bookblog.ro

Expediţia tăcerii

Scris de • 29 January 2019 • in categoria ,

Titlu: Convoiul mieilor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 208
ISBN: 978 973 46 7377-3
Cumpara cartea

Când ești singur și nefericit sau trist, încearcă și tu odată, pe o vreme la fel de frumoasă, să privești din pod lumea de-afară. Nu casele și acoperișurile, ci cerul. Câtă vreme te poți uita fără teamă la cer, vei ști că lăuntric ești pur și că, orice-ar fi, îți vei regăsi fericirea.” – Anna Frank

Nefericirea se numără în clipe adânci, în zvâcniri triste de inimă, în momente când crezi că Dumnezeu te-a abandonat definitiv. Senzaţia de abandon devine atât de acută încât crezi că tot ceea ce faci nu îşi mai are rostul sau sensul cuvenit. Cu toate acestea, nefericirile noastre contemporane pălesc în faţa marilor dificultăţi cu care ne-a strunit mâna mare şi nemiloasă a istoriei.

Într-un îndepărtat an 1944, când Hitler se retrăgea şi pierdea teren în faţa aliaţilor, un tren încărcat cu evrei pornea din Transilvania spre macabrul Auschwitz, acolo unde culmina nemilosul proiect Soluţia finală, plăsmuire demonică şi obsesivă a unuia dintre cei mai mari călăi ai bătrânei Europe. În acel tren sunt îngrămădite zeci de suflete, pentru care credinţa a rămas ultimul eşantion de lumină, ultima fărâmă de pace, în care îşi mai pot odihni mintea. O mână de oameni zgribuliţi şi osândiţi al căror destin este dictat nemilos de o maşinărie malefică şi care poartă unica vină de a se fi născut evrei.

În mijlocul acestei mase uniforme, lichefiate de slăbiciuni şi molime, se ascunde o fetiţă-lumină, Hannya Moscovici, o copilă nevinovată, care îşi alungă în cotloanele creierului frica, scoţând la iveală o ingeniozitate deosebită. Aceasta îşi creează un tărâm fantastic, numit Limelfia, în care vieţuiesc fiinţe supranaturale, zănurfi, şi în care bunătatea, onestitatea şi copilăria sunt pietre de fundament. Înconjurată de maturi deprimaţi şi greutatea apăsătoare a Morţii, aceasta reuşeşte să vadă cu ochii clar deschişi că Binele va învinge cândva. Acest lucru nu o scapă de chinuri, dar cel puţin îi păstrează castitatea firii.

Romanul Convoiul mielor, semnat de talentata Lucia Dărămuş şi apărut în colecţia EgoProza a editurii Polirom, este o frescă, dacă vreţi, a unui mic episod dintr-o parte tenbră a istoriei. Despre Holocaust se vorbeşte acum uscat, folosindu-se cifre, statistici, descrieri ştiinţifice. Autoarea noastră merge mai departe, reliefând partea umană, firească, naturală a victimelor, umanizându-le, personificându-le dacă vreţi. Unele episoade mi-au dat fiori, altele mi-au amintit de acea obiectivă prezenţă a firii curate a nevinovatului.

Stilistica şi descrierile pe care le creează autoarea fac din prezentul roman un fel de carte de căpătâi, în care se împletesc simţăminte dificil de redat. Este suficient să prinzi anumite dialoguri ca să înţelegi adâncimea romanului, stratificarea în care ordonează autoarea paleta vastă de emoţii ale personajelor victime:

- Nu-i aşa că tu poţi construi lumea?

- Hanny, eu nu sunt Dumnezeu.

- Nu, tu eşti tata!

Cartea a fost pe alocuri atât de dificil de suportat, în plan emoţional, încât adeseori am revenit la meditaţiile tinerei eroine, pentru a depăşi colapsul empatic:

„Orice om este metafora unei pietre preţioase. Pe măsură ce trece prin viaţă, el se şlefuieşte bine, bine de tot. Toate plusurile nefolositoare sînt îndepărtate. Frumuseţea, strălucirea din el vin din ceea ce a pus în ceilalţi. În final, omul arată ca o nestemată. Este o nestemată. Dacă vrei să ieşi de aici, demonstrează-ţi bunătatea simplă.

Atmosfera dificilă a romanului, care este uzuală pentru o astfel de temă, se amplifică mai ales prin scene care îți provoacă fiori pe șira spinării:

„Până la Auschwitz era drum lung. Evreii îşi spuneau unii altora povestea vieţii. Atît le mai rămăsese – cuvântul. Vorbe ciudate treceau pe la urechile lor, aproape neînţelese, nebănuite, nemângâiate. Toţi ştiau că omul are suflare de viaţă, că poartă chipul Creatorului, că este înzestrat cu nobleţe, că lumea înseamnă om.”

Deznădejde şi speranţă. O antiteză exploatată frumos şi puternic de Lucia Dărămuş, care pe lângă scriitor, mai este şi artist plastic. Probabil anume acestei pregătiri profesionale i se datorează talentul de a plăsmui imagini ample, expresive, triste şi mai ales, de valoare. Convoiul mieilor este o carte care merită un moment de tăcere la final. Un moment de reculegere.

    Categorie: , | Autor: | Editura:

    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Lavinia spune:

      Citește cineva articolele astea, înainte sa fie publicate? Întrebare retorică. Răspunsul este evident. Dacă nici atunci, nici când este vorba despre literatură, nu ne uităm împrejur, să ștergem eventualii “stropi”, dacă nici aici nu lăsăm locul curat, ce pretenții mai avem la lumea în care trăim?

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Angelus

    Copyright ©2011 Bookblog.ro