bookblog.ro

Lupul de stepă

Scris de • 18 July 2009 • in categoria

Titlu: Lupul de stepa
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2002
Traducere:
Numar pagini: 224
ISBN: 973-576-432-6

(ediţia în limba engleză)

Noica spunea că în ceea ce priveşte literatura, trebuie mereu să te afli în avans. Timpul nu poate fi pierdut, astfel că autorii mari trebuie citiţi periodic, iar în ceea ce priveşte restul autorilor trebuie urmate sfaturile celor în care ai încredere.

Nu ştiam de îndemnul acesta, dar m-am găsit de curând la a treia citire a Lupului de stepă. Întâia dată l-am citit pe nerăsuflate, prinsă de atmosfera intensă descrisă prin întorsături frumoase ale frazei şi ale ideilor (ceea ce cu siguranţă este şi meritul traducătorului), în vreme ce următoarele dăţi mi-au oferit ocazia de a descoperi noi detalii.

Spre deosebire de primele lecturi , acum ştiam că romanul este în parte autobiografic. La aproape 50 de ani, Hesse era într-o stare de sănătate precară, se aflase deja în conflict cu presa germană din cauza opiniilor sale privitoare la război, iar soţia sa suferea de schizofrenie. Pornind de la iniţialele personajului principal, Henry Haller, identice cu cele ale lui Hesse, multe din aspectele vieţii sale devin uşor de regăsit şi în carte pentru cei ce îi cunosc biografia.

"A fost odată un anume Harry, căruia i se zicea lupul de stepă."

Viaţa lui Harry Haller se schimbă în momentul în care citeşte un tratat, mai degrabă o "cărticică de bâlci", despre lupul de stepă. Cu ajutorul său, realizează asemănările dintre el şi omonimul său dual care adăposteşte în sine aceeaşi luptă neobişnuită: "omul şi lupul nu-şi vedeau de drum alături, şi nici nu se întrajutorau, ci se urau de moarte, fără contenire, aşa încât existenţa unuia nu aducea decât suferinţă celuilalt".

Descumpănit, individul blazat, lipsit de vitalitate şi care vedea în sinucidere o salvare, o întâlneşte mai apoi pe Hermine, omologul său feminin - "un om viu". Aceasta îl iniţiază în tainele vieţii "burgheze", cu toate micile sale plăceri. Îl iniţiază în tot ceea ce el considera a fi vulgar, de la dans la distragerile pe care le oferă plăcerile trupului, totul urmând să culmineze cu o finală reprezentaţie la Teatrul Magic.

Mai bine decât Tratatul, Hermine îi rezumă firea doar în câteva fraze: "Ciudate idei mai ai şi tu despre viaţă! Aşadar, ai făcut întotdeauna nişte lucruri complicate, iar pe cele simple nu le-ai învăţat deloc? N-ai avut timp? N-ai avut chef? (") Nu eşti nebun deloc domnule profesor, ba chiar mi se pare că eşti prea puţin nebun! Mi se pare că eşti deştept, dar într-un chip prostesc."

Momentul în care începe să îşi adune curajul pentru a face saltul înainte este cel în care cartea devine cu adevărat fascinantă. Jocul multitudinii de fiinţe din interiorul lui Harry, divizate rudimentar în două părţi, devine jocul halucinant al multitudinii de umbre destinate să-l iniţieze, printre care Maria - devenită iubită, Pablo - saxofonistul jucător de şah şi Hermine - prietena misterioasă ce îi aduce aminte de copilărie. Pasiunile sale îşi află vocea în forma întâlnirilor fictive cu Goethe ori Mozart, iar viaţa stearpă a lupului de stepă se dovedeşte prin anamneză a fi fost de fapt plină de ocazii fericite dar ratate.

Ca parte a lumii sale, paginile sunt pline de referinţe literare, filosofice şi muzicale. Personajul îl citează pe Novalis ("Ar trebui să ne mândrim cu durerea, orice durere ne aminteşte de rangul nostru înalt"), cunoaşte opera lui Nietzsche şi îi ascultă pe Brahms, Mozart, Beethoven. Datorită multiplelor trimiteri muzicale, putem încerca propunerea criticilor de a citi volumul ca pe o sonată: începutul e domol, reprezentat de cuvântul înainte al unui editor fictiv, accelerarea ritmului se face prin "Tratatul despre lupul de stepă" şi în final allegro-ul e constituit de însemnările lui Haller.

