bookblog.ro

Ierburi eşuate: „Ierbar”

Scris de • 20 February 2019 • in categoria

Titlu: Ierbar
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Numar pagini: 192
ISBN: 978-973-46-7363-6
Cumpara cartea

Andrei Dósa  este un autor al detaliilor. Anume cu această concluzie am vrut să încep mini cronica mea literară despre un roman psihedelic, uşor aiurit dacă vreţi, cu aşa zişi Crai de Curte-Veche în rolul central, după cum îi intitulează Alexandru Vakulovski pe coperta a 4 a cărţii. Este vorba despre romanul Ierbar, o experienţă literară inedită pentru mine. Care este reţeta acestui Ierbar? Se iau cinci personaje, bolnave de o adicţie, dar care nu îşi resimt problema, ci convieţuiesc cu ea de-a lungul vremii, ajungând să o perceapă ca pe o normalitate, ca pe un firesc. Se aruncă într-un fundal taciturn, uşor depresiv, şi ce poate fi mai potrivit decât un Bucureşti dilatat, văzut prin ochii unor consumatori de iarbă. Şi a treia acţiune decivisă este faza de observaţie.

Tripuri, petreceri nocturne, stări la limita realităţii şi imaginaţiei, toate aceste elemente construiesc naraţiunea lui Andrei Dósa într-un stil aparte, aş merge până la a afirma că e destul de inedit. Ierbar este un roman al visurilor ratate, al speranţelor neconsumate, dar epuizate în aburii dependenţei. Este o naraţiune în care figurile umane nu sunt profund conturate, ci mai degrabă sunt dizolvate, dispersate într-o stare lichefiată, din care cu greu răzbat la lumină. De fapt, de-a lungul lecturii, ajungi să nu mai simţi compasiune pentru ei, căci starea lor este de departe una de beatitudine, de mulţumire şi de resemnare. Probabil, acest lucru se datorează viziunii lor expandate, în care se impregnează moleşeala, fluxul şi refluxul vieţii. Personajele lui Andrei Dósa divaghează, fiind purtate într-un ciclu continuu de abandon-regăsire, sus-jos, extreme-centralitate. Mi-au dat de furcă mai ales pentru că nu poţi ţine pasul cu ele. Amintirile din trecut se împletesc cu observaţii din prezent, dându-mi o stare primară de incertitudine, pe care apoi o depăşesc, concentrându-mi atenţia asupra detaliilor.

„Cred că mă regăsesc pe undeva în el, aşa cum eram şi eu acum câţiva ani. Student la regie, începusem să ies cu unii care reuşiseră deja să acceseze proiecte destul de serioase în zona filmului. (...) Făceam căcaturi adânci din orice replică aruncată la oha de idolii mei.”  

Dósa nu îşi cruţă personajele. Face din aceşti apatici şi dezinvolţi tineri subiecte de analiză. Îi judecă şi îi ia la bani mărunţi, de parcă ne-ar oferi câteva reflecţii asupra grotescului contemporan. Ce reuşeşte să aducă în materie de nou? O altă retrospectivă a dependenţei, pe care nu o blamează, ci o foloseşte pentru a structura un cadru vivant, în care e posibilă supravieţuirea, traiul. Are unele elemente de şoc, graţie cărora simţi cum te scutură. Îţi arată ce înseamnă deznădejdea în scena spălării machiajului într-o băltoacă. Îţi demonstrează că oamenii dependenţi au emoţiile intensificate, că întreaga lor interacţiune se bazează exclusiv pe mecenitatea unor clipe iluzorii. Oferă pentru ca să îşi ofere. Dau pentru ca să primească aceleaşi speranţe goale, deşarte. Cu toate că autorul reuşeşte să schiţeze o istorie neobişnuită, ea nu rămâne prea mult în memorie. Poate că anume acest procedeu contează? Poate că se vrea ca cititorului să îi rămână o undă vagă, fulminantă şi să îşi amintească doar rareori de experienţa Ierbar.

E de apreciat originalitatea şi manierea scriiturii lui Andrei Dósa, dar, cu mine, acest roman nu a rezonat. Prea mult englezism, prea mult abuz şi o energie care pulsează provocând dispreţ şi dezgust. Da, înţeleg că mesajul este dincolo de aparenţele literare cu care ne-am obişnuit, dar probabil că lectura în sine este destinată unui altfel de public, gata să accepte dezorientarea în scriere, să perceapă firescul din trista dizgraţie a unor tineri eşuaţi.

    Autor: | Editura:

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro