bookblog.ro

Grand Bazar România

Scris de • 6 October 2009 • in categoria

Titlu: Grand Bazar România
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Traducere:
Numar pagini: 288
ISBN: 978-973-7841-54-4
Pret: 29,00 lei

Acum câteva luni, într-un amplu reportaj despre potenţialul turistic al Bucureştiului, o ziaristă dădea pe lângă Casa Poporului de nişte turişti finlandezi. Întrebaţi ce impresii au, aceştia au dat un răspuns uimitor: "E un oraş frumos, cu bulevarde mari, nu ca la noi, oamenii sunt aşa de amabili, abia aşteptăm să revenim aici!". Evident că noi, cei care ştim cât de împuţit ne e oraşul, că oricât de mari ar fi bulevardele, tot nu fac faţă traficului, că e plin de nesimţiţi şi mitocani, ar trebui să fim uluiţi- cum era şi reporteriţa- de o astfel de opinie.

Dar adevărul e că părerea unui străin, în orice ţară s-ar afla, este una atunci când este doar în trecere, ca simplu turist, şi alta-când este rezident în ţara respectivă. Opinia unui expatriat -mai ales din spaţiul vestic- mi se pare cu mult mai interesantă, pentru că este rezultatul comparaţiei între vieţi, locuri şi sisteme diferite. Iar când opiniile -şi circumstanţele de la care acestea pornesc- se desfăşoară între coperţile unei cărţi, poate ieşi ceva interesant.

Anul ăsta am citit cu plăcere, între două lecturi mai serioase, cărţile a doi autori englezi -Peter Mayle şi Stephen Clarke- stabiliţi în Franţa -în Provence şi respectiv, la Paris. Descrierea contactelor neaşteptate cu birocraţia, neseriozitatea, suspiciunea şi fanfaronada băştinaşilor este spumoasă, dar dublată şi de admiraţie pentru frumuseţea locurilor şi a climei, pentru obiceiurile sportive, culturale şi mai ales gastronomice din Hexagon; aceste detalii specifice ţării şi naţiei, dimpreună cu vechea rivalitate anglo-franceză şi cu stilul de umor britanic, dau naştere unui cocteil irezistibil, unui izvor de bună dispoziţie.

Cam la asta mă aşteptam şi când am cumpărat Grand Bazar România a lui Mike Ormsby, un jurnalist britanic care, după ce-a locuit şi lucrat în mai multe locuri de pe glob, a ajuns să se stabilească la noi. Credeam că străinul va găsi un motiv de a râde sincer şi indulgent de toate lucrurile care pe noi ne întristează şi ne îmbolnăvesc de nervi; şi credeam că citind o asemenea carte, vom găsi din nou resurse să ne lansăm într-un haz de necaz nu tocmai terapeutic, dar măcar paliativ. Nu-i aşa, însă. În locul umorului britanic am dat peste o luciditate occidentală neabătută, care face un lung inventar al bolilor noastre ca naţie. Descoperă rasismul, cultivat şi de oamenii simpli, şi de intelectuali, mâncătoria de la muncă sau din familie, nesimţirea- endemică şi-n spaţiul public, şi între patru pereţi. Expune snobismul şi dependenţa tâmpă de televizor şi e şocat de gălăgie şi de nebunia din trafic. Experimentează pe propria piele birocraţia şi aberaţiile vieţii la bloc şi se holbează-n hăul dintre conducători şi popor. Se impiedică de intoleranţa agresivă şi de nepăsarea faţă de mediu şi-l revoltă mizeria şi cruzimea faţă de animale. Notează evoluţia de suprafaţă a ţării, cu faţade noi şi maşini moderne, dar simte cum în spate stă tot mizeria şi degradarea, poate sub altă formă, dar la fel de toxică. Ormsby zugrăveşte însă tot acest tablou într-un stil obiectiv, fără maliţie, fără agresivitate, fără să "intre la rupere", aşa cum poate te-ai aştepta de la un tip cu trecut de ziarist, ci cu uimirea omului civilizat şi chiar cu regret; pentru că în acelaşi timp, ca într-un fel de realitate paralelă care a obosit să o combată pe prima şi incearcă doar să reziste, cunoaşte şi oameni buni şi cumsecade -foşti studenti, muzicieni, vecini, taximetrişti, barmani, pensionari- şi locuri minunate precum Ardealul sau Cişmigiul, toate astea fiind condamnate să rămână insuliţe de frumos şi normalitate în mijlocul nebuniei. Fără a da lecţii sau a se pogorî cu soluţii, el se alătură celor nemulţumiţi de prezentul nostru, ia parte la drama şi dilema noastră. Şi în timp ce tot mai mulţi dintre noi, dezamăgiţi şi exasperaţi de tot ce ne-nconjoară, plecăm spre zări mai frumoase dar şi mai singuratice, poate că luminiţa de speranţă a cărţii e constatarea că acest român prin adopţie nu-şi ia lumea-n cap, nu se resemneaza, ci rămâne, sfidând realitatea, pe poziţii. N-ar fi rău s-o facem şi noi.

Scris de
Mihai Călin

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Elena spune:

      Adevarul este ca citind titlul unei astfel de carti, nu numai ca n-as fi cumparat-o, dar as fi trecut usor dispretuitoare pe langa ea. Nu cred ca sunt singura care a dobandit o mai mica sau mai mare alergie la strainii ce vin in Romania sa-si dea cu parerea cat de rau e si apoi sa scrie o carte, sa faca un documentar, etc.

      Raman convinsa ca a fi strain nu inseamna a fi civilizat sau tolerant (vorbesc din experienta) la fel cum a fi roman nu e sinonim cu necivilizat si rasist.

      Imi da speranta totusi sa aflu ca nu incurajeaza exodul si indraznesc sa sper ca va descoperi si ceva din frumusetea cea dincolo de aparente (a se citi spiritualitatea) ce supravietuieste miraculos in tarisoara noastra.

      raspunde

      • Jen spune:

        titlul original suna mai bine – ‘Never Mind the Balkans, Here’s Romania’ -, iar cartea e foarte misto. spre deosebire de alti straini in romania, care cauta nod in papura, ormbsy nu a scris decat despre lucruri care ne irita si pe noi. sau cel putin si pe mine :)

        raspunde

    2. C. SÎRB spune:

      De 35 de ani “sfidez realitatea de pe poziţii”. S-o mai sfideze şi alţii. :) În 50 de ani tot se va schimba ceva. Păcat că eu şi alţii nu vom mai apuca.

      raspunde

    3. C. SÎRB spune:

      Nu cred că – actualmente şi de când e ea ţară – România e departe de atmosfera promiscuă a unui Bazar, să nu ne mai sensibilizăm aşa, ipocrit-scandalizaţi, la părerile călătorilor străini (mai ales că acesta, autorul, nu face parte din gaşca hulită a detractorilor).

      Mulţi dintre noi sunt deja atât de corupţi (sufleteşte) încât nici nu mai remarcă neajunsurile materiale şi morale în care îşi duc traiul.

      E treaba fiecăruia dacă vrea sau nu să se mintă pe sine cu privire la realitatea din jur. Să încetăm, însă, a mai împuşca mesagerii, martorii străini, care ne trezesc cu cruzime din lânceda visare.

      În rest, ce să zic, România musteşte de… spiritualitate! Indeed.

      raspunde

    4. Elena spune:

      Se pare ca e la moda sa fi sictirit si sa vezi numai mizeria din jur, si toata viziunea asta intunecata post-decembrista e foarte cool.

      Sa adaugam bascalia si luatul in batjocura a tuturor lucrurilor situate dincolo de aparente (sa fiu scuzata ca nu-s complet desensibilizata) si avem de-a face cu aceeasi boala pe care adoram sa o criticam in carti precum cea de fata.

      Cine nu mai vrea sa ramana pe pozitii, c’est la vie. Nici o pierdere.

      raspunde

    5. C. SÎRB spune:

      Ce aiurea să pui pe seama “modei” o nemulţumire reală! Asta e ca şi când ne-ar spune cineva că lucrurile pe care le vedem nu sunt aşa cum le vedem, ci aşa şi pe dincolo… Ce îngust şi trist să gândeşti, totuşi, astfel! :(

      Nu e vorba aici de băşcălie, ci de dorinţa firească de a primi înapoi măcar cât contribui tu civic, nu neapărat mai mult. Şi de neîmplinirea zinică a acestei dorinţe! Nu-s unul din cei care stau cu mâna întinsă la stat sau la vecin pentru o lingură de zahăr. Dar nu pot să fiu “cool” când văd că trebuie să înjumătăţesc propria lingură de zahăr pentru a o risipi cu toţi puturoşii neamului, cu asistaţii de profesie şi cu acest soi de optimişti incurabili, cu totul rupţi de realitatea murdară de sub nasul lor. Veselii ăştia cu patalama, care îţi predică mereu binele inexistent.

      Chiar, poate că optimiştii neamului or fi având alte şosele, alte căi ferate, alt Parlament. Poate că voi circulaţi pe nişte autostrăzi minunate, la care noi nu avem acces, orbiţi fiind de ură şi de pofta de băşcălie…

      În plus, Elena, ai respectul necesar şi, te rog, mai citeşte o dată recenzia colegului. El a avut grijă să sublinieze că autorul NU este un detractor al ţărişoarei dumitale iubite.

      raspunde

      • Elena spune:

        Vedere ingusta inseamna sa spui ca exista o singura realitate absoluta = cea pe care o vezi tu adica, ceea ce mi se pare nu numai absurd dar si cu iz totalitar:)

        Imi aduce aminte si de povestea zen a broscutei care stand pe fundul unei fantani crede cu toata sinceritatea si convingerea ca ceea ce vede e intreaga lume.

        raspunde

    6. C. SÎRB spune:

      Te ajut eu: “Ormsby zugrăveşte însă tot acest tablou într-un stil obiectiv, fără maliţie, fără agresivitate, fără să “intre la rupere”, aşa cum poate te-ai aştepta de la un tip cu trecut de ziarist, ci cu uimirea omului civilizat şi chiar cu regret; pentru că în acelaşi timp, ca într-un fel de realitate paralelă care a obosit să o combată pe prima şi incearcă doar să reziste, cunoaşte şi oameni buni şi cumsecade”

      raspunde

    7. Amelie spune:

      Eu cred ca daca suntem nemultumiti de Romania, in primul rand NOI trebuie sa devenim altii, sa fim activi, sa schimbam ceva in noi si in jurul nostru. E atat de simplu sa observi, sa te scarbesti, sa plangi in ce mizerie traiesti, fara ca tu insuti sa schimbi ceva in jurul tau. Suntem cu totii parte a acestei Romanii asa cum a ajuns ea. Cu totii contribuim la aceasta realitate.
      Mi se pare dureros si trist sa asteptam mereu ca altii sa ia atitudine. Schimbarea incepe cu fiecare dintre noi.

      raspunde

    8. Elena spune:

      Nu am nici o obiectie impotriva pesimismului cu exceptia faptului ca in stil pur romanesc, a devenit o placere masochista de a ne plange de mila si a critica absolut tot.

      Nu la autor m-am referit cand in mod voalat am urat calatorie placuta detractorilor. Nesuprinzator poate ca nu el, strainul, nu mai are chef de stat pe pozitii:)

      Subscriu intru totul spuselor lui Amelie. Se cheama atitudine pozitiva si constructiva si ce bine ca nu s-a inecat in valul colectiv al plansului de mila.

      raspunde

    9. C. SÎRB spune:

      Domnişoară Amelie, am spus mai sus: nu sunt unul dintre cei care stau cu mâna întinsă la stat. Trebuie să încetăm a crede şi a afirma că patriotismul sau civismul stă în declaraţii.

      Patriot eşti când îţi faci bine treaba, bucata ta de sarcină, într-un mod responsabil. Nu avem căderea să educăm nici vecinul, nici colegul de muncă, ci doar pe copiii noştri. Sunt oameni pe care îi plătim şi pentru a ne administra, şi pentru a ne educa. Dacă ei NU funcţionează se cheamă că sistemul este defect, deci nemulţumirea mea este justificată – plătesc pentru ceea ce NU primesc înapoi sub formă de servicii onorabile.

      Treaba noastră este să ne achităm la standarde înalte de obligaţiile profesionale, să arătăm respect aproapelui, nu să ţinem loc şi celor desemnaţi să ne ghideze, să se achite de serviciile pentru care-i plătim.

      Am mai întâlnit foarte des această formă de lamentaţie: vai, unde ţi-e “atitudinea pozitivă şi constructivă”!? Vorbiţi ca şi când aţi fi prezente toată ziua la plantat de copaci prin parcuri şi la adunat de hârtii prin staţiile de bus. Cum vă definiţi voi atitudinea “pozitivă”? Prin aceea că vă abţineţi de la critici?

      Cică “să devenim activi”… Dar ce vă închipuiţi, că eu stau şi schimb canalele la tv toată ziua?! Muncesc, ca oricare. Cu cât muncesc mai mult şi mai eficient cu atât nemulţumirea mea creşte atunci când ies cu maşina şi dau în prima groapă (pentru a cărei asfaltare am plătit deja!) sau când găsesc primul funcţionar de stat sictirit. În logica voastră ce e de făcut, să port o lopată şi o găleată de asfalt cu mine mereu, să mă apuc să “schimb eu însumi ceva”! Think again!

      Iar totalitarism, patrioată Elena, înseamnă si să arăţi obrazul celor care sunt din fire (şi pe bună dreptate) mai critici, mai vocali, mai nemulţumiţi şi să-i îmbii să tacă şi să aplice tehnici yoga în compensaţie. Întreb din nou: trăiţi voi în altă ţară, cumva, aveţi voi acces la autostrăzi despre care noi, ceilalţi, criticii, nu avem habar?!

      raspunde

    10. Amelie spune:

      Atitudini ca a dumneavoastra, domnule Sarb, ne-au adus aici unde am ajuns.
      E atat de simplu sa asteptam de la altii, fie ca ii platim sau nu, sa ne faca treaba.

