bookblog.ro

Frankenstein

Scris de • 13 November 2010 • in categoria

Titlu: Frankenstein
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 205
ISBN: 9781848373273

(ediţia în limba engleză)

Poate că nimeni n-ar mai fi ştiut cine este Frankenstein dacă n-ar fi existat atâtea filme care, având la bază povestea din roman, să-l facă celebru pe hidosul monstru. De aceea romanul a fost aproape uitat în timp ce eroul său a devenit celebru.

Cartea a fost scrisă în 1818 de către Mary Shelley care avea la vremea respectivă doar 19 ani. Maturitatea în gândire de care dă dovadă în această primă carte a sa este la fel de surprinzătoare ca şi problema moderna pe care o pune în discuţie. Dacă noi azi ştim cu siguranţă că nu este biologic posibil să dai viaţă unei fiinţe create din bucăţi de cadavre, pe vremea respectivă, când ştiinţa era încă un tărâm prea puţin explorat, aşa ceva putea să pară posibil unei minţi încrezătoare în puterea ştiinţei. Iar dacă atunci cunoştinţele limitate nu-i permiteau omului nici măcar să viseze la clonare, ideea în discuţie este totuşi aceeaşi. Avem noi, ca oameni, dreptul să ne jucăm de-a Dumezeu şi să creăm alte fiinţe umane? Suntem în stare să ne asumăm imensa responsabilitate a unei asemenea puteri? Iată de ce azi există bioetica. Însă la începutul secolului al nouasprezecelea nu existau decât minţi pătrunzătoare ca cea a lui Shelley şi poveşti de groază cu substrat moral.

Victor Frankenstein este creatorul monstrului. Şi, ca un om care descoperă că deţine asemenea putere, te-ai aştepta de la el să dea dovadă de curaj şi să-şi asume responsabilitatea pentru faptele sale. Însă imediat ce dă viaţă monstrului este prea înspăimânat de acesta şi îl alungă, îl reneagă. De aici se naşte un întreg şir de crime şi nenorociri care il aduc pe Victor în pragul disperării din pricina sentimentului de vinovăţie care îi roade sufletul. Însă în nici unul din momentele sale de profundă cugetare nu-i trece prin minte să-şi asume responsabilitatea acţiunilor sale şi să întreprindă ceva pentru a pune capăt nenorocirilor. El preferă să se lase pradă acceselor de melancolie, să contemple inegalabila frumuseţe a naturii şi să-şi deplângă soarta. Îmi dau seama că toate acestea sunt elemente romantice care definesc romanul gotic, însă ca cititor îţi vine să-l iei de guler şi să-l pălmuieţti ca să se trezescă la realitate. Mai târziu aflăm că biata creatură aflându-se singură pe lume reuşeşte prin forţe proprii să supravieţuiască şi chiar să înveţe limbajul oamenilor. În cele din urmă dă dovadă chiar de profunzime în gândire şi de bunătate faţă de oameni, deşi la primul său contact cu aceştia este respins în mod violent. Demonstrează în mod evident ca are o inimă curată înnăscută, un alt element specific romatismului. Însă această bunătate este depăşită de durerea care îi sfâşie sufletul după ce este respins în repetate rânduri de oameni şi realizează că nu va putea niciodată să-şi găsească fericirea în această lume. Totuşi, ca orice altă fiinţă, el iubeşte viaţa, iar gândul sinuciderii nu-i răsare în minte. Copleşit de singurătate şi dezolare începe să cutreiere pădurile până la locul primei sale crime. Victima este în mod mai mult sau mai puţin întâmplător fratele lui Victor. Cu intenţia iniţială de a răpi copilul care îi iese în cale pentru a-l creşte şi a avea un tovarăş cu care să-şi împartă viaţa, creatura ajunge totuşi să-l omoare pe băieţel atunci când acesta îl resinge numindu-l “monstru hidos” şi începe să ţipe.

După această primă crimă îşi întâlneşte creatorul, către care este atras parcă printr-o legătură specială, şi îi cere acestuia să-i facă o femeie care să-i fie alături pentru ca viaţa lui să nu fie atât de goală şi lipsită de orice bucurii. Îl ameninţă pe Victor că-i va omorî toată familia şi-l va face să sufere în singurătate exact aşa cum suferă şi el, dacă îi refuză acestă cerere, până la urmă, legitimă. Victor, în egoismul său, nu pricepe sau nu vrea să pricepă ce-i spune monstrul şi din nou în loc să facă ceva, el stă şi-şi plânge de milă.

Nu pot să spun ca mi-a plăcut acest roman sau că nu l-am putut lăsa din mână de intereant ce-a fost, însă mi-a trezit nişte sentimente foarte puternice. Povestit aşa în câteva cuvinte poate părea greu de înţeles de ce în cele din urmă cititorul ajunge să fie de partea monstrului şi nu a “bietului” Victor care ne apare ca o victimă în prima parte a povestirii. Însă este un roman care merită citit datorită întrebărilor pe care le ridică în mod inevitabil în mintea celui care îşi dă osteneala să pătrundă până la substratul etic şi moral al poveştii.

Fără a mă considera o autoritate în domeniu, îndraznesc totuşi să spun că acest roman poate fi o dezamăgire pentru iubitorii genului gotic pentru că, deţi conţine toate elementele specifice necesare, nu reuşeste să creeze cu succes atmosfera necesară pentru ca povestea să-ţi facă pielea de găină. Dacă îl comparăm cu scrierile lui E.A.Poe, poate părea slabuţ, însă este totuşi o lectură plăcută pentru o seară târzie de noiembrie.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. cristian florentin spune:

      Ma bucur ca ai mentionat ca Frankenstein este autorul monstrului, deoarece filmele au creat stereotipul ca Frankestein ar fi monstrul.
      Si felicitari ca ai subliniat aspectele morale pe care le implica romanul!

      raspunde

      • andrea spune:

        Da, si mie mi s-a parut importanta sa precizez cine este Frankenstein, tocmai datorita confuziei de care vorbesti. Romanul este mult mai profund si mai complex decat poate parea la o prima vedere sau decat poate fi exprimat intr-o recenzie.Iar substratul moral se pierde in filmele care s-au facut dupa acest roman si care sunt pur si simplu filme de groaza. Din pacate…

        raspunde

    2. adina spune:

      Felicitari ptr. aceasta recenzie. Insa eu cred ca multe din filme au pastrat foarte bine ideea cartii, unele chiar au potentat-o. De asemenea, mai consider ca este un excelent roman gotic, care pe mine, ca fana a genului, nu m-a dezamagit deloc (spre deosebire de Dracula, o carte cu adevarat slaba, ceea ce iar a fost o surpriza, celelalte realizari ale lui Stoker, de la Rubinul cu 7 stele la Salasul viermelui alb fiind senzationale).

      raspunde

    3. Pingback: Ce-am citit în 2010 | bookblog.ro

    4. ancki spune:

      eu o am de citit la engleza si duoa comentariile auzite nu imi trezeste nici un interes

      raspunde

      • Andrea spune:

        Ancki, poate ca aceste comentarii sau recenzia nu ti-au trezit interesul, dar in cazul acesta trebuie sa te intrebi la ce te astepti de fapt de la acest roman. Poate ca pur si simplu nu e genul tau :) Dar eu zic ca merita sa incerci, poate ca te va prinde si o sa-ti placa. Eu tin minte ca discutia lansata la seminar pe aceasta tema a fost deosebit de interesanta ;)

        raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro