bookblog.ro

Fată, deschide ochii!

Scris de • 20 June 2019 • in categoria ,

Titlu: Fată, deschide ochii!
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Traducere:
Numar pagini: 237
ISBN: 978 606 789-169-0
Cumpara cartea

Femeile sunt ființe sensibile, care au în mare parte a timpului o nevoie acută de grijă, iar aceasta se poate manifesta fie prin atenție individuală, fie, de ce nu, prin cărți frumoase care să le readucă zâmbetul pe buze. Este cazul volumului Fată, deschide ochii, semnată de Rachel Hollis și tradusă la editura Lifestyle Publishing. Cartea este de facto un volum motivațional care disecă la rece câteva dintre cele mai frecvente minciuni pe care le poate percepe o femeie. Aș merge până la afirmația că este un manual al dezinhibării, al curățirii spirituale și, de ce nu, al regăsirii de sine, misiune pe cât de ingrată, pe atât de fericită.

Rachel Hollis este un fenomen în piața evenimentelor de dezvoltare personală. Formatoare de opinie și instablogger cu o pagină cu câteva sute de mii de urmăritori, aceasta a decis să își dedice viața pentru fericirea feminină. Mamă a trei copiii, dintre care unul adoptat, aceasta debordează de entuziasm, de optimism și bun-simț. Dincolo de imaginea creată, Hollis ascunde o viziune mult mai adâncă asupra problemelor care pot afecta o femeie. Așa se face că volumul Fată, deschide ochii ajunge să anuleze puterea înrădăcinată a celor douăzeci de minciuni cu care ni se alimentează ființa și spiritul.

La prima vedere, cartea poate părea unul dintre multele volume vândute în prezent ca pâinea caldă, volume care transpun niște idealuri dificil de atins pentru simple muritoare de rând. Dar, și aici e important să subliniez, acest lucru este doar o aparență. Dincolo de fațetele inspiraționale, cartea demonstrează și sensibilitatea autoarei, trăirile sincere ale acesteia, dezamăgirile și succesele, fericirea și tristețea. Unele istorii sunt de un umor foarte fin, iar din altele înțelegi că provin dintr-o experiență mai mult sau mai puțin traumatizantă. Am apreciat în timpul lecturii sensibilitatea și delicatețea cu care autoarea abordează anumite teme subtile, precum cea a relațiilor sexuale sau a conviețuirii conjugale. Cert e că acest lucru se datorează, în mare parte, educației religioase pe care Hollis o primește din fragedă copilărie. În egală măsură, este demn de atenția dumneavoastră exemplul său de succes și perseverență, aceasta fiind o tânără provincială sosită în Orașul Îngerilor (Los Angeles), care și-a câștigat prin muncă poziția pe care o are.

Cartea Fată, deschide ochii este o îmbinare reușită de life coach, biografie și lectură motivațională, dar mai ales e o prezentare non-invazivă a unor sfaturi destul de sănătoase pe care dacă le-am urma am ajunge în punctul regăsirii propriului Sine. Evident, să nu credeți că ați dat peste vreun Graal al fericirii, mai degrabă aveți în față instrucțiuni despre cum și cât trebuie să munciți, ce eforturi se cer și la ce mecanisme să apelați pentru a vă regăsi în jungla urbană a secolului nostru.

Rachel Hollis a reușit să consolideze anumite îndrumări, grație cărora o femeie poate deveni nu doar fericită, ci mai ales liberă de prejudecăți. Iată anume acest punct m-a făcut să îi ofer credit și o apreciere pe măsură.

  • Recomandari

    Cui aș recomanda această carte? Tuturor. I-aș da-o să o citească unui bărbat, pentru ca acesta să scape de ideile fixiste cu care este educat să privească o femeie. I-aș da-o unei femei pentru a-i oferi o posibilitate de inovare a mentalității (o femeie carieristă poate fi o mamă ideală). Și nu în ultimul rând, le-aș da-o adolescentelor pentru ca acestea să evite crizele de dezvoltare și să crească în manieră corectă, firească pentru o femeie sănătoasă.

Categorie: , | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Pare o carte utila, interesantă. Mulțumesc pentru recomandare!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Poker

Copyright ©2011 Bookblog.ro