0Autor: Lisa See
Rating:
Editura: Rao
(ediţia în limba engleză)

A. Vederea macroscopică

Această scriere are aspectul unui bildungsroman de tip tradiţional. Pe de-o parte sunt narate aspectele dure din viaţa protagonistei Floare-de-Crin, pe de alta este conturată viaţa grea a femeilor într-o societate care îşi ascunde misoginismul sub masca ritualurilor ce trebuie respectate întrutotul.

B. Vederea microscopică

1. Viaţa Florii-de-Crin. În calitatea sa de narator a realizat o retrospectivă a propriei vieţi. De aceea şi mărturiseşte undeva că nu ar fi scris această carte dacă majoritatea persoanelor cunoscute nu ar fi dispărut. În opinia ei, poţi fi dezlegat de onoare dacă ajungi la o vârstă respectabilă, de peste 80 de ani. Totuşi remarc că acest aspect romanesc presupune o discrepanţă între tonul deseori vioi, cu nuanţe evident tinereşti şi vârsta declarată a naratoarei, chiar dacă există pasaje narative care să o acrediteze ("Acum, la atâţia ani depărtare, nu mai gândesc aşa"")

Idei de vitalitate

Curgerea temporală a evenimentelor este respectată cu stricteţe: copilăria şi traiul nefericit al fetiţelor chinezoaice, căsătoria aranjată pe nevăzute, datoria de a face un număr mare de copii şi poziţia umilitoare din cadrul familiei soţului, spaima de a nu naşte un băiat şi foloasele de a avea ca primă progenitură un pici, situaţiile pentru care femeile chineze nu erau deloc pregătite (exilul inopinant) - dar mă întreb cine e pregătit să facă marşuri lungi şi să doarmă în zăpadă timp de trei luni - căpătarea importantei poziţii de stăpână a clanului soţului şi de conducătoare a satului, succesele urmaşilor, rolul de bunică, pierderea apropiaţilor. Dacă nu ar fi aspectul exotic al acestei relatări, aş ridica din umeri şi aş spune că avem de-a face cu o curată "telenovelă" chinezească, presărată cu dramolete şi sentimentalisme.

Feminism mascat

Pe de altă parte, scriitoarea de naţionalitate americană tot evidenţiază subtil condiţia nefericită a femeii despre care societatea chinezească - ni se spune - ar considera-o fiinţă bună de nimic, lipsită de orice drepturi sociale sau politice, total necunoscătoare a realităţii vieţii. De fapt, avem aici relatarea unei femei casnice, aproape complet lipsită de umor, în schimb o ferventă practicantă a tradiţiilor populaţiei Yao, o bună povestitoare a câtorva legende etiologice şi care ajunge să cunoască succesul în acea societate tradiţională. A fi soţia şefului satului, a fi invitată la toate petrecerile femeieşti, a cunoaşte la perfecţie scrierea secretă a femeilor Nu Shu, iată câteva dintre idealurile acestui narator cu care nu m-am putut identifica aproape deloc.

2. Idei tradiţionale. Punctul de vedere majoritar al romanului este cum am spus cel al unei naratoare feministe militante. De aceea voi sublinia mai ales acele idei sociale care să-i arate această poziţie.

a. Tradiţia "legării picioarelor"

În societatea tradiţională chineză, timp de un mileniu, pentru a li se opri creşterea, tălpile chinezoaicelor erau legate la vârsta de 6-7 ani. Oasele erau frânte, piciorul deformat, doar degetul mare se supradezvolta, în schimb celelalte degete deveneau inutile. O fată era considerată o partidă cu atât mai bună de măritiş cu cât talpa ei era mai apropiată de dimensiunile ideale. Din acest punct de vedere, protagonista are un picior de doar 7 centimetri şi o boltă perfectă a tălpii, aspect care a fost esenţial atât în contractarea căsătoriei - ea provine dintr-o familie umilă şi se mărită cu cel mai bogat fiu dintr-un alt sat - cât şi în relaţia de "budoar" cu soţul ei care toată viaţa i-a găsit picioarele pline de afurisite tentaţii. Pentru a se obţine un astfel de picioruş, fetiţele trebuiau să treacă prin chinuri groaznice, să rabde ani buni pentru a putea să meargă cât de cât normal, cu un echilibru mult diminuat, să suporte mult timp puroi, sânge şi dureri acute la tălpile imobilizate.

Mai mult, autoarea spune că 10% dintre fetiţele supuse acestui tratament mureau din cauza durerilor şi a infecţiilor, iar cu un alt procent destul de mare, procesul "îngheţării" picioarelor nu era finalizat şi, din această cauză, femeile cu picior mare nu puteau deveni decât concubine sau servitoare.

Procedeul legării picioarelor este principalul aspect dramatic al acestei cărţi, aducând de altfel moartea celor două surori legate împreună cu Floare-de-Crin (una la câteva luni din cauza infecţiilor care au generat un probabil tetanos, alta din cauza izolării în casă şi a unui ghinion fără măsură - la prima ieşire în curtea casei este înţepată de o albină în limbă şi moare sufocată din cauza inflamaţiei.)

Tot datorită acestui procedeu de "înfrumuseţare" Floare-de-Crin asistă la o mulţime de morţi în momentul în care este nevoită să se exileze împreună cu o mulţime uriaşă de săteni. Vede fetiţe abandonate în zăpadă după ce li se rupseseră oasele picioarelor fiindcă fuseseră legate de doar câteva luni. Bătrânele cu picioare mici nu mai pot merge şi sunt lăsate rezemate de câte-un copac cu promisiunea că familia va reveni repede. Dar revenirea are loc abia în primăvară. Chiar şi Floare-de-Crin ajunge să umble din nou abia la o lună după încetarea marşului în exil.

Apoi mai e şi comparaţia aceasta care sugerează perfect mersul caricatural al femeilor cu picioare minuscule: "părea ca o raţă mandarină". Oare asta să fi fost considerată culmea sexualităţii - mersul de raţă? Pe de altă parte, Floare-de-Crin se simte uneori la fel de graţioasă ca o zână care dansează graţios pe o floare de lotus.

b. Relaţia laotang şi relaţia de cruce

După mărturia autoarei, relaţia Laotang este mai importantă decât căsătoria. Se stabileşte între două fete din familii diferite şi este o relaţie pe viaţă realizată cu ajutorul unui horoscop - trebuie să se potrivească toate cele opt caractere ale celor două persoane implicate. Dacă principala tragedie a cărţii este dedicată "legării picioarelor", principala relaţie între personaje este relaţia laotang. Între Floare-de-crin şi Floare-de-Zăpadă există mult timp o încredere deplină, dar o suită de transformări sociale, psihologice, afective vor duce la un anume "divorţ". Cele două fete ajung laotang de la vârsta de 7 ani cu ajutorul unei peţitoare - femeie care va avea şi rolul hotărâtor de a negocia căsătoria. Cele două Flori cu timpul se educă reciproc mai ales în scrierea secretă Nu Shu, se întrec în concursuri de tipul care face cei mai frumoşi pantofi brodaţi, se mărită mai bine, au mai mulţi copii. Este o relaţie furtunoasă spre sfârşit şi cu un final dureros.

Tot aici putem încadra - deşi mai puţin puternice - relaţiile cu surorile de cruce pre- sau postmaritale. Au rolul de a genera relaţii comunitare, prietenii îndelungate şi de a nu menţine într-o singurătate altfel deplină femeia în gospodăria tradiţională.

c. Denumiri metaforice ale vârstelor

"Viaţa mea a avut un curs normal: zile de fiică, zile ale strângerii părului, zile de orez şi sare, iar acum - şederea în tăcere." Se practicau diferite pieptănături în adolescenţă pentru a se arăta stadiul în care s-a ajuns cu logodna (de exemplu pieptănătura în stil fenix - semn pentru o căsătorie apropiată şi pieptănătura în stil dragon - semn pentru o căsătorie iminentă), zilele de orez şi sare desemnează viaţa de femeie căsătorită iar tăcerea este generată de starea de văduvie.

d. Obiceiuri ciudate

Dacă o femeie rămânea văduvă putea fi măritată din nou de către familia soţului decedat şi îşi pierdea dreptul de a mai avea contact cu copiii din prima căsătorie. De aceea foarte multe văduve ajungeau să se sinucidă.

Sau obiceiul buluo fujia, acela care le permite tinerilor soţii care nu au rămas încă însărcinate să rămână în casa părintească după ceremonia căsătoriei pentru câţiva ani. Soţia se mută cu totul în familia soţului abia odată cu naşterea primului copil.

C. De-ale finalului sau reflecţii dincolo de priviri

Sunt doar câteva aspecte tradiţionale. Doar nu o să le epuizez aici. Cititorului ce i-ar mai rămâne! Este o carte care presupune indispunerea cititorului, inducerea unei stări de revoltă. În acea societate, fetele sunt considerate bune de nimic, sunt analfabete, schilodite, lipsite de orice drepturi sociale. Din această cauză superstiţiile pentru ele sunt lege, trăiesc într-un mediu aproape exclusiv familial , sunt în permanenţă ameninţate cu aducerea unei concubine riscând să-şi piardă astfel poziţia de stăpână a casei. (totuşi, povestea cu ameninţarea aducerii unei alte femei nu se întâmplă doar la chinezi!!) Hm, până şi faptul că nasc mulţi copii nu le dă cine ştie ce drepturi. Mulţi soţi nu fac nicio tragedie din pierderea partenerei lor la naştere sau privesc cu dispreţ asemenea chinuri. Iată ce putea gândi tatăl protagonistei despre propria fată: "De ce oare n-am aruncat-o în râu când s-a născut?"

Are prea mult patetism această carte. Şi prea multe banalităţi. Tonul deseori arid sau melodramatic şi o senzaţie de făcătură sunt mai mereu prezente. Nici măcar nu ştiu dacă se poate constitui ca un document de viaţă. Am senzaţii împărţite. Şi tocmai asta n-aş vrea să primesc de la o carte.

Scrisă de Gabriel Adrian Mirea