bookblog.ro

Jocul de-a Dumnezeu?

Scris de • 28 May 2011 • in categoria

Titlu: Labirintul lui Putin
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Traducere:
Numar pagini: 264
ISBN: 973-748-449-9

„Istoria Rusiei i-a învăţat pe oameni să fie indiferenţi la suferinţa şi moartea semenilor lor. Este greu de spus dacă istoria a dat naştere acestei mentalităţi sau mentalitatea a dat naştere istoriei.”(p.24)

Fiecare naţiune îşi are propria istorie repetitivă, propriile secrete. Cu cât o naţiune devine mai importantă la nivel global, cu atât criticile se înmulţesc; cu cât deţinem mai multă putere, şi avem în mâinile noastre Istoria şi viaţa unui popor, cu atât graniţa dintre bine şi rău, dintre legal şi ilegal, începe să se estompeze. Şi totuşi, în această joacă de-a Dumnezeu, cât de departe putem merge?

„Aceasta este o carte despre cum se moare în Rusia”, prima propoziţie care deschide Labirintul lui Putin. Cu toţii cunoaştem o parte din istoria sângeroasă şi rece a Rusiei, iar Steve LeVine, prin cartea sa, doreşte să accentueze crimele politice din vremea noastră din Rusia, crime nesoluţionate, controversate, ce par a avea strânse legături cu fostul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin.

Pornind de la moartea lui Alexander Litvinenko, fost agent secret rus, aflat în exil politic în Londra, şi otrăvit cu poloniu-210, un izotop radioactiv, LeVine, redactorul-şef la Departamentul de Ştiri Externe al cotidianului Business Week, ajunge să cerceteze vieţile şi morţile a mai multor spioni ruşi, vorbind despre războiul cecen şi implicarea cecenilor în tragediile ruseşti, dar şi rolul KGB-ului, sau al FSB-ului în acestea. De asemenea, el vorbeşte despre uciderea lui Paul Klebnikov, sau a celebrei jurnaliste Annei Politkovskaya, cât şi despre ostaticii luaţi de ceceni de la href=” http://www.nordostjustice.org/”> Nord Ost , unde mai mulţi de 100 de ostatici au murit în urma intervenţiilor de salvare.

Toate aceste tragedii par a se învârti în jurul lui Putin, omul comparat de LeVine cu Ivan cel Groaznic sau cu Stalin, omul care a oferit Rusiei o renaştere economică, cu un puternic patriotism, dar care a înviat o istorie brutală în Rusia. Pentru noul ţar, statul este mai presus de orice, iar scopul scuză orice mijloace. Anna Politkovskaya, spre exemplu, afirma: „Putin a obţinut, din întâmplare, o putere enormă şi a folosit-o cu efecte catastrofale. Nu-mi place de el pentru că nu-i plac oamenii. Ne dispreţuieşte. Ne percepe ca pe nişte mijloace pentru a-şi atinge scopurile, nişte mijloace pentru a obţine şi a păstra puterea personală, nimic mai mult.” (p.146)

În pofida acestor acuzaţii puternice, în pofida legii conform căreia agenţiile secrete din interiorul Kremlinului pot asasina inamicii Rusiei din afara statului, cât şi pe cei care-l calomniază pe preşedinte, cartea lui Steve LeVine pare a rămâne la nivelul oferirii de informaţii despre viaţa, obiceiurile spionilor ruşi, spionajul fiind „unul dintre cele mai patriotice profesii din Rusia”, iar acuzaţiile aduse rămân la un nivel ficţional, prin lipsa de dovezi concrete şi prin golurile de informaţii din anumite pagini ale cărţii.

  • Plusuri

    informaţiile despre evenimentele contemporane din Rusia, îmbinarea istoriei din trecut cu cea din prezent

  • Minusuri

    tonul violent pe alocuri, lipsa dovezilor, sau a mai multor perspective în anumite cazuri

  • Recomandari

    celor interesaţi de istoria Rusiei, KGB, şi viitorul acestei naţiuni

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro