bookblog.ro

Horror pe ritmuri de cool jazz

Scris de • 28 February 2012 • in categoria

Titlu: Pork Pie Hat
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1999
Numar pagini: 80
ISBN: 978-0752825120

Se spune că esenţele tari se ţin în sticle mici. Pork Pie Hat nu are nici o sută de pagini, însă e o mică bijuterie horror.

Pork Pie Hat face parte dintr-o serie numită ”Criminal Records” editată de Otto Penzler, colecţie din care mai fac parte Death is not the end de Ian Rankin şi Driving lessons de Ed McBain. Deşi numele ar putea sugera altceva, volumul de faţă nu este unul de esenţă poliţistă, cel puţin nu în totalitate.

Nuvela este alcătuită din trei părţi, diferite ca abordare şi atmosferă.

Un tânăr absolvent pasionat de jazz soseşte la New York pentru a-şi continua studiile. Printre cursuri, seminarii şi nenumăratele ore petrecute în bibliotecă, el îşi umple puţinul timp rămas ascultând discuri de ”cool jazz” ale unui artist numit ”Hat”, precum şi ale discipolilor săi. Deşi credea că Hat este mort de mult timp, tânărul descoperă că acesta mai susţine concerte într-un bar ascuns din East Village şi, fermecat de interpretarea live a muzicii sale, începe să participe seară de seară la concertele lui.

Imaginea artistului este una controversată, acesta alunecând spre alcoolism şi depresii, sau încercând să se sinucidă prin subnutriţie în ultimii săi ani de viaţă. Descriind programul zilnic pe care îl avea artistul, tânărul face o comparaţie între viaţa mizerabilă pe care părea că o duce Hat şi care, de fapt, era doar una nefericită. Nefericirea se trăgea în cazul lui Hat dintr-o ”tristeţe adâncă şi ireversibilă”. Tristeţea ar fi diferită de mizerie prin nota impersonală în care cea dintâi se răsfrângea asupra lui Hat, în timp ce mizeria ar desfigura fizic (şi sufleteşte) o persoană. Tristeţea se simţea tot mai puternic în muzica artistului, pe măsură ce se apropia de sfârşitul vieţii sale. M-am întrebat dacă descrierea e cât de cât forţată sau exagerată. Apoi mi-am amintit de majoritatea artiştilor din zona nordică Europei, care au o tristeţe/melancolie nativă în muzica/versurile lor, începând de la trupele de rock sau metal la trupele de pop (ABBA ar fi un exemplu în acest sens). Influenţaţi de climatul aspru, aceştia îşi revarsă natural toate emoţiile acumulate în muzică.

Imaginea pe care studentul şi-o formează în legătură cu Hat se schimbă constant: acesta şi-l imaginează bogat, într-o locuinţă luxoasă şi dominată de un aer cult. De asemenea, crede că revistele de specialitate ar trebui să fie pline de articole şi recenzii cu el, însă după ce începe să sape mai adânc, nu găseşte mare lucru şi decide să facă el singur un interviu cu artistul. Întâlnirile cu Hat dezvăluie pas cu pas adevărata lui fire: deşi stilul lui de a cânta la saxofon este aproape magic iar toate gesturile lui din seara fiecărui concert capătă o aură aproape mistică, Hat omul este o persoană simplă, fără studii aprofundate, sinceră, adeseori vulgară şi cu numeroase carenţe în exprimare.

Partea a doua a volumului se distanţează destul de puternic de predecesoarea sa, deşi trecerea nu se face brusc ci se realizează o ambianţă propice pentru povestirile artistului. Aici are loc interviul propriu-zis în care studentul încearcă să afle cât mai multe de la Hat. Artistul rememorează o întâmplare din copilăria sa, la 11 ani, desfăşurată într-una din nopţile de Halloween. Împreună cu prietenul lui cel mai bun, Dee, împinşi de curiozitatea specifică vârstei, puştii se aventurează la marginea orăşelului în care stăteau, într-o zonă infamă, însă învăluită în mister. Aceasta este singura parte a nuvelei cu influenţe puternice horror şi fantasy, datorită descoperirilor făcute de cei doi prieteni în pădure. O adunare de mici case şi cabane de lemn, unde drogurile, comerţul ilegal cu alcool şi prostituţia erau ignorate asemeni unui gând rău de către lumea bună din oraş. Urlete şi sunete macabre, o crimă bizară, noaptea care părea că nu se mai sfârşeşte şi întâmplări la limita imaginaţiei sunt detaliile care alcătuiesc povestirea lui Hat.

Ultima parte a cărţii ne proiectează în timp, la mulţi ani de la interviul pe care studentul timid i-l lua unui artist genial aflat la final de carieră. Studentul, acum corporatist, cu familie întemeiată şi fiu trecut de vârsta adolescenţei, află câteva detalii care vor pune la îndoială autenticitatea şi veridicitatea poveştii pe care Hat i-o spusese, însă investigaţiile care urmează nu explică totul şi un aer misterios planează în continuare asupra nopţii respective şi a interviului.

Straub mi-a confirmat şi consolidat impresia bună pe care mi-a lăsat-o după ce am citit Copiii pierduţi. Am regăsit aici acelaşi stil atent lucrat, atmosfera apăsătoare, melancolică sau visătoare (după caz, în funcţie de cele trei părţi), atmosferă clădită printr-o naraţiune lentă, care farmecă şi care îşi păstrează efectul la destul timp după ce lectura a luat sfârşit.

  • Plusuri

    stil, atmosferă, detaliile muzicale, construcţia personajelor şi a celor trei părţi

  • Recomandari

    fanilor Stephen King, Joe Hill, Clive Barker, chiar şi Lovecraft sau Poe

Categorie: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Foarte potrivita recomandarea facuta fanilor Lovecraft si Poe – Peter Straub se intampla sa fie unul dintre putinii reprezentanti ai gothicului modern, cu romanul Julia. Din recenzie, si Hat pare a fi undeva pe acolo.
    Felicitari pt recenzie (ca de obicei, competenta si facuta unei carti alese cu gust) si pt perspicacitate!

    raspunde

    • Ioan spune:

      Aveam in wishlist mare parte din cartile mai vechi ale lui Straub, dar de ‘Julia’ nu stiam. multumesc pentru pont.

      si multumesc si pentru aprecieri!

      raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro