bookblog.ro

Inscripții pe un halat oriental

Scris de • 11 May 2015 • in categoria

Titlu: Femeia de ciocolată
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 101
ISBN: 978-973-724-465-9
Cumpara cartea

Moșul trebuie să fi fost șugubăț și hapsân: dacă nu te revolți niciodată de renghiurile lui, e în stare să te scoată din țâțâni, cu din ce în ce mai multă cerbicie; iar dacă te lași moale de tot, până la urmă îți dă una în cap și termină cu dumneata. Pe când dacă te împotrivești și-l acuzi pe față se întâmplă de se supără, dacă-i arunci în obraz ocări prea vrăjmașe. Dar dacă întrebuințezi măscări simpatice, asta-l bucură ca pe orice bătrân și nu-ți încearcă răbdările mai mult de trei ori. Ce vrei? Trăim într-o vreme cu mult prea depărtată de începuturile ei, ca niște copii ai unor oameni trecuți și uzați.

 Acest bătrân pus mereu pe șotii nu e vreun bunicuț ce dă în mintea nepoților… ci destinul însuși, care aruncă omul în situații provocatoare, punându-l să-și cântărească mereu valorile, ispitindu-l să cadă pradă emoțiilor contradictorii și testându-i până la limită curajul. Trăgând de toate ițele Fortunei, Gib Mihăescu se joacă de-a dragostea într-un micro-roman dedicat femeii brune. Eleonora e o prezență feminină exotică în Bucureștiul interbelic, care atrage doi bărbați radical diferiți: Modreanu – un dandy matur, obișnuit să seducă prin forța cinismului său și Negrișor – un mânz cu mustățile de abia mijite, neinițiat în amor, punându-și tot sufletul în joc pentru o mângâiere.

Cu acești doi pretendenți la scară, femeia se răsfață în capricii pline de voluptate: refuză, încurajează, închide ochii în timp ce își descoperă piciorul, apare în halat oriental și se apleacă pentru a servi lichiorul cuvenit musafirilor, se acoperă apoi în bluze dantelate și închise cu nasturi până la gât, pentru ca în clipa următoare să se ofere învinsului. Până la urmă, deși am citit cu exasperare monologurile pline de angoasă ale lui Negrișor, am descoperit în final că tot acest carusel de remușcare și dorință a fost cercul de foc din jurul Eleonorei. Romanul nu urmărește vânătoarea încrâncenată a rivalilor, ci mofturile subtile ale femeii… care poruncește și se supune după regulile obscure ale inimii ei.

 

Învingătorul vorbește din inima învinsului

Dansul trepidant al pețitorilor din jurul Eleonorei nu e unul executat cu prea multă grație. Negrișor saltă, se balansează (de cele mai multe ori, de pervaz, în pericolul de a cădea sub zimții ferăstrăului mecanic de jos) și de multe ori, se împiedică, pe când Modreanu alunecă abil, luând ușor de talie, oferind un pic și pretinzând totul, zâmbind superior.

Toate aceste mișcări de menuet sunt făcute în absență și ajung la noi prin spiritul înciudat al dansatorului de sarabandă. Bietul Negrișor, asudat de hora delirantă din jurul femeii dorite, își trage sufletul și, în singurătate, reconstruiește în imaginație grația dușmanului. Câteva pagini surprind ca lumina unor fulgere stinghere chipul acestui Modreanu invincibil – bărbatul care se apleacă plictisit să-și salveze rivalul de la moarte, bărbatul care cucerește și apoi pleacă, lăsându-i celuilalt posibilitatea de a-i păta reputația, bărbatul despre care în final nu mai știi dacă trăiește sau moare. Ambiguitatea provine din alegerea autorului de a-l arăta pe Modreanu prin filtrul imaginației lui Negrișor – o alegere interesantă, care prilejuiește obscuritatea, idealizările înfricoșate, misterul și groază.

 

În căutarea purității

În timp ce-și creează dușmanul, Negrișor se supune unui aspru chestionar interior. Are un moment când pune la îndoială întreaga sinceritate a ființei sale și de sentința pe care el singur   și-o va pune deasupra capului depinde considerația pe care o va avea în viitor față de sine. Negrișor are gust pentru acel definitiv de melodramă­, la el clipa întrebărilor este clipa Judecății de Apoi, în sufletul lui se dau bătălii firești pentru un adolescent, înălțate însă la rangul de războaie.

Când e pregătit să se arunce în gol, arătându-i Eleonorei că dragostea lui e absolută, Modreanu îl salvează și îi compromite apoi gestul. Anularea eroismului  îl doare atât de tare încât pătrunde în straturile rarefiate ale conștiinței sale, descoperindu-și nenumărate fisuri: pe Eleonora o dorește, nu o iubește; încrâncenarea vine dintr-o încordare a întregului trup, nu din generozitatea iubirii necondiționate; când i-a venit gândul sinuciderii, parcă văzuse sfoara pe care Modreanu i-o legase de picior… la urma urmei, nu mai știe nimic, dar parcă anticipează cu teamă absența inocenței, parcă știe că debutează în maturitate ca orișicine, pregătit să se dedea unor lașități strigătoare la cer, profanând tot ceea ce a citit despre iubire, eroi, curaj și onestitate.

Într-o carte despre un seducător ratat care așteaptă clipa inițierii sexuale, găsești de toate: umor (derivat din ridicolul unor situații și din stângăcia unor monologuri interioare), rafinament (în capriciile femeii brune), ironie (în personajul evaziv al lui Modreanu), senzualitate (erotismul dens din salonul Eleonorei) și compasiune (mila pentru clipa în care fiecare din noi ne-am descoperit lașitatea). E un roman în care viața se trăiește la intensități diferite, în funcție de puterea de rezistență a eroilor, în care ciocolata e metafora unei dorințe amânate, în care bătăiosul totul sau nimic din romanele cavalerești e înlocuit de mult prea balcanicul slogan cum va vrea norocul.

E imposibil așadar ca ultima pagină să nu semene cu o jucăușă clipire din ochi, cu un mesaj încurajator către cititor: Așteaptă, norocul vine și la tine curând!

 

  • Plusuri

    Farmecul romanului românesc interbelic, scutit de prejudecățile care se adună ca o pojghiță groasă în jurul unei capodopere, e o carte încă proaspătă, ferită de privirea unui public prea larg sau a unor adulatori prea insistenți, cu alte cuvinte e un refugiu intelectual, o ocazie de a străbate literatura română la pas, nu în goana traseului bătătorit Eminescu-Creangă-Caragiale-Slavici.

  • Recomandari

    Pentru cei care nu au mai citit de mult timp literatură română, pentru cei care au citit Rusoaica sau Donna Alba și le-au parcurs cu drag, pentru seducătorii în devenire care vor un model de așa nu, pentru bărbații care și-au dat deja un răspuns la întrebarea blondă sau neagră?, de preferat pentru cei care au ales a doua variantă.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Figura seducătorului este un laitmotiv al multor romane și nuvele ale lui Gib Mihăescu. În fruntea listei: Zilele și nopțile unui student întârziat.

    raspunde

  2. Bookish spune:

    Ţin minte că Donna Alba mi-a plăcut, aşa că dacă simt nevoia de literatură românească Gib Mihăiescu nu sună rău. Din aceeaşi generaţie cu el însă mi- a plăcut şi mai mult Anton Holban.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro