bookblog.ro

Interviuri cu personaje autentice din comunism

Scris de • 26 March 2014 • in categoria

Titlu: Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 384
ISBN: 978-605-588-628-5
Cumpara cartea

Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori este un compendiu de interviuri pe care mai mulți studenți la jurnalism le iau unor personaje insolite care și-au trăit cea mai mare parte din viață în comunism. Este vorba despre persoane născute aproximativ între 1925 și 1970, care, deci, la revoluția din `89 aveau undeva între 30 și 65 de ani. Interviurile sunt realizate în așa fel încât pot fi citite de persoane care nu cunosc multe lucruri din acea perioadă, pentru că sunt explicate multe dintre lucrurile care, de obicei, sunt luate ca atare, cum ar fi ce anume înseamnă CAP (Cooperativa Agricolă de Producție) sau cine era vreo personalitate politică a vremii, despre care cei care spun povești din acea perioadă știu suficient de mult încât să nu considere necesar să explice prea multe, cum este cazul lui Emil Bobu.

Cartea este – foarte interesant – structurată în 3 părți. Prima prezintă interviuri cu bișnițari, termen care, în perioada comunistă, desemna noțiunea de om care se ocupă cu afaceri la negru, capabil să facă rost de acele produse indispensabile unui trai decent, precum lenjeria intimă, țigările de calitate sau diferite alimente. Bișnițarul era privit de toată lumea cu un dispreț imens, cu toate că nu prea erau persoane care să nu se bucure atunci când reușeau să procure de la ei articolele pe care aceștia le comercializau. „Pe mine mă deranja atunci termenul de bișnițar. Dacă stai să te gândești, bișnițar vine de la business. Asta e. Erau văzuți foarte urât de oamenii simpli. Când spuneai `ăsta-i bișnițar`, te vedeau ca pe dușmanul poporului, ca pe nu știu ce balaur cu șapte capete. Asupritorul poporului... Dar, culmea, toți voiau să cumpere de la tine! Asta era culmea! De fapt tu le procurai... Era cererea pieței și lipsa de marfă... pe care tu o procurai. Tu erai veriga lipsă din lanț. Lumea voia și tu făceai rost. Te făceau bișnițar și totuși cumpărau!” (din interviul luat domnului George Mocanu de către Antonio Momoc, unul dintre co-autorii cărții și fost doctorand al Profesorului Zoltan Rostas de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității din București).

Persoanele intervievate în această primă parte nu sunt doar bișnițarii. Ceea ce este foarte interesant, printre intervievați a fost strecurat și un fost milițian care era de fapt polițaiul din perioada comunistă. Punctul lui de vedere completează (anticipat e drept) interviul pomenit anterior, deoarece acest milițian, Ioan Părăială, a fost o vreme sectorist în zona Lipscani, Covaci, Blănari etc., zone dedicate bișniței. Ceea ce înseamnă că este posibil să fi luat contact chiar cu George Mocanu, bișnițar care activa în acele zone. În perioada dinainte de 1989, atunci când, din cauza austerității impuse de guvern, produsele indispensabile nu erau disponibile în cantități suficiente, s-au creat premisele unei economii subterane bazate pe satisfacerea nevoilor de bază ale societății, acelea de a se hrăni și de a se îmbrăca, mai degrabă decât pe nevoia de a face evaziune fiscală și de a strânge mulți bani. Această nișă, această nevoie a societății de a umple un gol pe care un guvern iresponsabil l-a creat, a fost satisfăcută de micii întreprinzători – dintre care mulți, după revoluție, au devenit afaceriști în toată puterea cuvântului – care cumpărau marfă de unde puteau (fie din Sibiu, oraș cu un regim comercial ceva mai liber, fie din Timișoara sau Arad, orașe în care veneau străinii, adică cetățeni ai celorlalte state din blocul comunist, unde austeritatea nu era atât de mare ca în România).

A doua parte, Descurcăreții, este creată din interviuri luate unor persoane care, în perioada comunistă, au făcut parte fie din nomenclatura de stat, fie au avut locuri privilegiate în sistemul economic, ceea ce le-a permis să aibă acces la anumite produse care făceau obiectul ofertei din partea bișnițarilor, sau de care aveau, pur și simplu, nevoie pentru un trai decent. Un șofer de transport marfă și aprovizionare, un polițist de la circulație, un inginer la diferite întreprinderi de stat, un șef de unitate într-un magazin, un specialist în importuri de produse alimentare și încă vreo câteva persoane cu funcții similare își povestesc viața în regimul comunist din perspectiva celui care manevra marfa ce devenise un lux, dar care era de fapt absolut necesară supraviețuirii, precum mâncarea. Punctele de vedere ale intervievaților diferă destul de mult, în general în funcție de anvergura la care au activat. Dacă specialistul în importuri de produse alimentare, S. V., care a avut pe mână marfă alimentară cu care să hrănească întreaga țară, consideră că viața nu era tocmai grea, că din punctul lui de vedere, toată lumea s-ar fi putut descurca – deși, e drept, subliniază că nu a fost de acord cu regimul comunist și că nici nu și-ar dori să mai trăiască o dată sub el –, o contabilă care făcea și gestiunea magazinașului de la sat în care lucra, consideră că viața era extrem de grea și că, deși ea era una dintre persoanele care aveau pe mână marfa ce era vândută în tot satul, presiunea psihică era deosebit de mare, oamenii de la miliția economică și de la securitate fiind în permanență cu ochii pe ea, iar bunăvoința nefiind una dintre calitățile lor.

Supraviețuitorii, ultima parte a cărții, adună interviuri cu oameni obișnuiți, cu cei care beneficiau de pe urma bișnițarilor și a descurcăreților. Acești oameni sunt cei care nu aveau de unde să procure marfa indispensabilă unui trai decent. Sunt cei care spun tot timpul „pe vremea aia aveai bani, dar nu aveai ce să cumperi cu ei”. Aceștia sunt „consumatorii pieței negre”, care formau marea masă a populației, veriga finală a lanțului comercial clandestin, pe care Antonio Momoc îl descrie în postfață ca pornind de la descurcăreți, care subtilizau marfa din centrele de producție, din lanțurile de distribuție sau din magazine, continuând cu bișnițarii care o comercializau și încheind cu supraviețuitorii, care cumpărau această marfă, „care nu au intrat în afaceri sau în economia subterană pentru a face bani”, ci pentru a cumpăra și consuma produsele traficate.

  • Plusuri

    Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori este fascinantă în primul rând pentru că este reală. Persoanele intervievate în carte au trăit efectiv ceea ce descriu, iar acum sunt capabili nu doar să povestească, ci și să compare perioada comunistă cu capitalismul sălbatic și dezorganizat de după. În plus, interviurile sunt redactate în așa manieră încât pot fi citite și de către persoane care nu știu nimic sau mai nimic despre perioada comunistă, pentru că termenii mai delicați, precum și personalitățile politice ale vremii, laolaltă cu diferite expresii sau porecle din acea perioadă, au parte de explicații clare fie în text, fie în subsolul paginilor.

  • Recomandari

    În primul rând recomand cartea celor interesați de perioada comunistă din istoria României, dar care s-au săturat de formulări stereotipe și de alte clișee. Cartea oferă o imagine realistă a mundanului, așa cum era perceput de omul de rând, fără cosmetizări mediatice sau academice. Și cei nostalgici ar putea, de asemenea, să o citească. Este foarte probabil să se regăsească în paginile ei.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro