Titlu: Imago
Autor: Ludmila Uliţkaia
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2016
Traducere: Gabriela Russo
Numar pagini: 559
ISBN: 978 606 779-090-0

Densitatea și profunzimea. Iată două repere de care face abstracție, spre marele meu regret, literatura contemporană. Avem de a face tot mai des cu autori care nu se obosesc să pună sens în scriitura lor sau să transmită un mesaj general uman. Ne ciocnim de absurditatea unor bestseller-uri, care peste ani vor deveni exemple de ratare literară. Din tot acest spectru al pieții editoriale, căci avem de a face cu un bâlci al păcatelor literare, este dificil să distingi ceva bun de ceva superficial. E aidoma unei selecții de vin, până să guști un cupaj veritabil, dai peste cap multe pahare. Din fericire, Providența sau poate acel fenomenal noroc cu care suntem înzestrați noi, vânătorii de lecturi, ne scot în față bijuterii cu totul deosebite, chiar și din tumultul papetăriei moderne.

Așa se face că am descoperit-o recent pe Ludmila Ulițkaia. Eu zic că am ajuns să mă coc suficient pentru un astfel de prozator. De ce zic asta? Pentru că am în față romanul „Imago”, o alegorie reușită a evoluției tânărului spre maturitate. Romanul este o frescă reușită a societății comuniste rusești cuprinsă într-un interval temporal extins, mai exact din stalinism până la Perestroika. Cartea ne oferă împletiri de subiect, destine speciale și oameni care mai mult sau mai puțin voit și-au rescris destinul. Îi avem în scenă pe cei așa numiți „Trianon”, mișcare de disidenți, apărută printr-un joc perfid al destinului, din rândurile școlarilor moscoviți. Miha, Ilia, Sania sunt un trio imposibil. Încropiți din origini diferite, aceștia ajung tovarăși într-o lume încărcată de perfid și falsitate. Destinele lor sunt nefericite prin definiție, mai ales pentru că sunt purtători ai efigiei libertății, fiind produsul unei emancipări silite. Aceștia sunt proscrișii veacului lor, iar soarta îi tot aduce tete-a-tete, dăruindu-le o viziune de retrospectivă asupra valorilor și principiilor general valabile.

Ulițkaia îi desface ca pe niște fire de ceapă degerată, scoțându-le la iveală cele mai întunecate secrete și ajunge să le tot jongleze pasele vieții, oferindu-ne o imagine amplă cu multe personaje secundare sau episodice, cu care interacționează cei trei. Această troiță pare să fie plămădită anume pentru a aduce lumină acolo unde întunericul s-a implantat stabil. Fie că este vorba de un manuscris pierdut a „Arhipelagului Gulag” sau a faimosului roman „Doctor Jivago”, aceste comori ajung acolo unde trebuie să fie, înțelenind mințile tinerilor.

Autoarea noastră reușește să scoată la iveală problemele de sistem, de la educația defectuoasă (conflicte lucrative, ură, pizmă și discriminare) până la conflicte interne (autodeterminare sexuală, frustrare amoroasă, deznădejde). Ea își îndeasă narațiunea într-un sac din care ba scoate un iepure (cazul unei amante demult uitate), ba un hulub al păcii (nunta cumnaților). Toate episoadele sunt impregnate cu o satiră sănătoasă și cu o ironie demențială fără de care mesajul romanului ar fi de neînțeles. Cu toate că avem de a face cu o carte dificilă, și nu mă refer aici la volumul mare (bizar, dar autorii ruși nu pot prin definiție să scrie puțin), aceasta se parcurge firesc, iar fiecare capitol pare o istorie integră, îmbinând cumva dezinvoltura bildungsroman și ritmicitatea prozei scurte. Așa se face că gustul de după Ulițkaia se păstrează mult timp, impregnându-se la nivel empatic, lucru de la sine înțeles chiar și din fragmente precum acestea:

„A murit tiranul. A murit titanul. O creatură dintr-o specie foarte veche, ieșită din lumea subpământeană, un monstru cu o sută de brațe și o sută de capete. Cu mustăți.” Frumoasă ilustrație pentru imaginea lui Stalin, nu?

„Literatura este singurul lucru care ajută omul să trăiască și-l face să se împace cu timpul său.”

„În condiții excepționale, o carte, care-ți pică în mâini la timpul oportun, poate juca rolul mentorului – inițiator.”

Evident, lista poate continua, dar cu siguranță fiecare va găsi ceva din Ulițkaia pentru propriul apetit cititoresc. Cert este că exemplul acesteia de scris denotă o perspectivă optimistă asupra literaturii contemporane, care încă reușește să păstreze echilibrul valoric atât de necesar în lumea asta a deșertăciunilor.