bookblog.ro

Împăcarea cu trecutul

Scris de • 22 June 2015 • in categoria

Titlu: Amintiri fără culoare
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 105
ISBN: 978-973-645-678-7

Martin Vopenka scrie despre dificilii ani ’60 cu liniștea și echilibrul celui care nu numai că și-a acceptat trecutul, dar s-a și împăcat cu el. Pentru cititorul român, cartea lui Vopenka evocă un sentiment de deja-vu, deși scriitorul însuși nu se afiliază spațiului est-european, ci își leagă identitatea literară mai degrabă de subiectele pe care le abordează.

Amintiri fără culoare este, de fapt, povestea unui fragment de timp din istoria acestui colț de Europă, văzut prin ochii unui copil al cărui suflet – așa cum spune autorul – este o peliculă subțire și fotosensibilă pe care se înregistrează tot ce vine din lumea înconjurătoare.  Cartea este susținută de două voci: cea a copilului Martin, care trăiește prezentul și a adultului Martin, care intervine din când în când pentru a pune povestea în context istoric și social. Cele două voci fac parte din același eu, care se destănuie pentru a înțelege și a se împăca cu trecutul și istoria.

Copilul Martin crește în lumea comunistă a Cehoslovaciei dinaintea, din timpul şi de după primăvara pragheză a scurtei renaşteri din 1968, în timp ce adultul Martin face parte din Vestul capitalist al prosperităţii şi pragmatismului, așa cum spune Norman Manea în prefața cărții. Tatăl lui Martin este un cunoscut matematician, dar mama este nevrotică și pacientă constantă a sanatoriilor din Praga. Bunicii din partea mamei, la care Martin își petrece vacanțele și perioadele când mama este spitalizată, sunt o familie de evrei de stânga, mereu în conflict cu bunicii paterni, veniți din fostul imperiu austro-ungar. Copilul observă și notează aspectele etnice și dinamica celor două comunități, regăsindu-se mereu undeva între cei doi poli etnici și sociali.

Impresionante sunt scenele în care mama pleacă la sanatoriu și modul în care copilul trăiește aceste despărțiri - Autobuzul oprea direct în faţa porţii sanatoriului uriaş care, din motive de neînţeles, ajunsese să devină atât de des locuinţa mamei mele. Trebuie să spun că uneori îmi trecea prin minte motivul; mai precis, aveam presimţirea că tata o lăsa să fie închisă acolo. Căci altfel de ce ar fi strigat mama după ajutor de la fereastra locuinţei noastre şi ar fi ameninţat că o să se omoare - că o să sară şi o să se zdrobească de caldarâm, iar Martin (aşa mă chema deja pe atunci) o să rămână fără mamă? Şi atunci când ieşea fugind în stradă doar cu lenjeria de corp pe ea, îmi era teamă că nu o să se mai întoarcă. Dar oamenii o aduceau înapoi, după care tata o certa şi se purta urât cu ea, aşa încât nu pricepeam absolut deloc de ce ambulanţa o lua numai pe ea.

Tatăl lui Martin are o promițătoare carieră universitară, susținută o perioadă de adeziunea la Partidul Comunist, la care va renunța după câțiva ani, fapt ce va atrage și terminarea carierei academice. Un scenariu atât de des întâlnit în anii comunismului, în țările fostului bloc sovietic.

Tata era un matematician recunoscut în toată lumea, o stea în domeniul lui. Cel mai tânăr doctor în ştiinţe, cel mai tânăr conferenţiar, cel mai tânăr prodecan, cel mai tânăr profesor... Aşa ceva încă nu se văzuse. Dar dacă nu ar fi fost membru al partidului comunist, ascensiunea lui ar fi putut fi atât de rapidă? Fără îndoială întrunea condiţiile ştiinţifice pentru a ocupa toate funcţiile sale. Dar ce s-a ales cu cei care aveau aceste premize, dar nu au intrat în partid?

Vopenka reușește să captiveze cititorul prin finețea analizelor psihologice, prin tonul calm, egal cu care evocă trecutul și modul echilibrat la care se raportează chiar și la experiențe și individualități în mod evident negative. Copilul Martin devenit adult acceptă trecutul, se împacă cu neputințele și traumele acestuia, iar adultul își revarsă o necontenită dragoste asupra propriilor copii, privind viitorul prin ochii și experiențele lor.

Numită de Norman Manea, o mică bijuterie epică, Amintiri fără culoare este o carte care se citește pe nerăsuflate și care îți dă sentimentul că fiecare dintre noi  - cei care am trăit perioada comunismului – suntem, în mai mică sau mai mare măsură, Martin. Sentiment suficient pentru a face din Vopenka un scriitor de primă clasă.

 

  • Plusuri

    Stilul frumos, echilibrat, aproape terapeutic al lui Vopenka.
    Transpunerea în poveste a unei experiențe de viață atât de familiară Estului Europei în anii comunismului.

  • Recomandari

    O carte recomandată tuturor celor care simt nevoia să se împace cu trecutul și să privească spre viitor.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro