bookblog.ro

Filosofie şi dezvoltare personală

Scris de • 13 August 2013 • in categoria

Titlu: Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 350
ISBN: 978-606-600-615-6
Cumpara cartea

„Unii ar putea afirma că lumea este alcătuită din atomi, în timp ce alţii ar putea spune că este alcătuită din poveşti.”

Poveşti care ne fac mai buni, mai optimişti şi mai conştienţi de tot ce trăim… cu o asemenea abordare, filosofia nu a fost niciodată mai aproape de noi. De aceea, Richard David Precht ne surprinde cu o tentativă îndrăzneaţă de cunoaştere intrapersonală. În loc să creeze reţete (cu toate că există o caricatură de acest fel în capitolul Grădina îndepărtată. Putem învăţa fericirea?), el preferă să deschidă minţile prin infuzii filosofice.

Fiecare mare personalitate a lumii s-a dedicat unei idei şi tocmai datorită acestei moşteniri delicate, oamenii secolului XXI au posibilitatea de a descifra viaţa mult mai uşor. Codul împlinirii noastre stă în minţile lor, în curiozitatea oamenilor de ştiinţă, a acelor spirite ilustre care au scrutat orizontul. Cartea abordează cu eleganţă subiecte diverse, teme esenţiale ce ne definesc şi ne frământă. Ce face incitantă această călătorie este iluzia unei geografii livreşti?

Capitolele se deschid nu numai cu un titlu incitant, dar şi cu numele unei localităţi, plasat discret în stânga paginii. Astfel, îl găsim pe F. Nietzsche într-un cadru recreativ, în Sils Maria, oraşul în care filosoful s-a recuperat fizic, după o sumedenie de crize; Hadar e locul unde Donald Johanson a descoperit-o pe Lucy, australopitecul din Etiopia care a revoluţionat părerea oamenilor despre originile lor; Madrid nu e doar un oraş unde se poate visa cu ochii deschişi, e locul de naştere al lui Cajal, unul dintre primii cercetători ai creierului omenesc, un precursor al neuroştiinţei care a ajuns la concluzia că trăirile subiective declanşează cele mai spinoase enigme în înţelegerea firii umane.

Santiago Cajal a simţit nevoia unei cercetări exacte şi a presupus că centrii nervoşi au un singur sens de deplasare, informaţia se transmite într-o anumită direcţie, într-un flux ce ne menţine treji, conectaţi la realitate. El a dat tonul cercetării mai amănunţite a creierului, după el apelându-se la structurarea sistemului nervos în regiuni, zone specializate şi emisfere, dar Cajal a fost mereu conştient că scopul cel din urmă al cercetării lui nu stă în a şti ce zonă se activează când iubim, de exemplu, cheia e să descoperim de ce facem asta, de ce e creierul înclinat să placă, să displacă, să urască, să empatizeze, să cunoască.

Emoţiile nu sunt dezvăluite după o analiză RMN şi cine ştie dacă viaţa ar mai avea acelaşi farmec, în cazul în care ştiinţa ar pătrunde atât de mult în intimitatea sentimentelor noastre. Poate că e mai bine aşa... întocmai cum spunea Louis Armstrong, după ce a fost întrebat ce e jazzul: „Dacă simţi nevoia să pui întrebarea asta, n-ai să-l înţelegi niciodată!”.

