bookblog.ro

„Hemingway și cu mine”: Iubirea nu rezolvă nimic

Scris de • 19 June 2019 • in categoria

Titlu: Hemingway și cu mine
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Traducere:
Numar pagini: 407
ISBN: 978-606-779-478-6
Cumpara cartea

Hemingway nu este doar un mare scriitor, este una dintre acele personalități „larger than life” care a fascinat și va continua să fascineze generații de cititori, de-a lungul timpului. Cărțile lui sunt doar o parte (importantă, desigur) a legendei Hemingway. Viața lui personală, interesele, preocupările, prieteniile, iubirile, crezurile politice, toate acestea construiesc ceea ce în timpurile noastre, numim un brand puternic, care depășeste ficțiunea.

Cartea Paulei McLain adaugă o nouă poveste la acest brand... o poveste despre dragoste, război, relații, fericire și trădare care se constituie într-o mică bijuterie literară. Numai că de data aceasta, scena nu îi aparține lui Hemingway, ci Marthei Gellhorn, cea de-a treia soție a scriitorului - o femeie fascinantă, interesantă, și unul dintre cei mai curajoși reporteri de război ai secolului trecut, care a luptat să iasă din umbra legendei Hemingway și să își construiască propriul drum în viață și în literatură.

În prima jumătate a anilor '40, Gellhorn a fost căsătorită cu Hemingway, alături de care a călătorit în Spania în 1937, de unde transmit la foc continuu vești despre Războiul Civil. Ea a fost mai apoi reporter în multe dintre epicentrele violenței din lume, din Cehoslovacia la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, până în Vietnam. Despre invazia americană din Panama a scris la vârsta de 81 de ani. Personalitate puternică și tenace, Martha Gellhorn nu a avut cea mai ușoară viață alături de Hemingway. Legătura lor pasională contribuie la destrămarea celei de-a doua căsnicii a scriitorului, dar multă vreme, Martha este „cealaltă” femeie. Soția președintelui Roosevelt, ea însăși un personaj puternic și experimentat în probleme maritale, îi va spune Marthei: „Cum aș putea să te judec ? Fiecare trebuie să facă niște alegeri, iar apoi să mai găsească și calea de a trăi în funcție de ele. Iar dacă nu putem, atunci așa ne dăm seama că trebuie schimbat ceva.

Romanul, care îmbină istoria cu ficțiunea este povestea unei mari iubiri, a alegerilor dificile și a pierderilor pe care asemenea pasiuni le implică... dar mai mult, este povestea a doi oameni talentați, care au avut puterea de a se trăi viața din plin, de a iubi și de a crea, la rândul lor, povești fascinante.

Cred că cea mai potrivită încheiere a acestei recenzii este transcrierea unui dialog dintre Martha și Hemingway:

„- Iubirea nu rezolvă nimic. Nu este un răspuns. Nu-i un far luminos care să ne arate calea. Nu-i nimic din toate astea.

-Nu, nu este. Dar ce altceva avem?”

  • Plusuri

    Stilul narativ excepțional al Paulei McLain, care a asigurat succesul absolut meritat al cărții.
    În spatele ficțiunii, se simte ampla muncă de cercetare pe care a desfășurat-o scriitoarea pentru a da culoare și veridicitate contextului istoric în care este plasată povestea.

  • Recomandari

    O carte plină de farmec care merită citită și savurată.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro