bookblog.ro

Fantastic și groază cu accente românești

Scris de • 5 March 2014 • in categoria

Titlu: Acluofobia
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 282
ISBN: 978-606-833-582-7
Cumpara cartea

„Auzi strigătul! Deschise ochii și privirea îi căzu pe ceasul electronic: 3:24. Nu-și dăduse seama când adormise. Ceva, sau cineva, horcăia în apropierea cortului. Vântul acoperea din când în când strigătele, dar când își schimba direcția, aducea cu el acel horcăit teribil, acea șoaptă organică a omului în agonie. Se îmbrăcă repede. Era încă amețit și se mișca greu. Îi părea că era prea lent și că totul în jurul său se petrecea mult prea repede. În bezna cortului vedea ochii șacalului și nu-i putea scutura de pe retină. Ieși din cort și rămase pironit la văzul unei umbre gigantice care dădea târcoale cu viteză taberei de corturi răvășite. Era frig, tot mai frig cu fiecare cerc pe care îl încheia creatura. Îl cuprinse teama și se uită la cortul jurnaliștilor: era culcat la pământ atât cât putea vedea pe întunericul îmblânzit numai de o lună palidă.”

Acluofobia este una dintre cele mai bune cărți de povestiri fantastice pe care am citit-o în ultima vreme. Și, așa cum spune și Mircea Pricăjan pe coperta patru, A. R. Deleanu „s-ar putea să plaseze România, în sfârșit, pe harta mondială a creatorilor de fantezii macabre.” Cele zece povestiri „cu accente horror” ne introduc în lumi de coșmar, care amintesc de Kafka, Guy de Maupassant sau chiar Stephen King – deși niciuna nu are finalitatea pe care autorii menționați sunt foarte atenți să o confere povestirilor lor. Fiecare dintre ele ridică probleme noi, prezintă situații fără precedent, urmărind câte o fobie, câte un mit urban sau câte un personaj fantastic. Amalgamul de teme și idei ajută la crearea unei atmosfere generale terifiante, unde nimic nu prezintă siguranță, în care cititorului nu i se oferă un colac de salvare, fiind destinat înecului în groază și coșmar.

Personajele lui A. R. Deleanu sunt misterioase, ciudate sau nebune, prinse în jocul lor grotesc, doar de ei înțeles, sau personaje relativ normale, prinse iremediabil în vârtejul unor evenimente care scapă de sub control, sau personaje care doar observă, până când sunt surprinse de desfășurarea unor evenimente neprevăzute. Realismul cu care sunt create este dezarmant. Și tocmai acest realism ajută la crearea unei atmosfere extrem de apăsătoare, din care nu există cale de scăpare. La început totul se desfășoară încet, cu rezerve, misterios. Dar apoi evenimentele se precipită până când ajung la apogeu. Frazarea scurtă, nervoasă, nerăbdătoare, ajută mult la creșterea ritmului, dar nu dăunează atmosferei generale de groază. Sfârșitul povestirilor, deși uneori pare previzibil, nu este. Mici indicii sunt presărate de-a lungul lor, dar nici la o a doua citire, ele nu ajută la dezlegarea misterului. El rămâne acolo, închis în ultima frază sau în ultimul paragraf, care nu va aduce deloc mântuirea, eliberarea de sentimentul de groază, ci doar definitivarea lui.

„Vorbele lui se buluceau în gură, agățându-se de dinți, prăbușindu-se pe limbă, alunecând pe gât în jos. Pumnul bărbatului căzu și sângele țâșni din nasul femeii, stropind peretele alb de lângă Ig. Bărbatul lovi din nou. Ochiul femeii plezni și zeama se scurse pe obraz. `Bă… ce…`. ” Atât de simplu creează A. R. Deleanu o atmosferă naturală dar în același timp cutremurătoare: câteva elemente șocante, apoi un familiar Bă… ce… Efectul este electrizant. Cititorul se trezește pur și simplu în cameră, alături de personaje, auzind, mirosind, simțind odată cu ele. Uneori imaginile au un efect vizual chiar mai mare, lucru realizat prin crearea unor artificii simple, prin descrierea unor gesturi naturale, dar șocante: „Vasile mai avea câțiva pași până la ieșirea din mină, când auzi un chicotit înfundat în ecoul din spatele său. Se întoarse și văzu o femeie – o fată, mai degrabă, cu părul lung și roșu ca focul, îmbrăcată în straie lungi și albe. Era în picioarele goale și palmele îi acopereau rânjetul chițăit.” Alteori atmosfera este atât de apăsătoare, încât îi dă cititorului impresia că mai „grea” de atât nu ar putea fi. Și atunci apare un mic element, o amintire, care demonstrează că nu este deloc așa, că se poate mai sumbru, mai greu, mai claustrofob, așa cum se întâmplă în Atunci când nu eram.

Ca și colecție de povestiri fantastice, Acluofobia reușește să surprindă prin imaginația debordantă a autorului, prin îmbinarea inspirată a elementelor reale cu cele ireale. În plan horror însă, deși grotescul și groaza nu lipsesc, deși frica și spaima sunt prezente la fiece întoarcere de pagină, cred că rămâne loc de mai mult. Îmi place foarte mult originalitatea lui A. R. Deleanu. Chiar dacă l-am comparat la început cu alți scriitori ai genului și chiar dacă aș putea să-l compar în continuare cu Therry Pratchet sau cu Neil Gaiman, el tot original rămâne. Câte puțin din fiecare se vede pe alocuri, însă doar elemente disparate, care poate sunt pur întâmplătoare. Originalitatea rămâne cuvântul de ordine. Iar acest lucru face ca lecturarea povestirilor lui să fie o experiență foarte plăcută.

  • Plusuri

    Povestirile din Acluofobia sunt închegate, au o structură foarte solidă, lăsând în urmă mai degrabă gustul pe care îl lasă un roman sau o nuvelă, decât cel lăsat de obicei de o povestire. Pe de altă parte, originalitatea lor este extraordinară: nu există elemente comune în cele 10 povestiri, iar personajele sunt complet independente, foarte bine conturate și perfect distincte.

  • Recomandari

    Recomand Acluofobia amatorilor de povestiri fantastice cu accente horror.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. oana moisii spune:

    Este o irezistibila invitatie la lectura.
    Avem cel mai convingator amfitrion.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro