bookblog.ro

Jurnal de război interior

Scris de • 10 March 2014 • in categoria

Titlu: Cutia cu maimuțe
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-46-3691-4
Cumpara cartea

Cu două secole în urmă, stilul diaristic, cu alte cuvinte, scrierea unui jurnal personal, era considerată o frivolitate, în orice caz, ceva nedemn de marile rigori stilistice ale artei literare. Azi, în secolul bloggingului şi al wall-ului de pe reţelele de socializare, a scrie un jurnal devine cel puțin un act rebel, un gest de un oarecare curaj.

Prins într-o copertă parcă nu întâmplător neagră, sugerând sobrietate şi puţin pesimism, jurnalul lui Răsvan Popescu conturează un portret al persoanei publice aflate la maturitate și confruntate cu nişte conjuncturi profesionale angoasante. Capturat de exigenţele profesionale compresate de imixtiuni politice neruşinate, preşedintele CNA simte nevoia să se retragă în cochilia familiei, dar din păcate aici se confruntă cu boala soţiei, cea pentru care simte multă compasiune. Notează de mai multe ori că existenţa îi este haotică şi că ,,simt cum trece viața pe lângă mine’’. Refugiul într-o căsuţă de la ţară, când reuşeşte să fugă din Bucureşti la sfârşit de săptămână, îi restituie gustul pentru o existenţă stoică, simplificată, spirituală.

Arareori își permite să fie spontan precum un copil, așa, ca în rândurile de mai jos, cu siguranță cele mai senine din jurnal: ,,Cea mai frumoasă zi din viaţa mea a fost într-un spital. După operaţia cea mare a Inei ne-am dus la control la Viena. Şi aparatura, şi experienţa sunt net superioare. Am stat o zi cu sufletu-n gât. Şi n-au mai găsit nimic. Profesorii n-au găsit nimic. Răul nu mai era în ea, fusese extras, extirpat. Se apropia Crăciunul. Oraşul era împodobit, ca un brad, cu steluţe şi reni şi beteală.(…) Mâncam castane calde din mers, în parcul primăriei o orchestră cânta colinde şi ne-am oprit să ascultăm. Am luat un şnaps din picioare şi încă unul… Şi am fost cel mai fericit om din lume.’’

Partea cea mai urâtă a vieții rămâne zona profesională, mai ales atunci când deținem o funcție publică. Este clar că pentru Răsvan Popescu munca la CNA este suprasolicitantă și cu puține satisfacții. Ar abandona bucuros acest supliciu de n-ar fi necesitatea unui salariu decent într-o familie unde soția s-a pensionat deja de boală. Și dacă n-ar fi dorinţa de a nu ceda în faţa animalelor politice care pun condiţii funcţionării CNA. Dar marasmul profesional nu este singura sursă de angoasă. Ca autor şi scenarist, Răsvan Popescu se confruntă acut cu lipsa timpului de creaţie: ,,Jurnalul care integrează, dă coerenţă vieţii mele dezlânate. Ar trebui să pot s-o scriu. Nu-i decât o poveste. Ca la montaj. Derulez înainte, înapoi. Caut o noimă.’’maimute

Fără s-o intenţioneze expres, date fiind antistilul şi concizia scriiturii, jurnalul de faţă transmite emoţie conturând profilul unui om pe care meschinăria vieţii mediatice îl răneşte. M-am gândit dacă autorul şi-a intitulat jurnalul gândindu-se la cele trei maimuţe înţelepte ale culturii tradiţionale asiatice dintre care una refuză să vadă, alta refuză să audă, cealaltă refuză să numească Răul. Iar dacă este aşa, probabil că în lumea invadată de informaţie toxică şi de imoralitate, mai nou şi de extremă violenţă, ne–ar fi necesară fiecăruia nu mai puţin de o cutie cu ,,maimuţici’’-amulete, să ne exorcizeze de disperare.

  • Plusuri

    Directeţea unor stări şi nelinişti comune multora dintre noi.

  • Minusuri

    Poate că aşteptam de la un jurnal mai mult sentimentalism.

  • Recomandari

    Tuturor celor care preferă dările de seamă lucide asupra societăţii româneşti.

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

  • Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii
  • Un roman francez, Frederic Beigbeder

Copyright ©2011 Bookblog.ro