bookblog.ro

Înainte de Ochilă a fost… Haiganu

Scris de • 28 June 2017 • in categoria

Titlu: Fluviul Șoaptelor (Haiganu #1)
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 256
ISBN: 978-606-93640-4-8

De foarte, foarte multă vreme, news-feed-ul meu de pe Facebook e invadat, la propriu, de postări legate de banda desenată autohtonă Harap-Alb continuă! Acest proiect mi s-a părut de la bun început unul extraordinar, în special din punct de vedere cultural: ca țară, suntem codași când vine vorba de reviste de benzi desenate traduse, populare în străinătate, cum ar fi titlurile Marvel sau DC, darămite de unele 100% originale, iar inițiativa echipei din spatele HAC! e demnă de lăudat pentru că nu doar că ne oferă o serie de comics-uri neaoșe, dar au și reușit să revitalizeze niște personaje care, în câțiva ani, ar fi riscat să dispară cu totul din atenția publicului, reinterpretându-i astfel încât să fie pe placul publicului modern. Recunosc că atenția mi-a fost pe deplin captată abia în momentul în care s-a anunțat lansarea Fluviului Șoaptelor, primul roman al seriei ce-l urmărește pe Haiganu, o aventură de proporții epice a cărei acțiune se desfășoară în aceeași lume fantastică a benzilor desenate.

Înainte să i se alăture lui Harap-Alb în aventurile sale nesfârșite, cel pe care-l cunoaștem cu toții sub numele de Ochilă, Haiganu, ultimul dintre Zeii căzuți, s-a izolat în străfundurile lumii cunoscute, în apropiere de Fluviul Șoaptelor, de unde să poată auzi gândurile fiecărei făpturi de pe Pământ. În scurt timp ajunge să se atașeze de vocea minții orfanului Zourazi, unul dintre puținii copii cu sânge de vrăjitor rămăși în viață, care trăiește, alături de alți prunci fără părinți, sub teroarea unei ființe oribile, mânată numai de ură, lăcomie și sete de putere. Curând, după ce tânărul Zourazi scapă de lanțurile ce-l țin captiv și se avântă în lumea mare, descoperindu-și puterile, Haiganu decide să iasă la suprafață, pentru a-i fi alături băiatului în războiul iminent ce va scălda lumea în sânge.

Deși nu sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat până acum în benzile desenate HAC!, nu am avut nicio problemă în a citi Fluviul Șoaptelor. Nu-mi place atunci când un roman, un film sau un serial îmi dă „temă pentru acasă", atunci când îmi oferă informații incomplete pe care mă obligă să le caut în alte părți. Fluviul șoaptelor poate fi citit cu încredere de oricine, mai ales de împătimiții genului fantasy, de fanii „Stăpânul inelelor” sau „Cântec de gheață și foc”, pentru că are multe de oferit: o lume intrigantă, acțiune dozată atât cât trebuie, magie multă și personaje complexe, care nu de puține ori traversează limită dintre moral și imoral în luptă lor cu factorii externi. Totuși, o persoană deja familiarizată cu întregul univers cred că ar aprecia romanul puțin mai mult.

Ce mi s-a părut extrem de interesant la Fluviul șoaptelor, pe lângă suflul nou, revitalizant, pe care-l dă unor personaje cunoscute și (mai mult sau mai puțin) îndrăgite din Povestea lui Harap-Alb, a fost înclinația autorului spre a prezenta latura ceva mai întunecată nu doar a antagoniștilor, cât și a celor pe care ar trebui să-i considerăm eroi și să-i susținem orice ar face, dar și a lumii, în lipsă unui cuvânt mai bun, infecte în care aceștia își duc veacul. Marian Coman reușește să atingă un echilibru greu de găsit între bine și rău, lumină și întuneric, hașurând portretele tuturor personajelor în tonuri de gri mai deschise ori mai închise, fiecare după caz. Nu mi-a venit să cred că, la un moment dat, am simțit... simpatie pentru unul dintre cele mai ticăloase și mârșave creaturi prezente în poveste.

Foarte interesant este și modul în care alege să își prezinte eroul titular, pe Haiganu, care mi s-a părut foarte, foarte îndepărtat de tipologia protagoniștilor din romanele fantasy: morocănos și ursuz, urât și privit cu teamă și suspiciune de restul oamenilor, înzestrat cu o putere devastatoare pe care încearcă din răsputeri să o țină sub control, dar care ajunge să le facă rău persoanelor la care acesta ține cel mai mult. Oricât de interesant ar fi fost Haiganu ca personaj, acesta are un foarte mic rol de jucat în poveste, punctul central al romanului fiind, după părerea mea, Zourazi și încercările sale de a-și înțelege puterile. Trebuie să recunosc că, din acest punct de vedere, povestea mi s-a părut mai mult decât inovativă, reușind să reîmprospăteze conceptul de magie după ce a fost folosit de atât de multe ori în alte romane ale genului. Magia pe care Zourazi începe, timid, să o stăpânească undeva pe la jumătatea cărții e originală, cum nu am mai întâlnit până acum, terifiantă și extrem de interesantă, ca un film de groază pe care îți spui că nu ai cum să-l vezi până la sfârșit, dar tot ajungi să te uiți la el printre degetele cu care îți acoperi ochii.

Un roman surprinzător, cu o mitologie fabuloasă, atent gândită și magistral redată, Fluviul Șoaptelor este doar prima parte dintr-o trilogie, cel puțin până acum, spectaculoasă, ce revitalizează unul dintre cele mai cunoscute basme românești din toate timpurile, și o face într-o manieră incredibilă. Matur, sângeros, terifiant, magic, primul volum al seriei de romane care-l au ca protagonist pe Haiganu este o lectură obligatorie pentru orice fan al genului fantasy.

  • Plusuri

    Lumea, personajele, acțiunea.

  • Recomandari

    Iubitorilor de fantasy.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro