Chere Michelle, chapeau bas pentru textul aiasta. Dar tin sa-ti spun ca m-ai nenorocit : cum adica nu suntem la fel? Eu peste tot am vazut spoturi care ma anunt ca sunt la fel cu paraguayanul, cu nepalezul, cu neamtul si cu barladeanu(l). Deci daca nu suntem la fel inseamna ca nu trebuie sa ni se aplice aceleasi grile de intelegere? Deci daca nu suntem la fel, inseamna ca putem refuza tratamentele globale si generalizarile? Mai, sincer, tu vrei sa pui de o revolutie? :)

    raspunde

  4. Gia, eu mă simţeam foarte bine cînd reuşeam să depăşesc numărul de lucruri între care mă împart sau să spun, cu ceva satisfacţie: nu am timp (în traducere: sunt atît de importantă!) Doar că e un stil care nu mi se potriveşte şi în timp a dus la frustrare, iritare…nu mai spun :) În fine, înainte să citesc cartea asta credeam că sunt singura care încearcă să fie rapidă şi nu îi reuşeşte. Se pare că nu.

    Bogdan, mulţumesc pentru clip.

    Ovidiu, mă bucur că ţi-a plăcut. Să ştii că ai dreptate: văitatul “nu am timp deloc” plus panica durează mai mult decît a-ţi face ordine în program. E ceva care vin copilărie, i se spune neajutorare învăţată. Practic, mulţi ne “faultăm” considerînd că majoritatea lucrurilor nu stau în puterea noastră, nu pot fi controlate.

    Silviu, te uiţi la spoturile mainstream? :) Vorba unui profesor luminat: în condiţia x, oamenii reacţionează aşa sau aşa, dar să nu uităm că există oameni şi oameni. În rest, trăiască underiştii!

    raspunde

  5. ama spune:

    offf Mihaela ce bine imi faci cu recenzia asta! mereu m-am simtit (usor vinovata) de modul mai molcolm de a gandi :) clar imi trebuie si mie cartea asta, sa o citesc atunci cand ma mai prind si pe mine curentii secolului vitezei :)

    raspunde

  6. Radu spune:

    Am cumparat-o de la Carturesti si am citit-o in doua zile. Multumesc pentru “pont”!

    raspunde

  7. Radu, mă bucur. Lectură plăcută!

    raspunde

  8. ZuZu spune:

    Doamne mult mi-ar mai placea sa citesc aceasta carte. Din pacate momentan strang bani pentru altceva :(

    raspunde

  9. Pingback: Să ne grăbim încet « Bloku' lui von Papp. Victor Papp

  10. Pingback: Comoditate de cititor | Adrian Ciubotaru

  11. Pingback: Rafaela | Viajoa

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro