bookblog.ro

Istorii personale

Scris de • 11 April 2011 • in categoria

Titlu: Îngăduința nordului
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 955
ISBN: 978-973-102-271-0

Cu acest titlul care intrigă, Îngăduința nordului este povestea a două familii vecine din Sheffield (Maria Britanie), extinsă pe o perioadă de douăzeci de ani. Aparent, nimic ieșit din comun nu se întîmplă, oamenii trăiesc, îmbătrînesc și mor, copii cresc și pleacă de acasă, orașul se modernizează. Dar lucrurile obișnuite au întunecimile lor.

Recunosc de la început, cadrul în care Philip Hensher își plasează romanul - Anglia urbană a anilor 70 și dezvoltarea ei către anii '90 -, contextul politic și social nu mi-au transmis foarte multe. Referințele culturale și istorice vor găsi un ecou poate în cei fascinați de cultura britanică, vor fi interesante pentru cititorii englezi și presupun că mai puțin clare pentru cei care citesc cartea în traducere. Cu atît mai bine! Pentru că lăsînd contextul macro-social deoparte, ne putem lăsa impresionați de construcția epică a vieții cotidiene, cu dramele ei și indicatorii lor subtili. Philip Hensher are talent pentru nuanțe și detalii, cu riscul de a ne pierde în ele, dar și ambiția de a prezenta un tablou general, complex.

Acest tablou începe cu petrecerea dată de Katherine Glover, la care vecinii se cunosc mai bine, prin bîrfă și priviri iscoditoare, firește. Schimburile de replici ipocrite, în numele politeții de oraș mic, descrierea personajelor brodînd în jurul etichetei construiesc o atmosferă bizar de tensionată. Inutilitatea absolută a petrecerii, lipsa legături reale dintre vecini pot fi egalate doar de motivul secret pentru care doamna Glover a organizat-o. Am apreciat felul în care autorul folosește tehnici de roman polițist și thriller pentru a grada suspansul într-o obișnuită dramă de familie.

De la acest moment, romanul călătorește înainte și înapoi pentru a prezenta viața familiei Glover - fiecare din cei cinci membri cu individualitatea sa, pasiunile sale...a căror desfășurare constituie deliciul cititorilor: Daniel, într-o veșnică dilemă a adolescentului chipeș, urmărit de fete prostuțe, dar avînd o relație specială cu fiica ciudată a vecinilor; sora lui care devine brusc vegetariană, spre amuzamentul cunoscuților; Tim, fratele mai mic, un singuratic care inspiră tuturor neliniște. La istoria lor se adaugă cea a vecinilor apropiați, familia Seller, și alte personaje secundare, descrise mai degrabă prin intermediul tipologiilor. O amintesc aici pe doamna Arbuthnot, cu profilul clasic al bîrfitoarei, care își implică vecinii în scenarii politicoase doar pentru a mai afla ceva nou și are o obsesie față de membrii familiei regale.

Cu toate că tipologia este vizibilă, portretele nu sunt caricaturi. Hensher desfășoară o psiho-logică a comportamentelor într-o perioadă de timp destul de întinsă încît să putem asista la maturizarea personajelor și relațiilor. Putem vedea astfel ce fel de bărbat devine un copil sensibil precum Tim, ce se întîmplă cu seducătorul Daniel, cum face față familia Seller bolii și bătrîneții...lucruri obișnuite, care aparțin vieții cotidiene și istoriei personele sau de familie, sunt învăluite aici de o atmosferă sumbră, care m-a dus cu gîndul la ideea că fiecare familie are ceva din familia Addams.

Poate că atmosfera aceasta sinistră este creată de ironia și frazele caustice ale povestitorului, în contrast cu modalitatea cuminte de a conduce acțiunea și de construcție a portretelor. Sau poate este vorba despre faptul că sub aspectele respectabile ale vieții clocotesc întotdeauna înfometate pulsiunile. Reținerile și constrîngerile sociale sunt documentate fără milă de autor, iar ieșirile violente, cu tristețea lor de neînțeles, apar aproape ca jubileuri. Oricum, Îngăduința nordului este un festin pentru orice iubitor de ficțiune clasică, desfășurată amplu, fără fast-forward.

  • Plusuri

    Romanul are amplitudine și adîncime, portrete complexe, momente dramatice alternate cu cele descriptive, de atmosferă.

  • Minusuri

    Cărții îi lipsește elementul provocator, care să pună cititorul în postura de a se întreba, de apurta cartea mai departe.

  • Recomandari

    Da, dacă vă bucurați de cărțile mari, narațiuni desfășurate pe o perioadă lungă, cărțile-oglindă pentru realitate.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. cristian sirb spune:

    Sigur ca poate fi “vorba despre faptul că sub aspectele respectabile ale vieții clocotesc întotdeauna înfometate pulsiunile.” Eu aleg aceasta varianta, dintre pistele tale interpretative. Nu cred in valoarea de existenta a unei vieti sociale asa-cum-se-vede. Cu valori vizibile, masurabile, respectabile – dar iluzorii, reciproc convenite. Ceea ce se vede, socialmente vorbind, nu exista.

    As spune chiar, fara a avea aici spatiul si competenta unei teorii elaborate, ca, pentru mine, “socialul” este un enorm fals conventional. Tocmai din acest motiv, eu nu-i admit existenta. Socialul este un vis (un cosmar, daca se prefera). Adevarul si Realitatea se afla (identificabile, gasibile sau nu) exclusiv in noi, inauntru. Odata proiectata din individual inspre exterior, realitatea isi pierde concretetea si credibilitatea. In plus, e folosita de regula – infrumusetata, periata, cosmetizata – ca moneda de schimb, ca troc pentru acceptanta. Renuntam la sine pentru a fi acceptati. Omul eminamente social e, de aceea, un om nul.

    Adevarul despre noi insine, in aceste conditii sufocate de scremete sociale ca ‘respectabilitate’, ‘echilibru’, ‘civitate’, nu mai gaseste alt vehicul pentru a se revela decit Furia.

    Probabil ca actiunea “cuminte” a romanului este si ea destinata de autor a fi citita ca un al x-lea personaj. Personajul subteran.

    Cutare personaj, desi asezat la masa cu familia, in pace, anturat de zimbete de complezenta, nu doar imbatraneste, asa-cum-imbatraneste-orice-om, ci imbatraneste in chinuri, ros de regrete, tinjind dupa dreptul la inca o viata. De aceea spun ca, la masa, in sufragerie, la Opera cu grupul nostru de amici sau in “mica societate” a familiei, suntem doar niste figuri de carton, intersanjabile si stramutabile, carora eu nu le recunosc dreptul de a fi numite Fiinte. Fiintam doar in intimitate, individual, cel mult in cuplu.

    Sa ne gindim la tristetea zadarnica a unei marturisiri rostite prin urlet, o marturisire din exasperare, sincera, totala, dar urlata. Nu va fi receptionata de nimeni. Se va auzi zgomotul ei, va soca exhibitionismul ei. Intr-o lume in care conteaza, pentru cei mai multi, imaginea proprie impecabila (moneda de schimb) in detrimentul afirmarii adevarurilor intime, nu ne mai miram ca atunci cind alegem sa Vorbim, sa NE exprimam, o facem furios si urlind.

    raspunde

    • De acord. Numai că dacă nu există convenționalul,. măcar și pentru contrast, nu am avea cum să știm ce e intim. Intim comparativ cu ce? Mi-a plăcut jocul ăsta în carte, anume vecina nou mutată asistă la o scenă de furie în public a celeilalte (fapt incredibil și sancționat social), dar de asemenea la o mărturisire venită brusc, sinceră, incomodă. Deși raporturile ulterioare s-au redus la convenții, între ele era altceva – un flux subtil.

      Revenind, eu nu cred că există o lume ideală în care oamenii să comunice fără convenții, reguli. Ai putea zice că suntem mai norocoși ca alții din vremuri trecute, interacționînd mai puțin rigid. Dar oare să fie așa? Singuri ne creăm/preluăm limitele, regulile, interdicțiile. Uneori ne folosim de ele, alteori am vrea să fim liberi.

      raspunde

  2. cristian sirb spune:

    Nu există o lume ideală. Dar adevărul meu, al tău, al lor, luate individual, există! Adevărurile noastre, luate împreună, la grămadă, socio-ideologic – nu. Însăși aspirația noastră, a unora, înspre acea lume „ideală” eu o iau drept dovadă suficientă a existenței ei. Într-un timp revolut, poate într-unul paralel – ea există. O lume a comunicării totale, imediate. Lasă-mă să sper.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Mostenirea Katherine Webb

Copyright ©2011 Bookblog.ro