bookblog.ro

Gândirea captivă: Nimic nou pe frontul de Est

Scris de • 19 March 2019 • in categoria

Titlu: Gândirea captivă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 284
ISBN: 978-973-50-5895-1
Cumpara cartea

După o pauză bine-meritată de la citit, am revenit cu forţe noi şi am decis că în această primăvară va fi loc doar pentru cărţi esenţiale, bune de pus la minte şi la inimă. Iată de ce, motivat sau nu, am ales titlul „Gândirea captivă” de Czeslaw Milosz. Tradus la editura Humanitas, în colecţia 12 cărţi despre lumea în care trăim, volumul prezintă o sumă de analize şi sinteze creionate pe marginea existenţialismului artistic din spaţiul ţărilor sovietizate forţat.

Se cuvine să aruncăm o privire peste biografia autorului nostru căci geneza şi formarea acestuia sunt parte inerentă a lucrării sale. Poet, autor de proză și translator polonez de origine lituaniană, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980, Czeslaw Milosz recunoaşte apatenţa sa pentru detalii, simţul fin al observaţiei şi febleţea de care dă dovadă în acel regim al Noii Credinţe. Conceptul de Noua Credinţă cu care jonglează în volumul „Gândirea captivă” este o ilustraţie atentă a mecanismelor ideologice cu care forţa sovietică a înfierat artistismul ţărilor subjugate. Autorul se pronunţă vehement asupra unor fenomene precum comoditatea în faţa regimului, Metoda (aş punea semnul egalităţii cu Cenzura, deşi Metoda cuprinde mai degrabă şi convingerea benevolă a artistului), Teama (stimulent al coexistenţei dintre regim şi Eul artistic).

Milosz este franc şi recunoaşte propriile sale manifestări de slăbiciune, acceptând uşoara notă de colaborare, fără de care ar fi dispărut pur şi simplu în neantul exilului intelectual, la care au fost condamnaţi mai toţi cei care nu acceptau viziunea utopică a regimului. Aşa se face că analizele sale sunt centrate mai ales pe a redescoperi dimensiunea totalitarismului, dar mai ales a efectelor nocive pe care le-a avut acesta asupra intelectualităţii, artei şi culturii. Cum au reuşit nişte ideologi perverşi să distrugă noţiunea de metafizică, de spiritualitate, introducând în joc dialecticul şi lipsa de logică, formalismul şi ariditatea ştiinţifică. Vorbim astfel despre un veritabil genocid al ideii, despre o transmutare a centrului de greutate de la uman la tehnic, de la creaţie la industrie. Acest lucru a generat nimic altceva decât o serie de figuri anoste ale căror lucrări purtau flamura socialismului în devenire. Totodată, relevant este faptul că aparenţele cu care se alimenta regimului nu erau neapărat secondate de credinţe oarbe. Ca şi în cazul lui Milosz mulţi oameni de artă au acceptat tacit şi superficial cerinţele ideologice, în speranţa că mici fulgerări de spiritualitate pe care le-ar aduce în lucrările lor s-ar păstra de-a lungul timpului.

Acea Nouă Credinţă despre care scrie autorul nostru nu este altceva decât o sumă absurdă de criterii cu care s-ar părea că este curăţată intelectualitatea. Curios e că: „se pare că pentru majoritatea oamenilor nevoia de a trăi într-o continuare încordare şi vigilenţă este o tortură, dar pentru mulţi intelectuali ea este concomitent o plăcere masochistă.” Vedem astfel că lumea pe care au prescris-o Marx şi Engels nu doar a devenit o realitate voită, ci a reuşit să distorsioneze orice percepţie sănătoasă asupra lucrurilor.

Un punct special pe care nu puteam să îl trec cu vederea şi pe care l-am înţeles perfect, mai ale pentru că sunt parte a unei ţări profund sovietizate în trecut, este contrastul cu Occidentul, pe care autorul nostru nu doar îl ironizează subtil, ci îl observă atent. Czeslaw Milosz devine un soi de Sherlock Holmes cu pipa aburind, care priveşte contactul dintre un Est înapoiat şi un Vest progresiv, contact pe care îl observă în aeroporturi sau, de ce nu, în pieţele pariziene. Un contact care şochează şi distruge, în prima fază, orice elan, esticul percepând intangibil propriul regres, dar totodată menţinându-şi aşa zisa superioritate pe care o vehiculează Partidul. Pe partea cealaltă Vesticul continuă să urmărească miturile de după Cortina de Fier, văzându-şi vecinul prin optica unei îndobitociri constante. Diferenţele dintre cei doi exponenţi sunt atât de simţibile, încât la prima vedere par izbitoare. Avem de a face cu o trecere bruscă de la trecut la viitor, trecere care înseamnă un pas imens, dificil de făcut, dar şi mai dificil de acceptat.

„Gândirea captivă” este astfel o retrospectivă inedită a discrepanţelor dintre idealurile comuniste şi nevoia de eliberare. Aşa se face că autorul nostru însărcinat cu monitorizarea culturii în Republica Poloneză (1945–1951), a dezertat în vest în 1951. Această fugă denotă încă o dată dimensiunea absurdului în care au vieţuit popoarele ocupate de-a lungul câtorva decenii. Posibil că anume această fugă în Vest, tocmai în America, a motivat acest studiu, devenit crucial în condamnarea stalinismului şi a doctrinei socialiste.

La final ţin să menţionez că în motivația juriului care i-a acordat premiul Nobel lui Czeslaw Milosz se amintește că acesta: „a ilustrat, cu o perfectă clarviziune, condiția precară a omului într-o lume dominată de conflicte profunde”. Poate că pentru noi, esticii, cartea „Gândirea captivă” este doar o rememorare a timpurilor apuse, pentru vestici, aceasta a reprezentat o demistificare, o revelaţie a realităţilor de dincolo de molima roşie.

  • Recomandari

    Cui aş recomanda acest volum? În primul rând, celor pasionaţi de istorie, ca pe o reflectare fidelă a realităţilor din spaţiul sovietic, dar mai ales ca pe o ilustraţie a raportului cauză-efect dintre ideologie şi artă/cultură. În al doilea rând, tuturor tinerilor care în prezent par foarte îndepărtaţi de realităţile istorice care au redefinit faţa lumii. Şi nu în ultimul, cititorilor care încearcă să înţeleagă dimensiunea reală a unor evenimente istorice care au reuşit să ne dicteze viitorul, într-o manieră mai puţin sănătoasă.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro