0
Autor: Paul Krugman
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Smaranda Nistor
219 pagini
ISBN: 978-973-1931-05-0
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)

Oamenii deştepţi au de multe ori o mare problemă: o arătă cu preţul eşuării comunicării. Cred că îi ştim cu toţii- sunt cei care cunosc o grămadă de lucruri dar vorbesc întotdeauna în cel mai "lemnos" posibil limbaj de specialitate. Adică vorbesc numai pentru colegii de breaslă, singurii, dealtfel, care i-ar putea înţelege.

Ei bine, Paul Krugman s-a gândit să scrie o carte pentru publicul larg, dar o carte care să se şi vândă. Iar primul lucru la care s-a gândit a fost acela că nu poate scrie că între colegi :"Ca economist ce se respectă, sunt perfect capabil să scriu lucruri pe care nimeni nu le poate descifra" însă aici "ideile trebuie să fie pezentate accesibil publicului ineresat în general, nu doar celor cu un doctorat în economie". Drept urmare "nu vă aşteptaţi la o carte solemnă şi pătrunsă de demnitate- obiectivele de aici sunt cât se poate de serioase, dar scrisul va fi pe cât de frivol îi cere subiectul."

Laureatul din 2008 al premiului Nobel pentru economie este de părere că nu poţi începe să vorbeşti despre economia dintr-o anumită perioadă fără să iei în seamă contextul politic. Aşa că presara tot felul de poveşti printre principiile economice, cum ar fi de exemplu unul din "evenimentele" majore ale anilor '90 şi anume prăbuşirea socialismului, sau povestea ascensiunii şi declinului Japoniei.

Însă Krugman se concentrează pe criza din 2008. Practic, ce spune el este că majoritatea economiştilor au ajuns să creadă că de fapt nu există un ciclu economic pe modelul ascensiune-criză, iar aceasta s-a datorat unor semne înşelătoare de prosperitate constantă. Desigur, câteva crize au existat în Statele Unite, însă nici una foarte gravă încât să facă pe cineva să se temă. Când colo, Paul Krugman da câteva exemple clare de economii cu probleme care, deşi nu erau în Statele Unite, ar fi trebuit să pună pe gânduri economiştii în legătură cu marea criză din 2008.

"Recesiunea creşterii" din Japonia, crizele Americii Latine, devalorizarea bahtului thailandez din 1997, care a marcat începutul crahului asiatic, toate sunt exemple care au fost ignorate sistematic şi care nu au avut drept consecinţă nici o luare de măsuri.

Partea proastă este însă aceea că lumea, bazată pe economie, este guvernată de tot felul de politici. Şi când atâtea continente, atâtea <> şi <> trebuie să se înţeleagă între ele, automat unele lucruri scapă atenţiei sau de sub control. După cum era de aşteptat, din categoria "politici şi bănci" fac parte şi mandatele lui Alan Greenspan, şeful FED-ului aclamat la sfârşitul carierei dar târât în noroi trei ani mai târziu. Krugman îi pune politica sub lupă şi vorbeşte despre ceea ce el numeşte "cele două baloane speculative" care s-au spart în timpul lui Greenspan.

Despre criza actuală, cum putem ieşi din ea şi ce măsuri ar trebui luate pentru a evita astfel de "evenimente" pe viitor nu vă voi povesti eu în locul lui Krugman. Ce vă voi spune însă este o concluzie la care am ajuns cititndu-i cartea: nu poţi trăi fără să ştii economie. Ştiu că la liceu există în clasa a 10-a câte o oră de economie pe săptămână, care probabil are menirea să te facă să te hotărăşti dacă vrei să dai la ASE sau nu- eu una nu mai ţin minte decât că am învăţat despre acţiuni şi obligaţiuni. Dacă însă aş face parte din cei care iau hotărâri, aş pune un curs de economie obligatoriu la toate facultăţile, eventual în primul an. Fie că înveţi limbi străine, istorie, medicină, arhitectură, muzică- serios, oare nu e obligatoriu să înţelegi cum funcţionează lumea în care trăieşti?

Scris de Raluca Alexe