bookblog.ro

Estetismul iubirii îndurerate, estetismul pur

Scris de • 16 December 2013 • in categoria

Titlu: Sete de iubire
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 228
ISBN: 978-973-689-616-3
Cumpara cartea

O iubire estetizată prin durere, care își caută refulările în și mai multă suferință.

Cumpără titlul în engleză

Însă ceea ce își dorea ea nu era o moarte banală, ca oricare alta, ci una foarte lentă, care să se întindă pe o lungă perioadă de timp. Sau poate că ceea ce căutase ea era o cale prin care să se asigure că nu va mai simți nicicând gelozia care o măcina? Ea, Etsuko, văduva unui soț infidel, nu este nici pe departe ferită de gelozia cruntă care a măcinat-o în timpul căsniciei. Pentru că setea de iubire pe care o are personajul principal feminin se transformă pe rând în obsesie, boală și traumă psihologică. Yukio Mishima creează o poveste despre dragoste neîmpărtășită și suferință, suprapunând portretul feminității și cel al frumuseții în agonie.

Astfel, Sete de iubire este un roman despre contrastele unei culturi puternic ierarhizate și forța sentimentelor feminine, transpuse într-o Etsuko ce depășește granițele unor comportamente acceptabile social – totul pentru dragostea pe care o nutrește pentru grădinarul familiei, Saburo. Celelalte personaje, începând cu decrepitul pater familias și terminând cu pseudointelectualul fiu al celui dintâi, sunt create de Mishima numai pentru a aprofunda trăirile lui Etsuko, reflectându-le ca o oglindă a moralității (care însă nu își poate susține autenticitatea până la capăt, întrucât e o oglindă deja „spartă”). De la scenele despre boala soțului, până la scena aproape bahică a festivalului de țară, de la serenitatea aparentă a peisajelor și a vieții de sat la forța tragismului interior care o macină puțin câte puțin pe Etsuko, Mishima așază fiecare piesă într-un fascinant labirint psihologic. Iar punctul culminant și deznodământul sunt mai mult sau mai puțin previzibile, lăsându-te însă cu sentimentul controversat al împăcării.

Este destul de ușor să empatizezi cu Etsuko, tocmai pentru că restul personajelor nu sunt atât de puternic dezvoltate. Mizând pe această strategie narativă, Mishima a creat o scriitură puternică și un personaj la fel de puternic, a cărui forță se exprimă prin suferință și autopersecuție sentimentală. Iar deznodământul pare să fie la fel de potrivit. Un roman despre iubire, erotism și sfâșiere, Sete de iubire se ridică la nivelul așteptărilor create încă din titlu.

imagesCA089PRP

 

 

 

 

 

Ai no Kawaki
Anul apariției: 1967
Regizor: Koreyoshi Kurahara
Durata: 98 min
Rating IMDB: 7.1/10

Dacă în carte estetismul este unul subsumat forței sentimentelor personajului principal, filmul lui Kurahara merge mai departe, traducând psihologicul în vizual. Estetismul devine cuvântul cheie în descifrarea compoziției filmului, fapt care pe mine m-a făcut să apreciez viziunea regizorului pe de o parte, dar să pierd din impactul trăirilor, pe de altă parte. Sete de iubire de această dată este, din perspectiva mea, o apologie a estetismului suferinței.

Deși fidel romanului în linie narativă, filmul nu reușește să surprindă la fel de bine complexitatea lui Etsuko iar pasiunea ei aproape patologică pentru Saburo rămâne oarecum suspendată în neverosimil. Mishima transmite explicația pentru psihologia personajului (relația disfuncțională cu soțul, până la capăt), în timp ce Kurahara se concentrează pe fiecare detaliu vizual pentru a crea imaginea suferinței totale. De altfel, actrița aleasă transmite toate acestea prin gesturi obsesive ce contrastează cu frumusețea sa și aparenta serenitate în care trăiește. Jucând rolul văduvei retrase și puțin excentrice, Etsuko își hrănește demonii în această atmosferă de viață câmpenească idealizată. Saburo, în schimb, este foarte bine redat, arătând indecizia și neseriozitatea vârstei care se adaugă unei anume ignoranțe și simplități în gândire. Recunosc, însă, că nici în carte, nici în film, nu am reușit să înțeleg până la capăt rațiunea de a fi a acestui personaj.

Păstrând fiecare moment important pentru narațiune, filmul merită, într-adevăr, văzut pentru compoziție și atmosfera vremii ori, pur și simplu, de dragul vizualului. Pentru mine, însă, nu a reușit să depășească romanul dintr-un singur motiv: estetismul excesiv care m-a lăsat în final cu gândul că ochiul meu a fost atât de solicitat, încât empatia și profunzimea s-au pierdut sub masca imaginii agonizante. În loc să mă atragă în lumea filmului, compoziția atât de bine executată m-a desensibilizat și m-a făcut să mă detașez de trăire per se.

Dacă vreți să experimentați puțin din lumea cinematografică specifică lui Kurahara, incluzând scene din filmul nostru, click mai departe. Sunt curioasă vouă cum vi se pare.
Foto

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro