0Autor: Henrik Ibsen
Rating:
Editura: Aldo Press
(ediţia în limba engleză)

In caz ca nu stiati, Fantomele e o piesa de teatru in trei acte. Da, intr-adevar, e destul de greu sa citesti o piesa de teatru, dar asta nu e un motiv sa va opriti din citit - recenzia sau cartea. Pentru ca Ibsen este, dupa cum am invatat unii din noi din comentariile de Bac, fondatorul teatrului de idei, reprezentat cu succes la noi de Camil Petrescu - parere personala, desi cartile de romana erau de acord cu mine. Acest gen de dramaturgie mi se pare insa cel mai aproape de literatura si cel mai dificil de pus in scena. Pentru ca vorbeste in primul rand de principii, idei - bineinteles, moralitate, sentimente si nu are ca scop nici sa te faca sa razi, nici sa te faca sa plangi. Iar pentru a-ti da de gandit e cel mai simplu sa citesti cartea, nu sa o vezi transpusa pe o scena.

Probabil, ca spectatori, multi ar categorisi Fantomele ca teatru absurd - asa mi-a parut si mie, pe masura ce citeam si imi imaginam pesonajele pe o scena. Acestea sunt insa oameni, in cel mai pregnant si deranjant sens al cuvantului. Sunt "bantuiti" de frici, de prejudecati, de stereotipuri si de greselile care nu le apartin, dar ii afecteaza. Pastorul, mama, fiul, servitoarea si dulgherul, tatal ei, se intrepatrund pierzandu-si conturul, se zbuciuma, se indoiesc si descopera in final ca sunt toti irevocabil legati de trecut, de actiunile unui om care nu a fost niciodata ceea ce parea a fi pentru societate.

Reguli morale valabile si azi, ca si acum un secol, sunt strigate ca un ecou de departe prin intermediul pastorului si sunt ridicate la rangul de lege. Acelasi judecator suprem mascheaza insa greselile, crede cu naivitate in linguseli si minciuni si prefera viata searbada si chinuita in detrimentul unei fericiri izvorate din sinceritate, dar considerata imorala.

Universul pare ca s-a restrans la casa doamnei Alving si s-a impartit in doua. Pe de o parte. se crede ca parerile proprii sunt irelevante si lipsite de necesitate, casatoria e singura forma de iubire, datoria depaseste si anuleaza dreptul la fericire, iar de cealalta parte exista emancipare, viata "artistica", ascunzisuri ingrozitoare in spatele unei vieti aparent "morale", imposibilatea financiara a casatoriei si nu in ultimul rand dorinta naturala si greu de infranat a obtinerii fericirii.

Pastorul, reprezentantul justitiei morale, este ridiculizat prin naivitatea si simplitatea gandirii de care da dovada. Moralitatea de care vorbeste el se dovedeste a fi o putere slaba, subreda, falsa, subiectiva si credula. Cu cat inaintezi in lectura, tot felul de paradoxuri iti zdruncina gandirea: pastorul si mincinosul fara scrupule spun o rugaciune impreuna, fata cuminte si educata isi schimba destinul in rau intr-o secunda, printr-o decizie bazata pe un trecut care bantuie intreaga casa, iar fiul nu este, bineinteles, ceea ce pare. De fapt, nimeni nu este.

Asta aflam insa numai noi, cititorii. La sfarsit, lumea din Fantomele ramane la fel de stricata si gresita cum era cand am deschis prima oara cartea. Toate relele par a iesi din paginile ei si abia astepti sa o inchizi mai repede. Ia toate cele cinci stele pentru ca e o carte care "vorbeste". Chiar daca poate nu esti dispus sa o asculti sau nu iti convine ce spune.

O recenzie de: Anca Cristina