bookblog.ro

Iubirea sau cum să simplifici un sentiment

Scris de • 18 November 2010 • in categoria

Iubirea sau cum să simplifici un sentiment

Titlu: Studii despre iubire
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Traducere:
Numar pagini: 252
ISBN: 978-973-50-1955-6

Cum ar arăta omul ca element de studiu? Dacă l-am putea privi din toate unghiurile, dacă l-am ridica şi apoi trânti, dacă l-am despărţi de cascadele sale de corporalitate, poate doar atunci şi numai atunci am putea distinge efectiv ingredientul secret al puterii sale de creaţie?

Acum, referindu-ne explicit la iubire, este încă de neimaginat cum în umanitate din nimic se poate naşte ceva-ul ce crează diferenţa dintre o decizie sau alta, dintre o viziune sau alta, dar cum poate ierarhiza şi simplifica domeniul de selecţie, cum poate crea căldură şi cum, deopotrivă, poate degrada interiorul? Studiul asupra zămislirii acestei instanţe pare a fi singurul ce încearcă o potentă confirmare a existenţei acesteia şi o potenţială definiţie. Şi iată cum alambicata filozofie poate avea contururi elementare, cum prin cuvinte îndrăzneţe şi explicaţii nesilite studiile despre iubire te pot întregi şi adânci în tainele interiorului uman.

Astfel lucrurile sunt simple.
A contura lucrurile e la fel de simplu, poate nu accesibil tuturor când e vorba de acuitatea reprezentării, dar simplu finalmente. A descrie beletristic lucrurile se înscrie în aceeaşi categorie. A le simţi forma, maniera de construcţie, golul sau plinul deopotrivă e o abilitate care stă la o distanţă de o palmă sau un ochi, iar toate aceste însuşiri creează mecanic o imagine unitară asupra acestora. Dar dacă denumeşti lucrurile, obiecte, dacă ai o „scăpare” lexicală de această formă, se realizează automat un salt peste ax. Obiectele astfel devenite, în concepţia lui Ortega se desprind de materialitate, iar datorită acesteia îşi însuşesc o formă angelică cu un relief nedesăvârşit.

Ce înseamnă asta?
Se pretează că aceste obiecte au două corpuri, unul concret, perceptibil, şi unul nesesizabil, dar nu imponderabil. Corpul concret este reprezentat de femeie, bărbat în toată splendoarea lor umană. Corpul nesesizabil este acţiunea întâmplătorului spectator de a transforma corpul concret într-un obiectiv de sine stătător. Imponderabilitatea acestui corp e inexistentă tocmai din pricina poverilor invocate şi susţinute de către invocator.

Pentru a simplifica, să luăm în considerare cazul bărbatului (îndeosebi) înainte şi după săgetarea „cupidonală”. Înainte, bărbatul este un reprezentat feroce al sexului tare, puternic împins spre zări metafizice, vrednic activist al moralităţii şi cunoscător în artele lumii. Un exemplar înfocat în aspiraţia către măreţie, s-ar putea spune. Saltul peste ax îşi are debutul şi finalul deopotrivă tocmai în apariţia surprinzătoare a unui exemplar feminin, o „căprioară” cu pasul scurt şi gracil, a unei „mandarine”, a unei creole. Este necesar doar atât, o înfiripare. Restul va avea un parcurs previzibil în majoritatea cazurilor. Bărbatul de un intelect sentimental mediu (şi nu numai), se va trezi suflat de pe soclu şi înlocuit cu femeia ce anterior a fost concretă şi în prezent a devenit obiect. Aceste două stări (de dinainte şi după) în care se află aidoma şi femeia şi bărbatul sunt corpurile obiectului. Acţiunea de îndrăgostire sau de „înurâre” poate fi considerată evoluţia obiectului de la pruncie la cărunteţe.

Sfatul (dacă îl pot numi aşa): „Pentru a vedea ceva trebuie să te îndepărtezi de acel ceva, iar separarea îl preschimbă din realitatea trăită în obiect al cunoaşterii.”

Acum, să fac diferenţierea între „obiect al cunoaşterii” şi obiect-ul despre care am discutat mai inainte aş mai avea nevoie de o recenzie. A fost doar o încercare de a introduce un concept aparent important în „literatura” lui Ortega fără de care eseurile adunate în aceste studii despre iubire nu pot fi la fel de iscoditoare.

De asemenea José Ortega y Gasset pune problema importanţei feminine într-un context internaţional plasând-o într-o postură curentă a femeii, mamă, soră, soţie sau fiică. Aceasta reuseşte a se dinamiza din condiţia ei pasivă, iubirea fiind componenta energică, pentru a modela nu numai sensuri personale, dar şi destine istorice. Autorul parcurge anumite plenitudini culturale pe axa timpului doar pentru a întregi figura construită de bărbat, aici interpretat ca o pensulă euristică, pentru o fiinţă complementară şi totuşi separabilă.

Şi iarăşi risc în a rezuma totul în câteva cuvinte: iubirea nu e pentru oricine, dar toţi o practică.

Scris de Cosmin Popa

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Zina spune:

      Aoleu ! Si eu care credeam ca limbajul de lemn a si putrezit in pamant …Ai scris curat ca o pensula euristica ! :))

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Coincidenţă sau hazard?
    • 978-973-50-2678-3
    • Noi_cream_viitorul
    • calea-samuraiului-astazi_1_fullsize

    Copyright ©2011 Bookblog.ro