Din biografia autorului aflăm că lumea şi cultura Orientală îi erau familiare, lucru ce explică anumite referinţe directe şi indirecte. Spre exemplu, personajul nu e structurat conform unei dualităţi faustice, cuprinzând conform Tratatului "un univers de o diversitate extraordinară, o mică boltă cerească presărată cu stele, un haos de forme, de trepte şi stări, de apucături moştenite şi posibilităţi." În acest sens, de notat este şi similitudinea dintre însemnarea din Teatrul Magic "Toate chipurile sunt ale tale" şi "Tat tvam asi", refrenul hindus menţionat în text care trimite la unitatea dintre Sine şi realitatea înconjurătoare.

Distincţia dintre evenimentele care se petrec cu adevărat şi cele care sunt doar în mintea lui Harry mi se pare a fi greu de făcut: realitatea plauzibilă din prima jumătate a cărţii este pusă la îndoială de evenimentele din Teatrul Magic, devenit doar o proiectare a dimensiunii sale interioare.

Ce răzbate la sfârşit nu este numai disperarea omului ce se sacrifică între un "martiriu spiritual" şi unul "instinctual", ci şi căutarea eternului. Acesta, privit în accepţia generală, "nu ajunge nici cât să faci o glumă". De aceea, Hesse vorbeşte aici de râsul celor eterni ("Rece ni-i traiul, statornic şi drept, / Rece ca aştrii râdem etern în înalt"). Cel care nu îl învaţă e pierdut : "Trebuie să trăieşti şi să înveţi să râzi. Trebuie să înveţi să asculţi această blestemată muzică radiofonică a vieţii, trebuie să admiri spiritul care se ascunde dincolo de ea, trebuie să înveţi să râzi de disonanţele ei".

Închizând cartea, rămâi cu un gust dulce-amar. Pare că din ea încă mai poţi auzi freamătul personajelor, revolta împotriva zeului şi omului mediocru pentru a învinge "marea boală a epocii". Te întrebi ce ai putea să învingi în propria epocă, în propria fiinţă împărţită în mii de lumi. În loc să vezi dacă umorul negru învăţat e de vreun folos, ajungi doar să te rogi să reuşeşti să joci mai bine jocul de figuri şi îl auzi parcă şoptind pe Pablo: "Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile. Eşti pregătit?"

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Felicitări pentru curaj.
      Ţi-a reuşit admirabil de simplu şi clar pentru o carte atât de nebună.

      raspunde

    2. Denisa spune:

      Sincer, nu ma asteptam sa gasesc aceasta carte aici.
      Am descoperit site-ul intamplator, insa ma bucur nespus deoarece aduna cativa oameni pasionati de cuvinte.
      Sunt curioasa daca voi gasi si Jocul cu margele de sticla?!?

      raspunde

      • Silvia spune:

        Denisa, ma bucur daca ti-am facut o surpriza placuta in felul acesta. Te asteptam sa mai revii, cu siguranta vei gasi si “Jocul cu margelele de stica” peste catva timp :)

        raspunde

    3. Pingback: “Lupul de stepa” – Hermann Hesse « lucruri simple’s Blog

    4. tibi spune:

      Un comentariu aplicat, care ma trimite la recitirea cartii. Felicitari

      raspunde

    5. Roberta spune:

      Eu as vrea sa stiu numarul de volume tiparite in Romania “Lupul de stepa” de Hermann Hesse.
      Am nevoie pentru o lucrare literara
      Multumesc mult.
      R.Z

      raspunde

    6. Hans spune:

      Nu am inteles o parte din carte. Cei care au citit-o, puteti sa-mi spuneti de ce el a fost cautat si atacat.?

      raspunde

    7. magda san spune:

      oare cum ar fi putut Harry sa descopere unitatea Treimica sa-si structureze conceptia pe un alt sistem psihologic legat de spiritualitatea crestina (vezi modul de vietuire al pustnicilor ),probabil cartea ,si mai mult ca sigur,cauta sa exprime genul de personalitate schoizoida…

      raspunde

    8. Mihai M. spune:

      Superba!
      Sau…mai pe intelesul singuraticilor, un mic tratat de reinventare a masculilor alfa! Nu m-am gandit niciun moment la conotatiile biografice citind-o, insa era clar ca o asa poveste nu e purul rod al imaginatiei.
      O adevarata provocare de lectura, insa face parte din stilul Hesse sa depaseasca clasicul mod de a pune in pagini trairi/experimente/nazuinte!…

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro