bookblog.ro

Limita dintre vechi și nou

Scris de • 10 January 2018 • in categoria

Titlu: Confesiunile leoaicei
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 208
ISBN: 978-973-46-6875-5
Cumpara cartea

De la o vreme am observat că sunt atras tot mai mult de cărți care au la bază întâmplări reale, iar dacă acestea înfățișează niște evenimente mai... ieșite din tiparul cotidianului e și mai bine. Nu a trebuit să citesc decât primul paragraf din descrierea cărți lui Mia Couto pentru a fi pe deplin captivat de promisiunea unei cărți a cărei acțiune are loc în îndepărtata Africă, tărâmul unde timpul pare să fi încremenit, pornind de la atacurile sălbatice ale unor lei asupra unui sat lipsit de apărare. Însă, după cum am observat de-a lungul lecturii, acestea au fost doar un pretext pentru ca autorul să exploreze teme mult mai profunde.

„Dumnezeu a fost cândva femeie.” Cu această propoziție simplă, dar de efect, Mia Couto își deschide romanul și ne invită într-o călătorie fascinantă, ambițioasă, în care modernul se împletește cu obceiurile vechi într-o așezare uitată de lume, unde magia e un concept care nu ridică niciun semn de întrebare, iar despre spiritele străbunilor se crede că sunt cele mai bune călăuze atunci când te confrunți cu o problemă. Narată din perspectivă dublă – a lui Mariamar, o fată simplă din satul Kulumani, mezina unei familii încercate de soartă, și a lui Arcanjo Baleiro, un vânător care încearcă să scape de fantomele trecutului și ale prezentului prin participarea la o ultimă vânătoare de lei – „Confesiunile leoaicei” ne prezintă în detaliu o lume despre care nu știm prea multe, sau nu pe cât ne-am dori; o lume divizată între dorința de a evolua și incapacitatea de a uita vechile obiceiuri, văzută prin ochii a două persoane diametral opuse, dar care se confruntă cu probleme asemănătoare.

Romanul ne prezintă societatea din Kulumani și, per ansamblu, Africa în sine în cel mai respectuos și pur mod cu putință, folosindu-se de povești moștenite din generație în generație și tradiții învechite pentru a crea o atmosferă autentică, incredibil de exotică. Stilul de scriere e departe de a fi unul complex, îngreunat de metafore greu de digerat, însă reușește să impresioneze prin folosirea unor imagini puternice, vii, care te seduc și îngrozesc în același timp. Satul african este propria-i entitate în „Confesiunile leoaicei”, un personaj încăpățânat, care se agață cu răsputeri de ultimele fărâme ale unei perioade de mult uitate de restul lumii, încercând să păstreze vie amintirea străbunilor și ignorând aproape cu desăvârșire promisiunile unui viitor mai bun pentru generațiile care vor urma.

Personajele sunt extraordinar de bine conturate, începând cu protagoniștii din perspectivele cărora vedem lumea și terminând cu cele care apar ocazional și nu au un impact prea mare asupra poveștii. Mariamar, deși un narator în care nu poți avea încredere din mai multe puncte de vedere, care se dezvăluie pe parcursul cărții, m-a impresionat prin tăria de care dă dovadă atunci când este pusă față în față cu alegeri dificile, aproape imposibile. Povestea ei este una în care dragostea părintească este înlocuită cu ură, dispreț și altceva, mult mai întunecat, prieteneia face loc geloziei și uitării, iar fiorii primei iubiri sunt acaparați de durere și trădare. Deși la început poate părea un personaj slab, al cărui spirit a fost frânt cu multă vreme în urmă, pe măsură ce narațiunea se apropie de punctul culminant, Mariamar se transformă într-o tânără luptătoare, o leoaică dacă vreți, care ar face orice pentru a-și asigura supraviețuirea. Cât despre Arcanjo Baleiro, vestitul vânător, acesta se confruntă cu tot atâția demoni interiori ca și Mariamar, dar, spre deosebire de tânăra din Kulumani, el aproape că cedează în fața lor și lasă trecutul încărcat de suferință să-i dicteze viitorul.

Confesiunile leoaicei este un roman atmosferic, în care personajele sunt primare acțiunii, iar subiectele delicate precum abuzul, violența domestică și feminismul sunt dezbătute constant, atacurile sângeroase ale leilor fiind doar un pretext pentru a atrage atenția publicului larg asupra acestor puncte centrale ale cărții. Recomand!

  • Plusuri

    Persoanjele, descrierile, respectul arătat culturii africane.

  • Minusuri

    Numărul prea redus de pagini.

  • Recomandari

    Tutor.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro