bookblog.ro

Nemurire într-un puzzle

Scris de • 3 May 2011 • in categoria

Titlu: Infamii mărunte
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 978-973-102-323-6

Cu toţii avem mici secrete, mici infamii, pe care le ţinem departe de ochii lumii. Într-un sat mult prea mic pentru a supravieţui, fiecare om cunoaşte povestea celuilalt, dar rămâne doar un spectator incapabil de a interveni. Un stil unic, ce îmbină realitatea tradiţiei, cotidiană, dintr-o lume a satului grecesc, cu fantasmele moderne, cu visurile progresului ...

Poveştile scrise bine ascund mereu în ele un puzzle, o frântură, o scânteie desprinsă din viaţă, fie că sunt scrise într-un stil simplu, minimalistic, gen Hemingway sau R. Carver, fie că vorbim de acele scrieri scurte, în care fiecare cuvânt din ele vibrează la pasiunile sau angoasele personajelor, gen Faulkner sau Flannery O’Conner. Panos Karnezis, în Infamii mărunte, păstrează coloana modernistă comună acestor scriitori, zugrăvind viaţa fărâmiţată a unei comunităţi fără nume, într-un timp nedefinit, a unor oameni banali, simpli, dar a căror secrete ascunse cu grijă, şi totuşi cunoscute de întreg satul, îi fac să iasă din tiparul comunului.

Ceea ce dă savoare acestor scrieri e construcţia lor pe amănunte, pe mici detalii ce par insignifiante, într-un stil adeseori plan, simplu, fără calofilisme. Din aceste amănunte descoperim o tresărire din sufletul unui personaj, o trăsătură specifică altuia, un eveniment ce a schimbat cursul evenimentelor. De asemenea, în această comunitate atipică, pe atât de reală, pe atât de fabuloasă, o ironie plată, originală, planează între narator şi personaje, jucându-se cu ele, cu conflictele, cu micile infamii ce par să nu cauzeze nici o mustrare de conştinţă în rândul sătenilor.

Fiecare personaj, nepăsător de propria soartă, are o poveste, un secret, o ratare personală, cunoscută de tot satul, o infamie din cauza căreia vieţile lor se intersectează. Pe de cealaltă parte, aceste personaje nu sunt unite doar de fărădelegile lor, mai mari sau mai mici, mai îndreptăţite sau mai lipsite de sens, ci şi de o singurătate egoistă, absurdă, în care au căzut undeva în timp, o singurătate neconştietizată de valul gros al propriei superficialităţi.

Printre portretele schiţate în carte se numără şi preotul satului, prezent în mai multe povestiri, şi a cărui rol pare vital pentru salvarea comunităţii. Convins că satul său va pieri în scurt timp din cauza obiceiurilor oamenilor din el, dar şi a depărtării lor de Dumnezeu, el încearcă prin orice mijloace să-şi aducă enoriaşii pe calea cea dreaptă. Totodată, preotul este un justiţiar, un om cu o mână de fier, dornic de a afla povestea pietrelor dintr-un mormânt, în Funeralii de pietre, dornic de a aresta cu orice preţ un hoţ de lucruri mărunte, dar ca oricare alt sătean, e infecat de mici infamii ... Preotul nostru schimbă vinul de la împărtăşanie cu coniac, ia o floare sau două pentru altarul bisericii din grădina oamenilor, fără să ceară, sau falsifică o minune divină, minţind întreaga comunitate. La urma urmei, ce importanţă au aceste tertipuri dacă toate au fost făcute pentru salvarea unor suflete şi în numele lui Dumnezeu?

Nemurirea, la urma urmei, e o preocupare, mai conştientă, sau mai inconştientă, a tuturor personajelor. Justiţiari convinşi, mergând până-n pânzele albe pentru plăcerile şi convingerile lor, cu toţii devin servili în faţa unui aparat de fotografiat, gata să le ofere imortalitatea prezentă deja pe străzile lor. Cutremurul iniţial strică ceasul bisericii, dar cine oare are nevoie de Timp într-o astfel de lume? Şi cu toate acestea, mereu sunt în întârziere, moşierul din Deus ex Machina n-are vreme să-şi citească ziarul ,,la timp”, Stella se supără dacă cineva îi întrerupe visele de după-amiază, în timp ce pentru Cassandra şi trupul ei, timpul pare necruţător, fără cale de întoarcere ...

Într-o lume banală, încleştată în visare şi superficialitate, Timpul oferă iluzia de a sta, lenevind pe străzi fără nume, fără orologii, fără ploaie, fără dreptate, privind în dreapta şi-n stânga după nostalgia vremurilor glorioase apuse, aşteptând o mişcare dinafară, gata atunci să ofere locului, ironic, Imortalitatea mult visată.

  • Plusuri

    o structură organizată în detaliu, un stil ironic, pe alocuri minimalistic, un umor fin şi negru

  • Minusuri

    lipsa unui narator omniscient poate îngreuna pentru unii cititori lectura prin confuziile produse

  • Recomandari

    iubitorilor de proză scurtă, psihologică, modernistă

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. daniel spune:

    Cartea e excelenta! M-a dus cu gandul la alte doua bijuterii ale prozei scurte, “Winesburg, Ohio” a lui Sherwood Anderson si “Oameni din Dublin” a lui Joyce.

    raspunde

    • Raisa Stoleriu spune:

      Da, “Oameni din Dublin” este excelenta, temelia de la care proza lui Joyce porneste. Pentru acest tip de proza scurta mai recomand Raymond Carver, Cehov si Roberto Bolano – Convorbiri telefonice.

      raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Jurnal din viitor Mihai Gainusa

Copyright ©2011 Bookblog.ro