bookblog.ro

Jucătorul

Scris de • 8 August 2009 • in categoria

Titlu: Jucătorul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2004
Traducere: ,
Numar pagini: 160
ISBN: 973-86879-0-X

Nici măcar pentru marii scriitori (sau poate mai ales în cazul acestora) creditorii nu obişnuiau să aibă milă. În 1866, Dostoievski lucra la Crimă şi pedeapsă, neglijând un alt contract a cărui scadenţă se apropia. Contractul respectiv stipula ca în cazul în care autorul nu respectă termenul, editorul să primească dreptul de a-i publica operele fără nici un onorariu timp de 9 ani. Datorită presiunii condiţiilor pe care le-am menţionat, Jucătorul e scris în doar 26 de zile.

Planul povestirii exista încă din 1863, aşa cum este descris într-o scrisoare către N. Strahov : "Subiectul povestirii este următorul: un tip de rus din străinătate. (") Am luat o fire spontană, un om dezvoltat în multe privinţe dar nedefinit în nici o direcţie, care şi-a pierdut credinţa şi nu îndrăzneşte să nu creadă, care se revoltă împotriva oricărei autorităţi, dar se teme de ea. (") Iar chestia cea mai importantă e că toată seva lui vitală, puterile, furia, curajul au fost cheltuite la ruletă."

Pe cineva obişnuit cu descrierile amănunţite pe care Dostoievski le desfăşura de-a lungul a câteva sute de pagini, cele nici 200 de pagini ale Jucătorului pot să îl surprindă. Deşi a fost dictat în grabă şi nu se aseamănă modelului marilor romane care îi vor urma, structura sa este la fel de bine închegată şi atent lucrată. Incursiunea în destinele personajelor, deşi scurtă, este intensă.

Întâmplările desfăşurate în Ruletenburg sunt povestite de Alexei Ivanovici în trei timpi: prima parte conţine prezentul a şase zile, a doua este după o pauză de o lună iar ultima după o pauză de aproape doi ani. Pasionalitatea caracteristică expunerilor lui Dostoievski nu lipseşte nici în aceasta, Alexei fiind sedus deopotrivă de jocul iubirii faţă de Polina, dar si de jocul ruletei. Tempo-ul nu face decât să urmărească gradat evoluţia celor acestor două pasiuni rivale din viaţa sa.

În ceea ce priveşte relaţia cu Polina, se poate spune că este pe măsura caracterului nedefinit al lui Alexei: "Nu eram în stare să spun aproape nimic concret, precis despre relaţiile mele cu ea. Dimpotrivă, totul era fantastic, straniu, neîntemeiat, fără sens." Femininul indiferent al Polinei ni-l arată pe Alexei-sclavul, supus unei iubiri oarbe, o iubire-ură pentru care ar face orice şi de care nu se poate îndepărta: "Da, îmi era nesuferită. Erau momente în care mi-aş fi dat jumătate din viaţă ca să o pot sugruma! Jur că, dacă ar fi fost cu putinţă să înfig cu încetul în pieptul ei un cuţit ascuţit, aş fi făcut-o cu desfătare." Aminteşte cumva de Rogojin din "Idiotul" când insistă: "Te iubesc fără speranţă şi ştiu că după asta te voi iubi de o mie de ori mai mult. Dacă am să te ucid vreodată, va trebui să mă ucid şi eu; ei bine, am să mă omor cât mai târziu, ca să simt această durere îngrozitoare de a exista fără dumneata."

La polul opus, cu regulile bine stabilite, se află ruleta. "Există două feluri de joc - jocul de gentleman şi celălalt joc, plebeu, cupid, pe care îl practică tot felul de lepădături". "Pair et manque", "rien ne va plus", "impair et passe", şi tot atâtea strigăte ale crupierului care supun jocul şansei sunt parcă auzite în momentul citirii. În scrisoarea către N. Strahov, autorul anunţa o descriere "plastică, vizuală, a jocului de ruletă", lucru pe care îl şi realizează. În contextul jocului alături de "babulenka" - personaj puternic conturat - dar şi al celui pentru Polina şi pentru sine, sunt descrise cât se poate de viu tipologiile celor care îşi încearcă norocul, superstiţiile specifice şi mai ales sentimentele pe care le încearcă cineva aflat la masa de joc. Detaliile acestea sunt cu atât mai bine redactate cu cât ele nu sunt deloc străine biografiei autorului, el însuşi fiind timp de aproximativ 10 ani un jucător împătimit. Astfel, Ruletenburg devine o mare scenă de teatru pe care îşi fac apariţia sub ochii cititorului numeroase destine observate de Alexei într-o împletire a cărui sens nu e revelat decât la final.

Textului nu îi lipseşte nici substratul social. Deşi puţin exploatat, Dostoievski se foloseşte de pretextul ruletei pentru a putea dizerta asupra caracterelor diferite ale diferitelor naţionalităţi, în principal cea rusească şi franceză, dar şi cea engleză ori poloneză. Una din problemele tratate este lipsa de formă, prezentă şi la Alexei: ""ruşii sunt prea bogat şi multilateral înzestraţi ca să poată găsi la repezeală o formă decentă. Chestiunea stă în formă. De cele mai multe ori noi, ruşii, suntem atât de bogat înzestraţi, încât pentru a descoperi o formă decentă avem nevoie de genialitate. Or, genialitatea de cele mai multe ori nu există pentru că în general există rar."

De asemenea, deşi considerabil mai scurt ca dimensiune, Jucătorul are ceva din întunericul observabil în celelalte opere ale lui Dostoievski, existând şi aici "desfătarea umilinţei şi a nimicniciei până la ultima limită". Criticii nu ezită prea mult în a-l compara pe Alexei Ivanovici cu eroul romanului pe care autorul îl scria în paralel - Raskolnikov: ambii dispreţuiesc într-un fel sau altul burghezia, ambii sunt supuşi ispitei (una a omorului, cealaltă a jocului de noroc) pentru ca la sfârşit să caute să redobândească moralitatea (sau să se redobândească pe sine). Impresia generală este că numai o recitire ar putea pune în lumină misterele încă neelucidate.

Deznodământul se află la mâna fiecărei persoane care parcurge paginile. Cursa de idei şi destine care face dificil să laşi volumul din mână te părăseşte în faţa unui final deschis. În momentul în care ştii că o să pierzi, toate sumele, "o mie de lire sau zece ludovici", devin acelaşi lucru. Pentru un împătimit al ruletei, e uşor să joci şi când ai totul şi când nu ai nimic de pierdut. Pentru cititor, "Jucătorul" aduce cu siguranţă un câştig.

Şi o ultimă menţiune: celor cărora le place opera cred că le va aduce o bucurie în plus adaptarea pe care o face Prokofiev romanului.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. jane spune:

      citind recenzia ta, mi-am amintit si eu de carte. nu o pot compara cu Idiotul, insa imi amintesc ca mi-a placut foarte mult. se simte stilul lui Dostoievski si nu are cum sa nu te prinda.

      raspunde

    2. iulia spune:

      am citit “Jucatorul” intr-o zi jumate si mi-a placut…nu pot sa spun ca mi-a placut la fel de mult precum “Crima si pedeapsa” si “Fratii Karamazov” dar e admirabil ca a scris-o in 26 de zile precum ai spus tu:) dar in orice caz Dostoievski e un nume mare si as citi orice carte pe care a scris-o… nu conteaza ca e voluminoasa sau mai putin voluminoasa.

      raspunde

    3. Baronul spune:

      Despre mirajul jocurilor de noroc si dependenta pe care acestea o creeaza. Sevraj presarat cu iubire; rezulta o carte care nu putea fi scrisa mai bine de-atat in mai putin de o luna.

      raspunde

    4. Andrei spune:

      Sincer sa fiu nu am inteles nimic…..

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro