bookblog.ro

Joia dulce

Scris de • 8 January 2007 • in categoria

Titlu: Joia dulce
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1969
Numar pagini: 280

(ediţia în limba engleză)

Să fie joia dulce ziua fericită în care toate se rezolvă prin potriviri norocoase? S-ar părea că da, optimismul acestui volum avînd surse în natura oarecum candidă a personajelor, aşa cum Tortilla Flat, roman din aceeaşi serie, avea ca bază o serie de defecte şi vicii privite cu umor şi indulgenţă.

Joia dulce nu este o carte actuală, priveşte omul ca pe o fiinţă atît de inocentă, încît am putea crede că păcătuieşte prin desuetudine. Un asemenea entuziasm cu privire la om poate părea straniu, aproape ca o ignorare a răului. Ce se întîmplă cu personajele din Monterey ţine de domeniul fantasticului: o lume plină de intenţii bune şi gesturi nobile, unde bordelul este pension, matroana are ca scop să îşi mărite strălucit "fetele", cînd nu face predicţii astrologice, nou-venita Suzy transformă un cazan în cameră de domnişoară şi preabunului Doc i se rezolvă singurătatea.

Singura cale de a vindeca depresia biologului Doc, pasionat de bere şi caracatiţe în rest, este o femeie, astfel că întreg Monterey-ul face tot posibilul să îi îndrăgostească pe Doc şi Suzy. Ca în comediile romantice, tot universul participă la certurile, confuziile şi tandreţurile celor doi, chiar şi cînd sunt regizate de prieteni binevoitori.

Pe lîngă povestea propriu-zisă, care este banală, comparată cu experienţele contemporane, în roman sunt inserate idei precum aceasta despre miercurea păcătoasă: "Unele zile sînt urîte de cînd se ivesc. De cum se luminează nu fac doi bani oricum ar fi vremea şi toată lumea o ştie. Nu-ţi prea vine să te scoli şi încerci să rezişti chemării zilei care începe. Cînd, în sfîrşit, foamea sau serviciul te alungă afară din casă, ziua este exact atît de neplăcută pe cît credeai c-o să fie. Într-o asemenea zi este imposibil să faci o cafea ca lumea, şireturile de la pantofi se rup, farfuriile cad singure din raft, copiii sinceri devin mincinoşi, cei liniştiţi deşurubează robinetul de gaz, pierd şuruburile şi trebuie să le tragi o bătaie." Probabil că acestea sunt reflecţiile cotidiene general valabile, care nu ţin cont de vremuri.

Cu tot farmecul lucrurilor mici şi plăcute, Joia dulce nu are forţa narativă a unor romane ca Fructele mîniei sau Iarna vrajbei noastre. Este cartea pentru o după-amiază anostă, după care s-ar filma un musical minunat.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. ion spune:

      Este romanul meu preferat din cele scrise de John Steinbeck.Eroii sai sunt la limita de jos a societatii californiene din anii de dupa al doilea razboi mondial, personaje atat de eterogene ca Doc, Mack,Jose-Maria, Fauna, Suzy, traiesc in simbioza si si se straduiesc sa gaseasca o inghititura de bere si un pic de fericire in climatul de rai pamantesc.Toti il iubesc pe Doc si ar dori ca el si Suzy sa fie fericiti impreuna dar metodele lor de a ajuta la impreunarea lor sunt neconventionale si duc aproape de dezastru. Totusi umanitate ce emana din convietuirea lor duce lucrurile spre un final fericiti iar noi , cititorii ca si eroii cartii, “vom trai fericiti ca niste zei” .

      raspunde

    2. George spune:

      O, da… Mi-aduc aminte. Joia Dulce e asezata pe un raft special in inima mea literara, iar anii au facut-o cu ata mai apreciata. Prima oara cand am pasit pe Cannery Row, in Monterey, California, am simtit viata acelui loc asa cum se desfasura la vremea descrisa in carte. Desigur ca intre timp locul plin de viata de odinioara, devenise…un muzeu, un loc unde nu se mai intampla nimic de multe toamne. Cu atat mai mult am fost impresionat, de maiestria lui Steinback, de vorba lui vie, care era inca optimista, vibranta si plina de realism.
      Imi amintesc cu placere cum dupa ce acitit pentru prima oara cartea, m-am surprins invatind sa conduc o masina, dupa modelul Steinback: Asezat intr-un scaun in sufragerie, c-o masuta mica, rotunda, drept volan, si o coada de matura drept schimbator de viteza. Era singurul vehicol pe care puteam sa-l am atunci, celalalt fiind o… bicicleta semicursiera. Din cand in cand viata ma pune in situatii in care as dori sa am un sofer, si atunci ma gandesc la Suzy, si la dragostea ei pentru Doc. Inapoi acasa, recitesc cartea, sterg praful acumulat pe rafturi, ca sa-mi fie usor sa o regasescsi din cand in cand, camentez, ca acum, cand dau peste alte comentarii frumoase. Multumesc.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro