bookblog.ro

Jack Glass – piesă în 3 acte și o „Coda”

Scris de • 14 October 2014 • in categoria

Titlu: Jack din sticlă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 504
ISBN: 978-973-707-868-1
Cumpara cartea

„Istoria ce urmează, pe care o voi relata spre folosul tău, o, cititorule, are de-a face cu cel mai mare mister al timpurilor noastre. Vorbesc despre așa-zisa ‚descoperire’ a lui McAuley, o metodă de a călători mai iute decât lumina, și despre crimele, trădările și violențe ocazionate de această descoperire. Fiindcă, până la urmă – mai iute decât lumina. Știm cu toții că este imposibil, știm cu toții, până la unul că legile fizicii nu o permit. Și iarăși, istoria de față are de-a face cu una dintre cele mai grandioase minți pe care le-am cunoscut vreodată – îndrăgitul, dacă nu infamul, Jack-din-Sticlă. Jack-din-Sticlă nici mai mult nici mai puțin: detectiv, profesor, protector și ucigaș, un individ dăruit cu extraordinare puteri explicative când vine vorba despre omoruri, fiindcă era atât de familiarizat cu crima. O anumită cantitate de sânge este vărsată în această poveste, îmi pare rău s-o spun, și mor o mulțime de oameni de treabă; mai este și ceva politică, pe ici pe acolo. Avem primejdie și frică.”

Aceasta este fraza de început a romanului Jack din Sticlă, deși, e drept, nu am reprodus-o integral. Nu este neapărat un prolog, în sensul că nu poartă un astfel de nume. Este pur și simplu o introducere relatată de cel ce pare a fi naratorul, formată din câteva paragrafe ce se întind pe mai puțin de o pagină și jumătate. Este genul de introducere care te captează la modul radical. Practic, este garanția unei atracții la prima vedere, dacă mi se permite parafraza. Pentru că, după ce explică despre ce este vorba în roman – „trei mistere polițiste legate între ele” – această introducere ne deposedează de elementul surpriză: „În fiecare caz, ucigașul e același individ – sigur că da, Jack-din-Sticlă însuși”, pentru ca apoi să ne provoace la modul cel mai surprinzător: „Sarcina ta este să rezolvi enigmele și să identifici criminalul. Chiar dacă ți-am spus soluția deja, soluția te va surprinde. Dacă revelația, în fiecare caz, este mai puțin decât o surpriză, înseamnă că am eșuat. Nu-mi place să eșuez.”

Dar să luăm pe rând cele trei „acte”: Partea întâi, La cutie, este un gen mai hard de SF, respectiv genul gore, cu mult sânge, multă violență, fizică și psihică și cu un rezultat surprinzător. Naratorul nu eșuează clar, în această primă parte. Adam Roberts stăpânește foarte bine elementele pe care le introduce, pe rând, cu foarte mare răbdare, în poveste. Scena în care se petrece acțiunea este extrem de riguros construită. Fiind un spațiu închis, claustrofobic, delimitarea lui cât mai exactă este de importanță extremă. Apoi tehnologia, pentru că Jack din Sticlă este un roman SF tehnologic, are parte de o prezentare de asemenea foarte minuțioasă și elaborată. Filtrul de aer, celula de fuziune, recipientul cu spori, care urmează să creeze mâncarea, toate acestea își au locul foarte bine stabilit și niciodată nu sunt prezentate anacronic sau ostentativ. Pur și simplu apar când trebuie și fac ce trebuie să facă. Personajele beneficiază de o prezentare fără cusur, fiind de o individualitate debordantă, care transpare din limbaj, atitudine, aspect și, nu în ultimul rând, inteligență. Și apoi urmează, evident, surpriza. Sublimă. Epică. Atâta timp cât este acceptat gore-ul ca gen.

Partea a doua, Crimele PVL (unde PVL înseamnă Peste Viteza Luminii) introduce mai multe personaje, care la început par că nici nu ar avea vreo legătură cu prima parte. Totuși, pe măsură ce povestea este aprofundată, legătura promisă apare și este mai puternică decât ne-am putea închipui. De această dată spațiul de desfășurare a acțiunii nu mai este restrâns, dar are și el ceva foarte special. Și din nou este prezentat foarte bine, autorul nedezmințindu-se nici de această dată. Șocul gravitațional – pe care îl resimt persoane care, practic, s-au născut și apoi au crescut exclusiv în spații complet lipsite de gravitație, cu micile excepții ale sălilor de fitness special construite, care însă nu au fost frecventate pe cât ar fi trebuit – este descris ca un fenomen abrutizant și epuizant. Din nou personajele sunt construite foarte bine, din nou sunt foarte elegant individualizate. Și din nou, pentru că – după cum spunea în introducere – naratorului nu-i place să eșueze, surpriza promisă este pe măsura așteptărilor.

În această a doua parte, anvergura acțiunii explodează neașteptat. Imaginea unei civilizații galactice, unde trăiesc miliarde de oameni din diferite culturi – cele mai multe fiind, de altfel, extensii ale societăților politice și religioase de astăzi – mai mult sau mai puțin independente, mai mult sau mai puțin izolate, este creată din interiorul sigur – dar mai puțin confortabil din pricina gravitației – al unei mici proprietăți situate pe Pământ cu ajutorul povestirilor cu care fiecare dintre personaje își prezintă biografia. Anvergura la care ajunge să se extindă civilizația umană este importantă pentru prezentarea celei de-a treia părți.

În partea a treia, Arma imposibilă, continuare directă a părții a doua, personajele sunt descrise la un nivel mult mai intim. Acțiunea se precipită, pericolul devine aproape palpabil, iar răsturnările de situație creează o atmosferă extrem de alertă. Asasinatul care va fi misterul acestei părți nu mai poate fi atât de ușor explicat ca cele din primele părți. De această dată este nevoie de mai multe cunoștințe decât până acum și, ce e mai important, acum este nevoie ca personajele – și cititorul alături de ele – să accepte imposibilul. Arma cu care a fost realizat asasinatul nu poate fi posibilă, dar ea există, altfel crima nu ar fi avut loc, nu? Și iată cum suntem surprinși pentru a treia oară de narator, care nu dă greș nici acum.

Spuneam că romanul se termină cu o „codă”. Pentru că nu doar fiecare „act” în parte, ci și romanul ca întreg, poartă propriul mister, „coda” îl rezolvă. Și o face într-un fel de asemenea surprinzător.

Jack din Sticlă este un roman polițist SF, care însă se ridică mult deasupra trivialului gen polițist, combinând cel puțin două genuri de literatură SF, ceea ce îi conferă o aură aparte. Este tradus excelent, Bogdan Perdivară nefiind genul de traducător care să se arunce la inventarea a fel de fel de cuvinte bizare care, dincolo de a-i oferi acestuia aura de „interesant”, nu face altceva decât se îngreuneze mult lectura. Frazele lui Perdivară sunt la obiect, fără ambiguități care să șocheze cititorul.

  • Plusuri

    Un roman foarte imaginativ, o acțiune care se expandează cu fiecare pagină și personaje foarte bine create, care atrag la lectură, fac din Jack din Sticlă genul de literatură SF care îl determină pe cititor să nu lase cartea din mână și, mai mult, să-și dorească să mai găsească astfel de cărți.

  • Recomandari

    Pentru că transcende genul SF, recomand cartea nu doar fanilor acestuia, ci și cititorilor care preferă romanele polițiste.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Sufletul lumii

Copyright ©2011 Bookblog.ro