      Ce este “sistemul”? Suntem parte din el si contribuim la formarea lui.

      Si nu e cazul sa faceti referire la starea mea civila cu atat mai mult cu cat nu o cunoasteti.

      raspunde

    11. C. SÎRB spune:

      Atitudini? Mă întreb CE atitudini!? Faptul că-s nemulţumit că un tren face 13 ore din Arad la Bucureşti este o “atitudine” dăunătoare ţării? Faptul că-mi îndeplinesc cinstit atribuţiile la locul de muncă, îmi plătesc taxele şi când ies afară din birou am de “călărit” un drum impracticabil până în cel mai răsărit oraş? Eu dăunez? Uite că nu ştiusem! Unul ca mine a ţinut în înapoiere România în ultimii 20 de ani?

      :) Am impresia că dv confundaţi România cu peisajul ei. Sau cu răspomenitele “mănăstiri din Bucovina”…

      Hilar, realmente! :) M-aţi făcut să râd. Şi am încheiat cu aceasta. Aici e vorba, totuşi, de o carte. E o lipsă de respect faţă de recenzent ce facem noi.

      raspunde

    12. Mihai Calin spune:

      Nu ma pricep la polemici asa ca nu-mi place sa ma bag in ele, dar vin si eu cu cateva pareri. Exista responsabilitati ale statului si ale cetateanului. Intr-adevar nu cetateanul poate sa asfalteze o strada si sa consolideze scoli, asta-i responsabilitatea alesilor. Dar cand de 20 de ani se perpetueaza o traditie de nepasare si coruptie in structurile care ar trebui sa decida cum traim, este cred eu rolul nostru sa-i tragem de maneca, si nu doar vorbind/scriind. Sunt convins ca noi –eu, Cristian, Elena, Amelie, etc- am merge la un miting ca sa ne strigam nemultumirea si sa cerem solutii, dar cam cati altii credeti c-ar mai face-o? Cate mari actiuni de protest civice ati mai vazut in ultimii ani in Romania? In alte parti s-au facut si se vor mai face, au cazut guverne, s-au schimbat legi si asta in tari care o duc mult mai bine decat noi; noi stam si ne lamentam si nefacand ceva, practic acceptam: cand ei nu se schimba de buna voie, ar trebui noi sa-i schimbam –ca mentalitate- pe ei.

      Dar chiar dincolo de asta, exista pe langa spatiul privat un spatiu public pe care cu totii, noi cei care-l folosim, am avea, zic eu, datoria sa-l utilizam cum trebuie. Iar AICI se vede daca ce facem este consecvent cu ce zicem si ce cerem de la lideri; nu trebuie sa fii deosebit de activ ca sa faci lucruri teribil de simple: sa duci deseul la cos, nu sa-l arunci pe jos, sa nu blochezi o banda intreaga fiindca ai oprit sa mergi la farmacie, sa nu stai proptit in mijlocul scarii rulante ca sa nu poata trece cei grabiti pe langa tine, sa nu parchezi blocand cu totul trotuarul, sa spunem „te rog” si „multumesc”- lucruri care care stiti bine ca sunt ignorate de multi din cei cu care convietuim si care eu unul sunt convins ca ar schimba mult din realitatea care ne nemultumeste. Lucruri care tin, intr-adevar, doar de noi.

      raspunde

    13. Florin Pîtea spune:

      Vă felicit pentru prezentare.

      Eu, unul, am citit cu plăcere cartea domnului Mike Ormsby – într-o singură şedinţă de lectură- apoi am ţinut să îl întîlnesc personal.

      Vă invit să aflaţi şi opiniile mele despre această carte la adresa de mai jos:
      http://tesatorul.blogspot.com/2008/06/mike-ormsby-never-mind-balkans-heres.html .

      Lectură plăcută!

      raspunde

    14. Iulian spune:

      Spuneti-mi va rog, cartea care e mentionata la inceput, care prezinta intr-un mod satiric situatia Romaniei, cum se numeste?

      raspunde

    15. Iuliana spune:

      Am citit cartea domnului Omsbry si sunt dezamagita de faptul ca a fost publicata in limba engleza si ca oricine o poate cumpara si citi de pe amazon. Ministerul de Turism si Ministerul Culturii din Romania fac eforturi mari de a crea o imagine pozitiva despre Romania, de a incuraja oamenii din afara sa vina in Romania si sa experimenteze cultura, societatea romaneasca, pe cand domnul Omsbry incearca sa defameze imaginea tarii.

      Dear Mr Osmbry, your stories are interesting, your happenings could have happened to anyone else, they haven’t happened to me and I’ve lived in Romania for more than your on/off 14 years. They are irrelevant to the whole picture, since Romania is so much more than what your stories suggest.

      Regards,

      Iuliana Balint

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro