Titlu: Extrem de tare şi incredibil de aproape
Autor: Jonathan Safran Foer
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Andra Matzal
Numar pagini: 456
ISBN: 978-973-689-490-9

„Asta a fost mereu problema mea. Mi-e dor de ceea ce am deja şi mă înconjor de lucruri care-mi lipsesc.”

Cumpără titlul în engleză

„Extrem de tare şi incredibil de aproape”, a doua carte a lui Jonathan Safran Foer, urmăreşte cursul a două poveşti, prima cu care avem contact fiind cea a lui Oskar Schell, întretăiată de-a lungul romanului de cea de-a doua, a bunicilor din partea tatălui. Această mixtură surprinde prin apariţia inevitabilă a câtorva personaje în mai multe stadii ale vieţii, lucru ce impune de altfel o încălcare a intimiţătii dusă la extrem în unele cazuri – autorul manevrează decursul romanului astfel încât să cunoaştem cât mai multe, indiferent dacă acestea au sau nu vreo greutate în cadrul firului epic, pentru ca, în final, să ajungem să NE cunoaştem, să NE regăsim într-o cu totul altă formă emotională. Jonathan Safran Foer îşi permite, deci, să manipuleze în mod voit sentimentele cititorului fără să depună un efort sesizabil. Iar adevărata complexitate o constituie trecerea atât de uşoară de la mentalitatea unui copil la cea adultă, element pe care autorul este capabil să îl facă însuşindu-le celor trei sau poate chiar patru naratori-personaj, o calitate esentială şi comună, încăpaţânarea alimentată de o doză sinceră de copilărie ce este împletită în unele cazuri cu o maturitate impresionantă.

„În noaptea aceea, în pat, am inventat un tub special care să treacă pe sub toate pernele din New York şi să se conecteze la un rezervor. Când plâng oamenii până adorm, lacrimile s-ar strânge toate în acelaşi loc şi dimineaţa omul de la meteo ar putea spune dacă niveul apei din Rezervorul Lacrimilor a crescut sau a scăzut si atunci ai şti dacă New Yorkul e trist sau nu.”

Oskar Schell este un băieţel de nouă ani, vârstă fragedă la care îşi permite să îşi însuşească o serie largă de concepte – el este inventator, francofil, explorator, pacifist, astrofizician amator, bijutier, admirator al lui Stephen Hawkin şi fan Beatles. Tatăl său, victimă a atacurilor teroriste de la 9/11, rămâne o entitate importantă în viaţa băiatului, iar dragostea de un nivel înalt pe care cel mic o manifestă în continuare dă un curs inedit firului epic. Criptat la început sub semnul unui roman pur sentimentalistic, acesta, sub îndrumarea autorului, virează brusc în cadrul unei acţiuni ce se declanşează în momentul în care băiatul găseşte în camera tatălui său o cheie ce va simboliza ulterior unica şi ultima legatură pământeană dintre cel mic şi imaginea paternă. Oskar porneşte astfel într-o aventură ce are ca scop primar găsirea broaştei ce se potriveşte – un drum iniţiatic impresionant, cititorul fiind incapabil să desluşească ceea ce urmează. De altfel, finalul acestei căutări întrece orice aşteptare şi desfiinţează pe loc orice presupunere iniţială la care v-aţi putea gândi.

În paralel, sub forma unor scrisori vechi adresate tatălui lui Oskar şi mai apoi chiar şi baieţelului, cei doi bunici îşi dezvăluie povestea, puternic influenţată de atacurile bombardiere din Dresda, Germania. Ne confruntăm în mod direct cu o relaţie surprinzătoare dintre doi oameni aparent diferiţi care se ajută reciproc, ajung să se cunoască până la cel mai mic detaliu; o relaţie controversată şi extenuantă din punct de vedere emoţional, un amalgam de sentimente ce atinge apogeuri multiple, ajungem de altfel să ne punem singuri întrebarea, ca şi cititori, dacă această relaţie este sau nu benefică, ne consumăm în dezbateri continue, atat interioare, cât şi exterioare.

Naratorii îşi reliefează de-a lungul poveştii propriile forme de apărare împotriva dramelor prin care au trecut – Oskar apelează la o imaginaţie exagerată pe alocuri, bunica pretinde a fi nevăzătoare până când chiar ea începe să creadă acest lucru, iar bunicul refuză necontenit să mai vorbească, utilizând metode diverse pentru a reuşi totuşi să comunice: “am mers la un salon de tatuaje şi mi-am scris DA pe palma stângă şi NU pe dreapta, ce să zic, nu mi-a făcut viaţa minunată, dar a facut-o posibilă”.

Fiecare poate savura această carte în propriul fel, este o doză sănătoasă de emoţie servită pe tavă, în mod direct, pregnant, distrugător în unele cazuri, dar absolut necesar pentru transmiterea cât mai clară a mesajului operei – indiferent cum, în cât timp şi alături de cine, reuşim să trecem peste, să evoluăm şi să atingem un oareşicare echilibru sufletesc, o armonie la care toţi aspirăm.

„Dragă Anna, vom locui într-o casă fără pereti, pentru ca, oriunde am merge, să fim acasă.”

• Plusuri

  O operă excelentă, cu valenţe ludice ce ţin exclusiv de conceptul inocenţei, care impun cititorului o automată şi inevitabilă compasiune ce ajută la formarea sentimentului general absolut necesar parcurgerii romanului.

• Minusuri

  Alternarea aşa numitelor “voci” narative ajunge la un moment dat obositoare, mai ales la început.

• Recomandari

  Celor care au nevoie de o carte care să îi încălzească în acest zile friguroase de iarnă. Cât ar fi de mică, compasiunea individului este trezită la viaţă după nici zece pagini parcurse.;