De la analiza propriilor emoţii, cartea alunecă uşor la probleme sociale alarmante. Este tehnologia cauza incapacităţii noastre de a ne bucura de viaţă? În capitolul „Copiii ready-made”, autorul arată cum doctorul Frank Comhaire din Gent oferă în schimbul unei sume generoase de bani un cadou otrăvit: şansa de a alege sexul copilului, dar aici se deschide o dilemă filosofică – atunci când putem controla în cele mai mărunte detalii însăşi viaţa, mai suntem pregătiţi pentru arbitrar? Cu cât sperăm mai intens să eliminăm neprevăzutul din existenţa modernă, cu atât vom fi victimele unei dezamăgiri mai dureroase. Când totul va fi programat, când părinţii vor lua decizii pentru copiii lor încă înainte ca aceştia să se fi născut, ei vor încălca legile etice fundamentele ca dreptul fiecărui individ la autodeterminare. Dacă s-ar descoperi că viitorul copil va avea un handicap, un handicap greu de controlat într-o lume obsedată de oameni perfecţi, viaţa şi moartea ar deveni balanţa pe care părinţii ar avea obligaţia să o echilibreze, dar cine le garantează lor că iau o hotărâre rezonabilă? O astfel de societate se prăbuşeşte sub propriile aşteptări: „Copiii vor deveni astfel produse sortate după criterii ale managementului calităţii mărfurilor?”.

Medicina reproductivă e un domeniu al disputelor filosofice, la fel cum e şi relaţia dintre om şi animale. Le folosim pentru testarea produselor cosmetice, le sacrificăm pentru a ne hrăni şi ni se pare firesc să învingem în acest război, convinşi de Darwin că suntem mai puternici şi astfel, mai îndreptăţiţi să trăim, dar cine decide ce şi cine trebuie să trăiască? Animalele pot simţi plăcere şi durere, dar dacă nu au conştiinţă, capacitate de a se exprima într-un limbaj articulat şi inteligenţă complexă, atunci supravieţuirea lor e inutilă, derizorie, ignorabilă? Peter Singer, utilitarist, discipol al lui Bentham, afirmă că, în virtutea capacităţii de a suferi şi de a simţi fericire, animalele sunt egale omului, dar Thomas Nagel intervine ferm, prin eseul Cum e să fii liliac?. Simplu, nu vom putea răspunde niciodată, aşa că ce ne permite să fim atât de siguri de trăirile animalelor sau dimpotrivă, de lipsa oricăror astfel de trăiri? Până şi tentativa de a simţi compasiune faţă de un viţel sacrificat este dejucată de industria modernă. Sensibilizarea culturală contravine instinctului de a mânca. Atunci când avem în farfurie un şniţel totul pare atât de firesc, o scenă tipică, repetată de atâţia oameni înaintea noastră. Ce rămâne de făcut? Richard Precht răspunde:

„Trasarea sentimentelor noastre morale seamănă cu aruncarea unei pietre în apă şi privirea modului în care se formează cercurile: în primul cerc se găsesc părinţii, fraţii şi surorile şi cei mai buni prieteni; în cercul următor sunt cunoştinţele noastre şi poate chiar animalul de companie. Urmează apoi umanitatea în general. Undeva, în afara cercurilor, se află păstrăvii şi puii pe care îi putem mânca la cină. Aceste cercuri morale nu se pot extinde la infinit, însă faptul că atâtea animale comestibile rămân în afara lor nu reprezintă o lege a naturii, ci este, cel puţin în prezent, o consecinţă a excluderii şi a manipulării”.

Cu astfel de sentinţe rezonabile, cu o argumentare temeinic pregătită şi cu un ton prietenos, Richard Precht ne pune o oglindă în faţă şi ne provoacă să evaluăm imaginea pe care o percepem. Ne place ce vedem? Suntem înarmaţi să o retuşăm? Suntem dispuşi să luptăm pentru fericirea noastră? Vrem să înţelegem mai mult din ce se petrece în jurul nostru şi mai ales, în interiorul nostru?

  • Plusuri

    O abordare relaxată a marilor curente şi idei filosofice, un ajutor specializat pentru fiecare dintre noi. Cartea aceasta e o cale de mijloc, o trambulină către fericire şi către luciditate.

  • Minusuri

    Nu îşi face efectul dacă nu e urmată de o perioadă de reflecţie şi mai bine, de o aprofundare mai mult sau mai puţin serioasă în filosofie.

  • Recomandari

    Pentru toţi cei care aspiră la o viaţă frumoasă.

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Interesant si incitant subiect ,dar aici sintem ,sa fie oare
    compromisul ideia optima??????

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro