bookblog.ro

Flori pentru Algernon

Scris de • 2 January 2010 • in categoria

0 Flori pentru Algernon recenzie
Autor: Daniel Keyes
Rating: Flori pentru Algernon rating - rating - recenzii carti
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2003
Traducător: Dan Rădulescu
280 pagini
ISBN: 973-50-0451-8

(ediţia în limba engleză)

În 1959 nuvela lui Daniel Keyes Flori pentru Algernon era distinsă cu Premiul Hugo. Şapte ani mai târziu, autorul transformă nuvela într-un roman cu acelaşi nume, ce se bucură de la fel de mult succes ca şi prima sa varianta.

Deşi cu anume diferenţe, cele două texte spun aceeaşi poveste: Charlie Gordon, este supus unui experiment de creştere a inteligenţei în mod artificial, ajungând de la a fi debil mintal la a fi geniu. Acest lucru nu mai fusese încercat până atunci decât pe şoareci, motiv pentru care se naşte o legătură aparte între el şi corespondentul său, şoarecele Algernon. Charlie însuşi ne descrie traseul pe care îl urmează sub forma unor rapoarte întocmite în scopul cercetării. De altfel, pe lângă scopul evident de a ne face cunoscut progresul său într-un mod cât mai direct, forma aceasta a raportului ne permite să sesizăm inclusiv vizual progresul pe care îl face: de-a lungul timpului, greşelile de ortografie dispar, la fel ca şi exprimările simple şi naive.

Ideea experimentului în sine nu e perceptibilă decât ca un fundal pentru problema umană care se pune. Pornind de la contrastul dintre lumină şi întuneric, se conturează profilul a două persoane, aparent opuse, aflate în corpul uneia singure. Astfel, îi surprindem pe rând pe Charlie-geniul şi Charlie-moronul, pândindu-l pe primul la tot pasul. Ceea ce aparent ar fi trebuit să determine o apropiere a lui Charlie faţă de oamenii din jurul său nu face decât să-l îndepărteze şi mai mult de ceilalţi. Dacă Charlie-moronul era o companie agreată de ceilalţi, fericit în lumea lui lipsită de întrebări complexe sau chiar amintiri, experimentul îl transformă într-un om cu probleme dar, mai presus de asta, singur. Nu numai că vechii săi prieteni îl resping din cauza noului caracter "serios", dar el însuşi ajunge să-şi depăşească profesorii (ei înşişi simpli oameni), transformându-se într-un observator al lui Algernon, singurul care poate să-i arate ceea ce-l aşteaptă.

Emoţionantă este lupta sa cu lumea şi implicit cu sine, descoperirea de această dată conştientă a prieteniei, iubirii, a valorilor umane trăind într-o "imensă cutie cu labirinturi" în care ritmul accelerat al progresului prevesteşte o cădere pe măsură.

Orice om cu judecată îşi va aminti că tulburarea vederii e de două feluri şi are două cauze, fie intrarea din lumină în întuneric, fie ieşirea de la întuneric la lumină spune Platon în "Republica". La o primă vedere am fi înclinaţi să-l considerăm fericit pe cel care iese la lumină. Daniel Keyes ne face totuşi să ne întrebăm dacă acesta e cazul, deoarece pentru Charlie întoarcerea la întuneric este iminentă. Cu toate problemele sale, neînţelegând şi neînţeles în acelaşi timp, Charlie-moronul era cel fericit. Deşi cu un IQ de 68, poseda un altruism inconştient, sincer, pe care inteligenţa dobândită o perverteşte involuntar. Întors în întuneric, nu poate uita complet ceea ce a fost, astfel că nu putem şti în ce măsură mai poate fi el întors şi la fericirea de la care a pornit.

Fiecare se poate regăsi în lupta dintre laturile (rudimentar divizate) raţională şi emoţională, la sfârşitul cărţii având impresia că fiecare dintre noi este într-o oarecare măsură un Charlie. Ceea ce pare că vrea să ne înveţe Flori pentru Algernon este că, indiferent de câte cunoştinţe am poseda, nu suntem cu nimic mai câştigaţi dacă nu ne avem unii pe alţii.

Scris de Silvia Grădinaru

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Mai mult decât un simplu experiment de laborator, Charlie Gordon este victima propriei evoluţii, în care creşterea IQ-ului nu coincide cu dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Charlie rămâne astfel un copil prins în creier de adult şi realizează că era mai fericit când nu înţelegea răutatea oamenilor, încăpăţânarea lor şi aviditatea pentru supremaţie.

    Trebuie să-i mulţumesc Silviei pentru că a contribuit la mediatizarea cărţii. Păcat că durează atât de mult o eventuală reeditare, dar poate că cererea tot mai mare va schimba situaţia. Şi ar fi bine să se întâmple asta, pentru că Flori pentru Algernon este una din cele mai emoţionante şi închegate cărţi pe care le-am citit vreodată.

    Ceva mai multe detalii despre dimensiunea psihologică a romanului găsiţi şi la noi: http://mixuldecultura.ro/?p=6011

    raspunde

  2. Florin Pîtea spune:

    “Flori pentru Algernon” este într-adevăr o carte de referinţă şi, dincolo de asta, o temă de reflecţie pentru fiecare dintre noi. Felicitări pentru recenzie.

    raspunde

  3. Andrei spune:

    Am citit prima data nuvela acesta în Almanahul Anticipaţia , prin 1983 sau 1984 .
    Toată clasa mea era fascinată de această poveste !
    La puţini din cei de azi le vine să creadă că nuvela a fost publictă şi ENORM citită şi apreciată intelectual şi emoţional în acei ani !

    raspunde

  4. Ghiocel spune:

    De fapt, povestea e o parabola a vietii, cu inconstienta, naivitatea, dar si puritatea copilariei, urmata de o maturizare/crestere pana la un nivel apogetic, inevitabil urmat de declinul batranetii cu uitarea si re-datul in mintea copiilor.
    Orice urcus este triumfal deoarece se face catre lumina, iar orice prabusire de pe culmi e dureroasa datorita sentimentului de pierdere a ceea ce ai avut, cu constientizarea suplimentara a declinului.
    Chiar si pe munte, la urcare nu stim inca ce ne asteapta, totul e nou si ne surprinde placut, cu tot efortul depus, dar coborarea e dureroasa tocmai fiinca acum stim, fiindca orizontul ni se ingusteaza din ce in ce mai mult, lumina de pe culmi se diminueaza progresiv pana revenim in intunericul din care am izbucnit, in magma primordiala de unde am purces.
    Primavara izbucneste cu vitalitate spre solstitiul maximal al verii, dupa care lumina zilei scade pe zi ce trece pana in inghetul mortal al iernii.
    E atat de universala aceasta metafora, incat Algernon ramane o referinta pentru toate timpurile si culturile.

    raspunde

  5. Alina spune:

    Doar cuvinte de lauda pentru aceasta carte m-a impresionat cum nu a facut-o nicio alta carte si mi-a dat o frumoasa lectie de viata la cei 17 ani ai mei. Felicitari pentru recenzie!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro