bookblog.ro

Fric

Scris de • 24 October 2006 • in categoria

Titlu: Fric
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2003
Numar pagini: 168
ISBN: 973-681-238-3

Am fost atenţionată dinainte: e pornografie, e o carte scatologică, e o ruşine, nu are nici o noimă, fugi, fugi. Sau mai bine citeşte-l pe Henry Miller. Nefăcînd nici una, nici alta, m-am ales cu un experiment care m-a întristat peste măsură. Fric, poate o povestire manieristă, refuză în mod firesc orice eufemism legat de sex, timp, moarte, înstrăinare.

Aş vrea să mă refer la textul în sine, dar povestirile ce îi urmează, notele auctoriale, aluziile, explicaţiile nu pot fi ignorate. La Moreea, anul 1715, Fric, cunoscut şi sub numele de Melkon Zardarian, profesor de logică, e găsit mort pe plajă de Orjen, o copilă cu părul cînd roşu, cînd verde. Fric cel mort vorbeşte, pe Fric îl mănîncă peştii. Ce urmează e pentru voyeuri şi rafinaţi, un flux textual, accentuat liric sau profetic, fără limite logice, care, după şocul iniţial, duce la confort în lectură. Nu mai e nevoie să urmăreşti "firul acţiunii", apariţiile personajelor, te fixează ele, cu impresia că ştiu ceva mai mult. Altfel spus, din oameni de hîrtie devin întrebări privitoare la propriile limite (erotice, îndeosebi). Deodată lectura nu mai e atît de confortabilă"

Nu ştiu dacă Agopian s-a gîndit la dulcele stil antic scriind, dar l-am găsit aproape de Apuleius şi Petronius, atent la detaliu, inventiv, elegant, nu vulgar, dar mai ales firesc. De aici probabil vine şi explicaţia pentru aprecierile extreme la adresa volumului- faptul că limita între vulgar şi firesc nu e fixă, ci diferă de la o minte la alta. Picioare desfăcute, Maria Dragases care pofteşte la fructe, smochine, vin, consultaţii obscene, tandreţuri brute, muşte, miasme, biserica, Platon - această lume e generată aleatoriu de falusul lui Fric, cel mort şi mîncat de peşti. Simetric, Orjen îşi povesteşte naufragiul, întocmai ca Robinson - "După lungi (şi nu întotdeauna amiabile) discuţii cu domnul Daniel Defoe, acesta a fost de acord să-mi acorde dreptul să folosesc părţi (nu prea multe) din cartea domniei sale, Robinson Crusoe". Fric revine obsesiv în mintea ei, deşi mai bine spus ar fi în corpul ei. Că descoperă grîne mă face să mă întreb dacă are vreo legătură cu faptul că fric se referă la grîu ars, în armeană. De-o fi aşa, rămîne să recitim cartea în simboluri şi trimiteri, şi nu ca pe un flux erotizat.

Povestirile ce urmează lui Fric merită o atenţie mai mare, sunt convinsă, însă ce îţi rămîne după lectură e o stare de sfîrşeală, o ameţeală în care se învîrt Orjen, murdară şi răutăcioasă, Zoe, Weissman, Kenya, evreii, anul 2017, mătuşa Orjen" nu mai ştii cine e viu şi nici cine a murit, unde locuieşte fiecare şi ce a făcut. Să încerci să le ordonezi e nebunie curată, însă ele nici nu cer logică sau înţelegere, ci numai deschidere.

Deschiderea vine, fireşte, din partea cititorului, care se află în faţa unui amestec straniu de poezie, fantezie datată istoric, sordid şi inocent, care nu pot fi delimitate sau puse pe categorii estetice. Aşa cum lumea, în întregimea ei, nu încape în categorii şi un corp putrezind pe plajă poate fi chiar adevărul.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. paula spune:

      excelent review! Cand am citit cartea, am avut un o ciudata senzatie de fascinatie si respingere. Imi era greu sa ma decid ce primeaza: scatologicul sau metafora. Dar, cum spuneai, deschiderea e a cititorului. Pe mine m-a convins sa mai citesc carti de Agopian.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Oracle Night Paul Auster

    Copyright ©2011 Bookblog.ro