bookblog.ro

JFK, președintele visului american

Scris de • 6 December 2013 • in categoria

Titlu: John Fitzgerald Kennedy
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 192
ISBN: 978-606-8494-12-8
Cumpara cartea

„My fellow Americans, ask not what your country can do for you, ask what you can do for your country".

Născut pe 29 mai 1917, în Brookline, Massachusetts, John F. Kennedy a servit atât în Camera Reprezentanților din SUA cât și în Senatul Statelor Unite înainte de a deveni în 1961, al 35-lea președinte American. Ca președinte, Kennedy s-a confruntat cu o serie de crize externe, în special în Cuba și Berlin, dar a reușit să obțină realizări, cum ar fi Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare și Alianța pentru Progres. Pe 22 noiembrie 1963, Kennedy a fost asasinat în Dallas, Texas.

Așa ar arăta o descriere pe scurt a lui JFK. Ceea ce Marilena Gala ne oferă prin biografia de față sunt acele detalii mai puțin cunoscute despre președintele american, detalii care vorbesc despre omul-JFK, cel din afara rândurilor de mai sus.

Aflăm despre un copil dintr-o familie irlandeză înstărită, cu un tată preocupat de afaceri și de evoluția copiilor săi. John F. Kennedy a avut o sănătate șubredă de mic, problemele la coloană agravându-se pe măsură ce înainta în vârstă - autoarea pune accent pe numeroasele operații și complicații pe care viitorul președinte al Americii le suportă de-a lungul timpului. În ciuda sănătății precare, evoluția sa este una cu un trend ascendant constant pe plan profesional.

Se pare că tânărul JFK a fost un personaj controversat încă de pe vremea când era senator, iar faptul că provenea dintr-o familie înstărită care atinsese notorietatea într-o singură generație îi dădea un plus de putere. Datorită ascensiunii rapide la Casa Albă, a fost tot timpul privit cu o curiozitate care s-a accentuat poate și datorită zvonurilor despre presupusele relații ale familiei Kennedy cu mafia sau la fel de presupusa relație a lui John cu Marilyn Monroe.

Căsnicia cu grațioasa Jacqueline a început foarte promițător. Logodna a durat aproape doi ani, timp în care călătoriile și obligațiile amândurora au condiționat relația. Deși nunta a fost cel mai important eveniment din anul 1953, neajunsurile căsniciei au început să apară curând din cauza priorităților lui John. Marilena Gala ne povestește că pe lângă trădările amoroase ale soțului, problemele de sănătate ale acestuia s-au agravat în primii doi ani de căsnicie. Viața lui Jackie nu era cea mai fericită. Cu toate acestea, Jacqueline a fost lângă John Kennedy până la capăt.

Președinția a venit cu o mulțime de responsabilități pentru tânărul om politic, dar nimic nu a stat în calea succesului: criza rachetelor din Cuba fiind unul dintre cele mai critice momente.

„Forgive your enemies, but never forget their names."

Secretul asasinării sale la intersecția dintre Elm Street și Huston Street, Dallas precum și secretul vieții sale amoroase și starea de sănătate sunt ultimele mistere pe care John avea să le ducă cu el în mormânt. Întreaga țară a fost în doliu dar încă nu se știe sigur dacă Harvey Oswald este sau nu cel care l-a ucis.

Și cum o imagine face cât 1000 de cuvinte, cele 80 de fotografii alb negru ce se găsesc în partea a doua a cărții completează perfect frumoasa biografie realizată de Marilena Gala.

  • Plusuri

    Cartea nu este exagerat de stufoasă în amănunte ci atât cât trebuie pentru a ne forma o imagine asupra personajului. Fotografiile din partea a doua a cărții sunt de neprețuit.

  • Recomandari

    Recomand cartea tuturor pentru cultură generală dar în special celor pasionați de JFK.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. O carte deosebita despre legaturile lui JFK cu Sam Giancana, Marlin Monroe si alte minuni frumoase. Pana la urma intrebarea cine e mai smechera Mafia sau CIA este o intrebare gen: cine a fost primul oul sau gaina…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro