bookblog.ro

Magazinul magic de jucării

Scris de • 7 February 2008 • in categoria

1Autor: Angela Carter
Rating: Angela Carter - Magazinul magic de jucării rating - recenzii carti
Editura: Leda

Angela Carter - Magazinul magic de jucării - recenzie cartiVă mai amintiţi descrierea casei lui Moş Costache din Enigma Otiliei? Sigur o ţineţi minte, descrierea aceea minuţioasă, în stil balzacian, a tuturor ungherelor casei, menită să creeze imaginea locuitorilor săi. Ei bine, ceva asemănător veţi citi şi în Magazinul magic de jucării, cu diferenţa că în loc de câteva pagini, descrierile atente se întind cam pe jumătate din roman. Efectul este însă unul pozitiv, şi aş merge mai departe spunând că este cel scontat, însă voi reveni asupra acestui aspect puţin mai încolo.

Viaţa Melaniei, personajul principal, pare a fi desprinsă din rubrica "Înainte/ După" a unei reviste de femei. Numai că în locul şedinţei de machiaj sau a operatiei estetice, este moartea părinţilor ei. Înainte este o viaţă luxoasa, cu băi zilnice în apă caldă, parfumuri, rochii şi o casă superbă; o mamă elegantă, un tată puţin excentric, dar destul de nesăbuiţi încât să nu pună nimic deoparte pentru copii lor. O viaţă fericită, lipsită de griji, care se sfârşeşte tocmai când Melanie începe să se descopere pe ea însăşi, la vârsta de cincisprezece ani. După este o viaţă într-o casă macabră, mizerabilă, cu un boiler ruginit pe care e o aventură să îl porneşti, cu o coajă de săpun de casă în care se văd urmele de unghii şi cu miros de aer stătut.

Lucrurile poate nu ar fi la fel de grave dacă locuitorii ei nu ar forma o "casă de nebuni". Casa este a unchiului său, proprietarul magazinului de jucării, pe care le confectioneaza împreună cu ucenicul său. Cu toate ascestea este o prezenţă terifiantă, un om violent şi autoritar de care se tem toţi cei din casă şi care şi-a pus în cap să şteargă din Melanie şi din fratele şi surioară ei orice urmă a tatălui lor, pe care nu l-a putut suferi. Mătuşa Maggie, care a amuţit în noaptea nunţii, şi fraţii ei, Francie şi Finn, sunt marionetele unchiului. Nu ies din cuvântul lui şi sunt prezenţe la fel de stranii ca restul casei.

Ce devine însă clar este că cei trei au un secret. Pe măsură ce trece timpul, cititorul îi descoperă prin ochii lui Melanie, care notează atent fiecare detaliu, în timp ce aceştia îi devin apropiaţi, Finn mai mult decât ceilalţi doi. Toate aceste detalii creează o atmosferă grea, apăsătoare, asupra căreia planează imaginea unchiului, şi în timp ce paginile rămase se împuţinează îţi dai seama că se apropie dezastrul. Acesta este efectul despre care vorbeam la început. Privind din această perspectivă, toate acele descrieri nu devin atât de plictisitoare pe cât te-ai aştepta.

Dezastrul se produce, secretul iese la iveală, însă finalul este dezarmant. Pe cât îţi sunt întinse pe tavă sufletele personajelor, pe atât de mut este finalul. Este clar că singura magie pe care a făcut-o magazinul este maturizarea lui Melanie, dar oare chiar aşa, maturizarea să fi ajuns deja la nepăsare?

Văzând expresia terifiată a lui Melanie de pe coperta care ilustrează chiar punctul culminant al cărţii, momentul în care o joacă pe Leda în sceneta unchiului său, îmi dau seama că am găsit în sfârşit o copertă care are legătură cu conţinutul cărţii. Nu reuşesc însă să o întrezăresc pe fata resemnată din final. Dacă ar mai fi fost măcar încă o pagină...

Scrisă de Raluca Alexe

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Ana-Maria spune:

    Apropo de coperta. Citesc acum tot o carte de la Leda – “Cartea asta iti va salva viata” si am observat aceasi chestie: coperta se potriveste foarte bine cu subiectul cartii.

    In cazul de fata sunt o serie de poze (fara sens la inceput), dar pe care le regasesti apoi in subiectul cartii – o casa daramata, un cal, o gogoasa, un mercedes.

    raspunde

  2. Annie spune:

    Hmmm..eu am citit cartea si pur si simplu m-a impresionat. Insa…sfarsitul a fost cu final deschis, si totodata tragic.
    Oare au mai supravietuit Margaret, Victoria, Jonathan si Francie?
    Chiar ar fi tragic daca ar fi supravietuit doar Melanie si Finn.
    Victoria era foarte draguta, si la fel si restul personajelor. Daca e cu final deschis, eu o sa consider ca au supravietuit:P.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro