0Autor: Niall Griffiths
Rating:
Editura: Pandora M

(ediţia în limba engleză)

Chiar şi atunci cînd arătăm înţelegere şi compasiune, tot nu ne plac marginalii, cei diferiţi, cei care scapă cumva fluxului obişnuit al vieţii. Niall Griffiths nu este primul care scrie despre excluşi, noutatea adusă de el este refuzul oricăror interpretări şi evaluări: nu scrie cu intenţii moralizatoare despre o lume veşnic beată şi drogată, nici din curiozitatea faţă de o altă specie umană. Scriind jumătate+jumătate (Kelly+Victor) din două perspective aparţinînd celor două personaje centrale, Griffiths oferă piste pe care să ne poată aluneca gîndurile: ce este identitatea, ce sunt binele şi răul, pînă unde merge pasiunea/dragostea/ataşamentul, unde se opreşte dragostea şi unde începe boala şi cine e în măsură să hotărască limita.

Cine sunt?

Doi tineri din Liverpool, care se întîlnesc într-un bar în timpul beţiei de Anul Nou. Pînă aici, nimic obişnuit, este povestea a sute de oameni. Kelly şi Victor vin însă din lumea pe care mulţi dintre noi o consideră subterană sau - şi mai bine pentru liniştea noastră - inexistentă: lumea în care drogurile sunt mesele principale, totul se întîmplă în valuri de alcool, umilinţele şi mizeria par să fie sinonime cu a trăi în marele oraş, iar modurile în care oamenii îşi caută fericirea sunt din ce în ce mai bizare.

Neobişnuită în manifestări, dar cu acelaşi şablon dragoste-ură este legătura dintre Kelly şi Victor, aflată de la început pe muchia dintre viaţă şi moarte. De altfel, istoria Kelly+Victor este un fel de basm violent, care nu spune însă lucruri diferite sau mai rele decît dorinţele şi fantasmele omeneşti. Dezvelindu-le însă de partea de suprafaţă, care le ascunde şi le face suportabile, Griffiths arată încăperile minţii, sufletului cu totul altfel decît suntem obişnuiţi să gîndim despre suflet. Aici, tandreţea este violentă, fericirea este sîngeroasă sau alcoolizată, extremele sunt norma. Kelly+Victor se află departe de cuminţenie şi delicateţe.

Bine sau rău?

Pe de-o parte bine, fiindcă chiar dacă nu o recunoaştem, toţi avem părţile noastre urîte. În cazul acesta, cartea nu face decît să vorbească despre urîtele acestea, fără să-şi ia precauţii că ar putea îngrozi un cititor sensibil.

Pe de altă parte rău, pentru că o adicţie (aşa cum e cea dintre Kelly şi Victor) se învîrte vicios pînă cineva dispare, iar în viaţa de zi cu zi, normativă, de obicei, avem resurse să ţinem dependenţele la un nivel suportabil, aşa încît nimeni să nu dispară. Tot rău şi inconfortabil: personajele lui Griffiths sunt, de fapt, infantile, nu există între ele, în lumea lor ceva care să interzică răul şi ceva care să răsplătească binele, dacă ar fi să ne întoarcem puţin la expresia lui Freud: aceasta este lumea perverşilor polimorfi. Fără un principiu ordonator, toţi sunt condamnaţi să dispară, pulverizaţi de dorinţele contradictorii, incontrolabile.

Binele şi răul nu există, prin urmare, în basmul cu Victor şi Kelly, este numai un amestec confuz şi periculos, care duce personajele pe un drum cu final aşteptat. Aventura lor erotică, împinsă dincolo de limitele grijii faţă de integritatea celuilalt, nu poate avea decît un singur tip de deznodămînt.

Fiindcă te iubesc, te voi omorî

Primul schimb de priviri îi atrage pe cei doi într-o relaţie pe cît de pasională, pe atît de autodistructivă. Îşi doresc să fuzioneze, să fie unul singur. Sunt în stare, pentru asta, să se rănească. În timpul orgasmului, Kelly îl sugrumă pe Victor, iar el descrie lumina care îi alungă tot întuneriul şi toată spaima apropierii de moarte. Relaţia lor include tot arsenalul: erecţii dureroase, sex oral descris în detaliu, legatul de pat, inscripţionări cu un cuţit şi o experienţă extremă pentru Victor, spaima bărbaţilor - violul anal.

Da, se vorbeşte mult despre sex în romanul lui Griffiths, la o primă vedere, numai despre sex, fără limite de limbaj, fără indulcitori, fără vreo menajare a sensibilităţii cititorului. Aici trebuie să menţionez că traducătorul merită laude pentru că a păstrat tonul cărţii, transpunîndu-l în limbajul "murdar" al limbii române.

Însă prin scenele de sex, romanul pune în discuţie lucruri esenţiale despre oameni şi relaţii: dacă schemă penetrant-penetrată se poate modifica, dacă există iubire sau este numai dependenţă, dacă singurul lucru care face viaţa să merite este această dependenţă, dacă iubirea înseamnă şi umilinţă etc. Şi aici apelul la cazul extrem (Kelly+Victor) poate lumina, explica situaţiile din cuplurile obişnuite.

Cui îi pasă?

Kelly şi Victor trec, în relaţia lor, de limitele pe care le pune atît natura, cît şi de cele culturale. Sexul devine mijloc: pentru el de a-şi privi moartea în faţă, pentru ea de a-şi exprima furia, agresivitatea, nevoia de a face rău. Pasiv-activul este inversat între Kelly şi Victor, dar mai sunt şi alte cazuri interesante, povestite, de exemplu, de o prietenă a lui Kelly, prostituată: bărbaţi care plătesc ca să fie bătuţi şi scuipaţi, alţii care plătesc pentru a se întoarce la comportamente din prima copilărie.

Pînă la urmă, este vorba de o întreagă lume în infantilizare, care regresează. Nu-i o lume fericită, în ciuda libertăţii de a face orice cu propriul corp, în ciuda explodării limitelor, dimpotrivă, este vorba despre oameni-victime ale dependenţelor de tot felul, ale temerilor de a rămîne singuri, cu golul din interior.

Kelly+Victor nu-i tocmai genul de carte pe care a-ţi recomanda-o unui adolescent sau tînăr adult, de exemplu. Dar este posibil ca lumea multora dintre aceştia să arate deja astfel.

Scris de Mihaela Butnaru