Titlu: Supuse sau rebele – două versiuni ale feminităţii
Autor: Aurora Liiceanu
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 340
ISBN: 978-973-46-3396-8

,,Nu vreau să fiu nota de subsol a vieţii unui bărbat.” (Martha Gellhorn)

Pentru Ernest Hemingway şi F. Scott Fitzgerald, scrisul reprezenta pasiunea care le gurverna viaţa. Cu toţii le cunoaştem scrierile, dar nu toată lumea se întreabă cine a fost Ernest sau Scott, cine le-a fost alături, cum erau ei ca soţi sau cum arătau şi se comportau soţiile lor. Iar în faţa genialităţii lor, avem oare dreptul de a privi dincolo de scrieri, de a-i căuta pe ei ca simpli muritori, de a-i judeca? Pe de cealaltă parte, într-o lume pe care o mai găsim şi astăzi, veche de mii de ani, într-o societate patriarhală, am fost învăţaţi cu rolul femeii de soţie şi mamă, acel „angel in the house”, cum este numită de un poet britanic. În faţa feminismului – dus uneori la extreme – le găsim pe acele femei-creator, atipice, unde cariera e mai presus de familie, în căutarea unui eu departe de ceea ce alţii au vrut să modeleze, în care căsnicia sau banii nu înseamnă totul. Sunt două ipostaze ale feminităţii, analizate în opoziţie de Aurora Liiceanu, prin personalitatea lui Hadley Hemingway, prima soţie a scriitorului, şi cea a Zeldei Fitzgerald.

Simone de Beauvoir, în binecunoscuta carte Al doilea sex, o descrie pe femeie ca pe Celălalt, pentru care fericirea este dată şi se rezumă la soţul de lângă ea. ,,Pasivitatea defineşte femeia feminină” (Simone de Beauvoir, vol.1, p.19), iar caracteristicile de care vorbeşte Beauvoir se pot aplica cu uşurinţă lui Hadley. ,,Ţara ei era familia” (123), iar tot ceea ce îşi dorea era o ,,casă modestă”, cu un copil, unde Ernest se întorcea mereu. Protagonistă de roman în cartea Paulei McClain – Soţia din Paris, carte amintită şi de Liiceanu - ea întruchipează perfect femeia supusă, cu acelaşi tip de vis ca oricare alta, familistă, tradiţională. În lumea de la Paris în care Hemingway a intrat, ea părea ,,o găinuşă de curte” (42), prea simplă, prea banală, prea naivă, al cărei singur scop în viaţă era cel de lângă ea. Relaţia de cuplu dintre ei este analizată succint, cu câteva analogii legate de diverse asemănări din zilele de astăzi, şi totodată ni se oferă ca personaj secund un Ernest Hemingway, dornic de afirmare, plin de energie, captiv în viaţa Parisului, trecând peste orice pentru succes, imposibil de ,,domesticit”, după cum Ezra Pound subliniază, şi totuşi având nevoie de cineva tandru, care să-i poarte de grijă, şi care să joace rolul unei figuri materne, aşa cum Hadley a făcut-o de minune.

Un alt aspect important al cărţii, în afară de feminism, istoria celor două cupluri, sau portretele realizate, este reprezentat de ,,obsesia” celor doi creatori de a scrie, mereu ocupând primul loc, în timp ce soţiile lor cel secund. Hemingway trăia pentru scris, îşi ghida viaţa în funcţie de aceasta, iar în momentul în care Hadley i-a pierdut toate manuscrisele redactate în trei ani de zile, relaţia dintre ei a luat o altă întorsătură.

Pasivitatea lui Hadley rămâne constantă o bună bucată de vreme şi atunci când în scenă apare şi a doua femeie –Pauline – cea de-a doua soţie a scriitorului – şi deşi este conştientă de relaţia dintre cei doi, Hadley continuă să accepte vacanţele şi timpul petrecut în trei.

Zelda Fitzgerald, pe de altă parte, pare a controla. La fel ca şi Hadley, ea este văzută de Scott după pasiunea lui pentru scris, dar rolul de aici este un pic altfel ... personalitate complexă, creativă, plină de viaţă în primii ani ai căsniciei, o flipper a acelei epoci, aşa cum este denumită de Fitzgerald, Zelda devine în acelaşi timp soţie şi personaj pentru Scott. Scott Fitzgerald o foloseşte pe soţia sa adeseori ca sursă de inspiraţie în creaţiile sale, utilizându-i frecvent jurnalul sau propriile scrisori, descriindu-i reacţiile sau sentimentele, analizând-o mereu şi totodată îngrădindu-i libertatea de a scrie. ,,Viaţa devine ficţiune în scrisul lui Scott şi invers” (141), Zelda devine personaj şi soţie, ficţiune şi realitate, Scott zicându-i la un anumit punct că ,,vreau să faci ce vreau eu”. (213) Jonathan Keats, în The Pathology of Lies, îl acuză pe Fitzgerald de trei lucruri, unul dintre acestea fiind incapacitatea lui de a distinge între rolul său de soţ şi cel de scriitor.

Pe de cealaltă parte, Zelda, aşa cum scrie însăşi într-un articol, „Eulogy on the Flapper”, este tipul de femeie care ,,s-a trezit din letargie ... s-a tuns scurt, şi-a pus cei mai frumoşi cercei, s-a înarmat cu mult curaj şi cu mult ruj şi a intrat pe câmpul de luptă.” (144) Este o personalitate rebelă, care vrea să fie ea însăşi, nu ceea ce alţii au creat. Cu toate acestea, tulburările sale pshice, anumite scene pe care le face, încercările ei de suicid, diagnosticul pus şi multiplele sale vizite în sanatorii, oricât de fascinantă ar fi personalitatea sa, nu o fac mereu potrivită pentru această tipologie, ,,cea rebelă” aşa cum şi autoarea cărţii a explicat.

Helda Hemingway şi Zelda Fitzgerald se raportează la masculin, protestează în faţa lui într-un final, dar nu sunt suficient de puternice de a-şi crea o lume fără el, fără a nu se pierde într-o lume în care bărbatul încă mai domina totul, sau în labirintul propriei minţi. Feminitatea Heldei, dacă ar fi să o extrapolez la scrierile lui Showalter, face parte din primul stagiu, în care ea este ascunsă vederii, imită şi acceptă ceea ce el face, în timp ce Zelda reprezintă cea de-a doua etapă, cea în care se protestează. Pentru ambele, din cauza perioadei în care au trăit, dar nu numai, nu a existat o a treia fază, o cameră separată, numai a lor, în care să-şi găsească propria voce. Fără Hemingway sau Fitzgerald, chiar dacă vrem să o admitem sau nu, nu am fi cunoscut astăzi o Helda şi o Zelda, acestea rămânând nimic în faţa timpului.

• Plusuri

  Felul în care sunt analizate cele două soţii, o altă perspectivă asupra scriitorilor, oferită în afara scrierilor lor;

• Minusuri

  Analiza feministă nu aduce elemente noi după Simone de Beauvoir, Virginia Woolf, Elaine Showalter;

• Recomandari

  Felul în care sunt analizate cele două soţii, o altă Persoanelor interesate de feminism sau de viaţa celor doi scriitori.