bookblog.ro

O lume „întunecată” de foc și gheață

Scris de • 9 April 2013 • in categoria

Titlu: Iureșul săbiilor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2011
Traducere:
Numar pagini: 1310
ISBN: 978-606-579-245-6
Cumpara cartea

Totul devine din ce în ce mai întunecat, pe măsură ce personajele principale își dezvăluie secretele, furia și abilitatea de a țese intrigi tot mai complexe. Al treilea volum din Cântec de gheață și foc se construiește din trădări, bătălii tot mai sângeroase și morți neașteptate.

O lună neagră, un complot și începutul unui nou război sângeros, de această dată cu Ceilalți, astfel începe Iureșul săbiilor , volumul cu numărul 3 din saga Cântec de gheață și foc , marcând dramele minore din Rondul de Noapte ce prezintă, într-un mod concis (încă o dată prevestitor de fapte mult mai teribile), dramele complexe și răsturnările de situație ce vor apărea pe măsură ce se desfășoară acțiunea. George R. R. Martin continuă să dezvolte atmosfera sumbră, apăsătoare, ce planează asupra caselor, regilor și a ținuturilor vaste. Dincolo de relații familiale, prietenie sau chiar dragoste, dincolo de magie sau credințe, tronează setea de putere și dorința de răzbunare, după caz (Tyrion Lannister, Catelyn Stark sau Daenerys Targaryen sunt câteva dintre exemple). Un dialog frânt ce se insinuează din primele pagini e mai mult decât grăitor pentru momentele macabre ce vor apărea mai încolo - Sunt mii! strigă cineva din spatele lui Chett./Vom muri! Era glasul lui Maslyn, plin de spaimă./Muri! Strigă corbul lui Mormont, bătându-și aripile negre. Muri, muri, muri.

Într-adevăr, acest volum, mai mult decât cele de până acum, pare să stea sub semnul morții, o realitate cât se poate de normală în vreme de război, cu atât mai mult atunci când fiecare dintre regii însetați de faimă și averi complotează, dezvoltă intrigi sau cad pradă comploturilor – de la escapadele lui Jaime și ale Briennei, la Nunta Roșie sau o altă nuntă neașteptată și până la cruzimea Reginei sau magia preoților roșii. Sub simbolistica alb-roșu, personajele lui Martin par să își dezvolte latura sângeroasă, iar tu, ca cititor, te aștepți ca la fiecare pas să se mai întâmple ceva cu vreunul dintre cei „cu care ții” – o decapitare, otrăvuri, întemnițări sau altă situație fără scăpare. Iar, în ceea ce privește spectrul pozitiv, zâmbetele și plăcerile par să fie din ce în ce mai rare, sub formă de vise, amintiri sau momente fugare de care fiecare personaj încearcă să se agațe.

Lumea lui Martin este o lume neagră, văzută, din nou, prin ochii a câteva personaje-povestitor, nu neapărat într-o ordine pur cronologică. Așa cum mărturisește chiar scriitorul, este o narațiune densă, ce se petrece pe mai multe fronturi simultan, ceea ce devine, adesea, amețitor pentru cititor. Este însă o provocare pentru memorie, fără a uita de hărți și anexe. Pe lângă personajele și locurile noi ce apar în poveste, ni se dezvăluie momente-cheie ce au dus la izbucnirea războiului, punând totul într-o nouă perspectivă. În lumea lui Martin nimic nu este ceea ce pare a fi, iar a avea favoriți nu este, întotdeauna, cea mai bună idee.

Am pierdut o mână, un tată, un fiu, o soră și o iubită și în curând voi pierde un frate. Și cu toate acestea, aud întruna că Lannisterii au câștigat războiul. - o lume în care fiecare pierde ce are mai drag sau refuză să mai simtă altceva decât ură. O analiză destul de fină a naturii umane în condiții vitrege/orbită de putere, acest volum al seriei te ține cu sufletul la gură și stomacul strâns, nu însă fără a-ți oferi și câteva momente de speranță, doar pentru a continua în același ton sumbru. Dacă mai adăugăm faptul că volumul se încheie cu o crimă, sunt tare curioasă ce prevestește acest lucru pentru volumele viitoare.

  • Plusuri

    Răsturnările de situație și trădările neașteptate, psihologia personajelor și modul în care se construiește atmosfera, cu fiecare pagină citită

  • Recomandari

    Pasionaților de fantasy, fanilor Tolkien, dar și celor ce savurează o saga istorică în cheie magică

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Ovidiu Leo spune:

    Este aproape neverosimilă puterea lui George RR Martin de a crea personaje. Și de a se ține de ele. Are o coerență incredibilă și un stil extraordinar de a contura orice personaj din câteva rânduri. Cel mai interesant este felul în care te face „să ții” (cum chiar tu spuneai) cu fiecare personaj în parte, indiferent de care parte a baricadei (de fapt… baricadelor) se află.
    Fără doar și poate unul dintre cei 10 autori preferați ai mei. Iar Cântec de gheață și foc este, de la el, pe primul loc. Oricum, te așteaptă surprize COLOSALE în următoarele volume. Succes.

    raspunde

  2. Alice spune:

    Abia astept sa vad ce-i mai scorneste mintea :D Intr-adevar, e impersionanta puterea lui de a te surprinde cu fiecare volum, iar modul in care isi construieste personajele…nu am ce sa-i reprosez. Merita sa fie in top 10 la tine acolo ;)

    raspunde

Lasa un comentariu Click here to cancel reply.

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • A 16-a Luna

Copyright ©2011 Bookblog.ro