bookblog.ro

La pândă, cu glonţul pe ţeavă…

Scris de • 30 December 2010 • in categoria

Titlu: Înot sincron
Autor: ,
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Numar pagini: 190 de
ISBN: 9789737758491


Până pe la şapte ani, copilă fiind, eram convinsă că o balerină nu poate vorbi. Şi că această muţenie îi vine perfect, că este un ceva aparţinând doar artei dansului. Ea, balerina, caligrafia din poante o comunicare perfectă, suspendată, la urma urmei. La ce să-i mai servească vorbele? Presimţeam în mine, de fapt, fără s-o ştiu, o fascinaţie născândă pentru necuvinte, ce avea să vină.

Îmi plac poemele simboliste, grele de sensuri ca toamna de poame, dar deopotrivă mă fascinează persoanele tăcute, însă expresive. Cele care găsesc altă cale, nouă, de a se comunica. Pe această filieră, după tăcerea balerinelor, la ani distanţă, am început să mă preocup de tăcerile fotografilor. Şi pentru ca toate acestea să primească un nou sens, am să vă prezint azi o carte scrisă la două mâini de către doi fotografi prieteni:Voicu Bojan şi Gicu Şerban.

Mi s-a întâmplat ca acest eseu să vină spre mine, pur şi simplu. A fost un efect de surpriză după ce l-am primit, iar asta vag reticentă. Mi se părea că unor fotografi nu le stă bine să dezbată despre arta lor, că treaba lor este să comunice prin imagini şi atât. Am dat însă peste o emoţionantă lucrare de tip „dialog&artă poetică’’. Am asistat la nişte nelinişti creatoare de care nu fusesem conştientă în privinţa „vânătorilor de imagini’’ mereu. De pildă, pus în situaţia sa de lucru, concretă, de a capta şi de a restitui apoi lumii clipe imponderabile cu peisaje şi oameni, artistul fotograf se prea poate să fie primit cu ostilitate de subiectul estetic al muncii sale. Oamenii nu se lasă uşor fotografiaţi, este o mare provocare să fie ei înşişi în astfel de împrejurări. Aflu din cartea de faţă ce demonizat a devenit „omul cu obiectivul’’ al ultimelor decenii. Cam de când universul nostru s-a mediatizat şi, respectiv, pixelizat la modul extrem. Chiar fotograful de artă se confundă la nivelul prejudecăţilor publicului larg cu un inoportun paparazzi cu intenţii ascunse. Atunci, să fie el, fotograful, un hoţ de impresii şi de imagini? La modul alegoric şi în accepţiunea mea, chiar aşa trebuie să fie. Un hermes, un fur al momentelor spontane, sincere, deloc uşor de decelat şi de captat.

Din secolul al XIX-lea deja, fotograful a fost perceput ca un magician cu forţe oculte.. Voicu Bojan ne reaminteşte că imaginea fotografică este legată de arta funerară. Subiectul în carnalitatea sa dispare, însă fotografia lui rămâne,… atunci, a te lăsa fotografiat înseamnă a muri un pic. Peste această mitologie s-a aşternut în ultimele decenii un al doilea strat de prejudecăţi, acela legat de fotografia media plătită, stlilizată, nesinceră. A treia şi cea mai recentă prejudecată este aceea, datând din ultimii ani, de când aparatele digitale au năpădit lumea. S-ar părea că imaginile pixelice sunt o armată invadatore, cel puţin asupra minţilor noastre. Că o fotografie e la îndemâna oricui, nefiind necesară prea multă artă în acest sens. Luptând cu toate aceste neajunsuri, fotograful sincer, onest, artist se găseşte într-o situaţie precară. El are nevoie de o revalorizare în faţa publicului larg.

Abordând multe dintre provocările şi neliniştile Fotografului ca tipologie artistică, cartea de faţă mărturiseşte despre culisele condiţiei de artist insuficient înţeles. Nu în ultimul rând, ea dezvăluie emoţiile intense ale ochiului fotografic, ca şi cum executând o fotografie( remarcaţi semantica sângeroasă a verbului meu) se întâmplă să fii martor la o metaforică naştere dureroasă. Încadrare, declanşare, rezultat: iată cei trei termeni mecanici de bază ai actului fotografic.Cu glonţul emoţiilor mereu pe ţeavă.

Atât Voicu Bojan, cu ale sale expresive vocaţii de povestitor, filolog la origine, cât şi Gicu Şerban, cu pledoariile lui pro spontaneitatea ochiului fotografic, se declară la unison „fotografi amatori’’. Modestie, dar una cu scopuri de excelenţă. În urma dialogului lor inimos, eu însămi, am rămas cu două puternice impresii şi cu un decalog de întrebări. Impresiile-mi sunt, una, că fotografii dăruiţi sunt oameni hărţuiţi interior de căutări artistice, fiinţe de extremă sensibilitate umană, de mare libertate a gândirii. Iar a doua, că într-o ţară ca România unde arta fotografică nu are o prea veche tradiţie, este imperios necesar să apară studii, comentarii şi evaluări avizate legate de arta în discuţie. Aici, ca şi în alte domenii culturale este nevoie deopotrivă de libertate de expresie, cât şi de un arbitraj just.

În regimul colocvial şi onest al eseului celor doi, voi încheia cu decalogul de întrebări pe care mi l-am alcătuit eu însămi despre rostul fotografiei ca mărturie despre om şi lume. La aceaste întrebări am şi dobândit deja câteva răspunsuri, însă n-am să voalez plăcerea cititorilor de faţă de a le găsi ei pe ale lor. Din eseul interactiv Bojan-Şerban aflăm că a fotografia înseamnă o căutare, dar şi o cunoaştere de „tine însuţi’’ mai ales. Pentru toţi cei pasionaţi de fotografie, pentru toţi cei care vor citi cartea prezentată acum, pentru toţi cei care vor face fotografii frumoase de Sărbătorile de Iarnă, iată un set de întrebări care vor genera lumina potrivită în care trebuie făcută şi înţeleasă Fotografia ca act estetic:

Ce este o fotografie perfectă?
Cine este un fotograf profi?
Poţi fotografia „obiectul’’ dacă nu-l iubeşti?
Cum ne eliberăm de imaginea& fotografia kitsch?
Ce însemnă „frumosul’’ în fotografie, apropo de filozofia artei?
Care e legătura între fotografie şi pictură?
Suntem obsedaţi de imagine?
Tehnologia ne face mai talentaţi?
Ce restituie lumii o fotografie?
Care fotografii rezistă timpului?

Scris de Anca Giura

    Categorie: | Autor: , | Editura:

    Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. O carte de bun-simţ, necesară.

      raspunde

    2. Pingback: “La pîndă, cu glonţul pe ţeavă…” | Marius Cruceru

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro