bookblog.ro

Grădina părăsită a amintirilor

Scris de • 4 December 2014 • in categoria

Titlu: Sabina Cantacuzino
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 314
ISBN: 978-973-50-34
Cumpara cartea

Născută la 4 iunie 1863 în comuna Valea Mare, Sabina (Brătianu) Cantacuzino, pe numele ei adevărat Elena, a avut ocazia de a fi contemporană a nu puține personalități care au amprentat cultura noastră modernă. Nume precum Carol I şi Regina Elisabeta, Rosetti, Odobescu, Golescu, Davila, Cantacuzino, Sturdza, Ghica, Alecsandri erau atât de apropiate familiei încât memoriile sale restituie desăvârşit parfumul de levănţică presată al unei epoci apuse. Fiind însăşi fiica lui Ion C. Brătianu, ,,inginerul’’României moderne, soră a altor vestiţi Brătieni, Sabina C. a transformat această ascendenţă în gratitudine faţă de un destin pe care l-a considerat a fi fost prea generos cu persoana ei. Astfel că volumul său de memorii se naşte din prinos, din recunoştinţă, din profundă iubire familială.

Două teme traversează memoriile Sabinei Cantacuzino, iubirea de ţară până la sacrificiu şi iubirea faţă de familie. Fericirea de a trăi într-o familie numeroasă cu mare apetenţă pentru bucuriile simple ale vieţii şi pentru frumuseţile sofisticate ale artei i-a dat puterea de a contribui fie şi din plan secund la mari momente ale istoriei românilor în care numele familiei sale era atât de implicat.

Considerând că a trăit ,,o viaţă de iubire şi de încredere’’ alături de părinţi, de soţ şi de fraţi, autoarea afirmă că fiecare rând din aceste memorii începute în 1921 a adus-o mai aproape de ai săi, câţiva dintre ei deja plecaţi dintre cei vii la acel moment.

Evocarea tatălui se realizează ca un elogiu subiectiv al unei fiice devotate. Memorialista ne pune în vedere că personalitatea tatălui său va fi etichetată de istorici, dar că portretul său este unul mai complex de atât, iar aceste elemente pitoreşti nu pot fi evidenţiate decât de cei care i-au fost apropiaţi. ,,Copilăria-i tristă şi lipsită nu numai de alintările cuvenite unui copil înzestrat, dar chiar şi de un trai bun, l-a oţelit în toate felurile şi i-a deschis inima la nevoile şi suferinţele altora.’’ (p.30)

Simplitatea vieţii în familia Brătianu, clan care adora conacul de la Florica, cultivând hărnicia, devotamentul, cinstea şi dorinţa de progres aduc mult pitoresc acestor memorii elegante şi simple. Scriitura Sabinei Cantacuzino se remarcă prin onestitate, atenţie la detalii, rigoare istoriografică şi mai ales prin căldura cu care îi evocă pe ai săi. Dar nu numai pe ai săi, ci şi pe numeroşii prieteni care le călcau pragul, de la petreceri câmpeneşti la aniversări, şi de la atentate la înmormântări, făcându-ne să invidiem o societate în care încrederea, întrajutorarea şi prietenia erau valori veritabile. Mari oameni de stat, miniştri, personalităţi culturale sunt amintite şi revitalizate de Sabina Cantacuzino, amintirile ei animând o istorie aridă, citită din manuale.

Apropierea de familia regală îi dă prilejul s-o observe pe regina Elisabeta în toată mărinimia inimii ei. Evocări şi portrete pline de iubire face Sabina C., lăsându-se pe sine mereu în plan secund cu o modestie demnă de ascendenţa sa boierească. Cu desăvârşită valoare documentară, volumul se remarcă prin scene de viaţă autentice, redate când cu stângăciile savuroase ale calchierii unor expresii franţuzeşti, când cu emoţia unei ,,furtiva lagrima’’ într-o limbă veche, uşor cronicărească: ,,Azi la Goleşti, nu-ţi mai reaminteşte nimic viaţa intensă de altădată. Casa e ruinată, grădina părăsită, casele cele mici dărâmate, brazii uscaţi şi mormântul lui papa Golescu, aşezat în parcul lui mult iubit în timpuri bune, este deschis pentru trecere, căci îngrădirea s-a năruit şi nimic nu-l păzeşte.’’ (p.65) Dincolo de tăcutele pietre de mormânt spălate de ploi ale generaţiei marilor idealişti de la 1848, din care a făcut parte glorioasă şi tatăl său tânăr, rămân în eternitate gândurile iubitoare ale unei fiice devotate.

  • Plusuri

    Este o carte-mărturie despre devotamentul patriotic al unei familii boiereşti marcante.

  • Recomandari

    Se adresează unui public variat prin simplitatea distinsă a stilului în care este scrisă.

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. goth outfits spune:

    Thanks for sharing such a valuable post. Please keep us updated for future posts.
    mens gothic pants

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro